OPTm
nr.crt.

Nu știu cum sunt alți cititori, însă mie îmi place să descopăr în cărțile pe care le citesc trimiteri la obiective turistice, restaurante, cafenele, feluri de mâncare sau de băuturi. Că unul dintre rolurile literaturii este să se joace cu cuvintele și cu cele 5 simțuri, bănuiesc că toată lumea este de acord, însă, personal, percep referințele menționate anterior ca un soi de mesaje subliminale. Spre exemplu, îmi amintesc și acum acea sâmbătă de primăvară, când am făcut o pauză de la Rătăcirile fetei nesăbuite, romanul lui Vargas Llosa, pentru o sticlă de rom de la magazinul de la colț. Îmi amintesc și duminica în care, după ce am făcut cumpărăturile bulucindu-mă la supermarket împreună cu restul cartierului, a trebuit să fac cale întoarsă pentru că trecusem pe listă și un Merlot, inspirat de excesele făcute de protagonista din Femeia de la fereastră a lui A. J. Finn (LITERA, 2018), carte ecranizată în 2021. Nu mai vorbesc de cărțile lui Haruki Murakami, autorul japonez era cât pe ce să mă trimită aseară la cumpărături. Chiar îmi spuneam că, după ce termin de citit Dans dans dans (Polirom, 2012), o voi răsfoi încă o dată, doar cu scopul de a număra de câte ori protagonistul poposește într-un restaurant, bar sau cafenea. Între noi fie vorba, personajul respectiv consumă cam mult alcool, altfel cred că i-ar fi imposibil să-l întâlnească pe Omul-Oaie.

Așa că, pornind de la cărțile care fac referire la băuturi, dar și pentru că iarna este anotimpul vinului (fiert, însă merge și normal, dacă stai la căldură, m-am gândit să fac un reverse engineering și să încerc să găsesc cărți care s-ar "asorta" cu câteva sticle de băutură. Nu toate o dată, da?

N-aș putea spune că sunt un profesionist al licorii bahice, însă cred că pot face diferența între un vin bun și unul prost. Pe criterii subiective, bineînțeles. Aproape la fel ca în literatură.

Așadar, pregătiți listele de cumpărături, verificați-vă bibliotecile și să începem.

Cabernet Savignon, unul dintre cele mai răspândite soiuri de vinuri, este o licoare densă, cu gust intens și persistent, cu parfum dur și cu alcoolemie ridicată, potrivit pentru o carte complexă și densă, așa cum este noua carte a lui Radu Găvan, Isus din întuneric, comparată cu o pictură de Bruegel de către scriitorul Mihail Victus. Așezați-vă comod, deschideți această carte, turnați-vă un pahar de vin sec de la Domeniile Sâmburești, mai întoarceți câteva pagini, mai turnați un pahar... Poate ar fi bine să aveți mai multe sticle, este un roman masiv, de vreo 500 de pagini. Sau, dacă vă face cu ochiul o sticlă de Mirachi Cabernet Sauvignon, de la Crama Histria, de pe malul mării, să știți de la mine că e musai ca acela să fie asortat cu o carte scrisă de un autor constănțean, cu acțiunea tot pe malul mării, cum e Cazemata lui Tudor Ganea.

Știm că reclama e sufletul comerțului, uneori cad voit în păcatul consumerismului atunci când văd vreo etichetă cu cai sau vreo poveste frumoasă, și-mi mai scapă prin coșul de cumpărături o sticlă de Pinot Noir de la Moșia Tohani. Ei bine, cei doi călăreți de pe etichetă îi reprezintă pe Ioana Doletti și principele Nicolae, așa că vinul ăsta ar trebui consumat cu o carte de ficțiune istorică.

Pentru că am pomenit de păcate, și l-am mai și menționat pe Mihail Victus, mă întreb câte altele s-ar mai adăuga la o listă dacă vă recomand și niște Merlot Clasic Budureasca sau un Merlot Organic de la Domeniile Bogdan, vinuri elegante, mature și ușor de băut, care, spun specialiștii, merg bine atât acompaniate de mâncare, cât și dacă sunt băute ca atare. Că nu știu dacă mai aveți timp și chef de gătit după ce vă apucați de Toate păcatele noastre, proaspăt apărut la editura LITERA în colecția Biblioteca de Proză Contemporană.

Feteasca Neagră este un soi de vin autohton, cel mai vechi și mai cultivat de la noi din țară, iar mie îmi aduce aminte de copilărie, de via din jurul casei și de mirosul toamnei. Dar pentru că am amintit de vechime, mi-l imaginez băut la ospețele domnitorilor fanarioți sau la curțile boierești. Și ce ar merge mai bine cu un Princiar Special Reservé al Cramei Tohani decât mâncărurile fantastice gătite de bucătarul Silică? Dacă nu-l cunoașteți pe acest maestru al artei culinare, desfaceți o sticlă de vin și citiți Mâța Vinerii și celelalte cărți din trilogia fanariotă a Doinei Ruști.

Ca să ieșim puțin din limitările spațiului autohton, v-aș mai recomanda un Shiraz de Africa de Sud sau de Australia, care merge la fix cu cărțile autorului născut în prima țară și stabilit în cea de-a doua, J.M. Coetzee. Cred că Maestrul din Petersburg ar fi o alegere bună.

Dacă vreți să facem rapid o tură prin țările latine, v-aș menționa niște Rioja spaniol, asortat cu tetralogia Cimitirul Cărților Uitate a lui Carloz Ruiz Zafón, sau de ce nu, cu Clubul Dumas al lui Arturo Pérez Reverte. Dacă ajungeți prin Italia, spuneți un Mamma mia în timp ce gustați un vin de Montepulciano sau de Abruzzo, înainte sau după ce citiți Singurătatea numerelor prime a lui Paolo Giordano. Am lăsat intenționat Franța la urmă, pentru că aici nu pot fi cu niciun chip obiectiv. Cel mai bun vin mi s-a părut Puy Real, un Saint-Purcain de pe dealurile din Auvergne, de la Cramele Laurent. Aici mărturisesc, e posibil să fi avut un rol și zâmbetul, acel je ne sais quoi tipic franțuzesc al domnișoarei Ludivine, fiica proprietarilor cramei.

Și să nu uit să vă recomand o carte profundă, în care lirismul tulburător se împletește cu duritatea limbajului medical: Să-i reparăm pe cei vii, de Maylis de Kerangal.

Cam atât, nu uitați să consumați vinul cu responsabilitate. La citit nu există contraindicații: puteți citi acasă, în drum spre serviciu, în pauza de la muncă, sau, de ce nu, în format electronic în timpul ședințelor (nu este o mărturisire!). Dacă totuși v-ați amețit de la numărul paharelor, puteți citi micro-romanul Vis febril al Samantei Schweblin, o să aveți o scuză dacă n-ați înțeles mare lucru.