În revoluția mexicană au existat soldaderas care au luptat, unele sub identități masculine, ridicându-se, prin merite proprii, la grade de ofițer. Totuși, după ce s-a așternut pacea, rolul lor în revoluție s-a dizolvat împreună cu gradul obținut, societatea așteptându-se ca femeile să redevină supuse bărbaților. Câteva au rămas toată viața sub identitatea masculină adoptată în armată.

Cea mai importantă dintre acestea a fost cunoscută o viață sub numele masculin de Amelio Robles Ávila, considerată ca una dintre primele persoane transgender din istoria Americii Latine. Unele femei revoluționare au ales să lupte ca bărbați pentru a evita să fie violate; Robles Ávila a făcut-o din dorința de a fi considerată bărbat. Fără hormoni sau intervenții chirurgicale, așa cum a lăsat-o natura, luptătoarea și-a construit o aparență fizică și o identitate socială masculină cu resursele culturale disponibile în zona rurală izolată din Mexic, după cum cunoaștem din analizele antropologice ale scriitoarei Gabriela Cano.

Amelia Robles Ávila s-a născut în anul 1889, în Xochipala, statul Guerrero, fiind al treilea copil în familia unui fermier, Casimiro Robles, proprietarul a 42 de hectare de pământ și al unei distilerii de rachiu de cactus. A fost crescută la școala catolică pentru fete, primind educația potrivită statutului ei social.

La vârsta de trei ani și-a pierdut tatăl. Mama ei, Josefa Ávila, s-a recăsătorit cu Jesús Martínez, unul dintre muncitorii de la fermă, având împreună încă trei copii. Acesta a agresat-o pe Amelia, care, în ura ei împotriva lui, a învățat să mânuiască armele și în două rânduri a plănuit să-l ucidă. Pe lângă sarcinile pe care le avea în gospodărie, de a spăla, călca și coase, Amelia se întrecea cu bărbații de la fermă la recoltat, la muls, la mânuirea armelor, la călărit și chiar la îmblânzit caii.

Avea 21 de ani când a început revoluția. A fost trezorierul clubului local al partizanilor președintelui Maderas, fiind trimisă, în 1911, la companiile petroliere din Golful Mexic, să strângă bani pentru revoluție.

În 1912, tânăra Amelia Robles, împreună cu câțiva muncitori de la fermă, s-a alăturat luptătorilor zapatiști. A început cu transmiterea de mesaje, contrabandă cu arme și provizii, pentru a trece apoi la paza convoaielor, luptă armată și misiuni speciale.

În bătălia din Teloloapán, a obținut predarea soldaților federali care se refugiaseră în biserică, afumându-i cu ardei iute. A fost numită maior după ce l-a salvat pe colonelul Zenón Carreto, în lupta din Mazatlán.

După o serie de confruntări armate în care și-a dovedit vitejia, câștigând respectul tuturor, la sfârșitul anului 1913 a fost înaintată la gradul de colonel. A participat la peste 70 de bătălii importante, comandând până la 700 de soldați.

A trăit ca bărbat de la vârsta de 24 de ani până la moarte. A insistat să fie privită ca bărbat, a impus tuturor să i se adreseze Amelio, s-a îmbrăcat exclusiv în haine bărbătești și, de aceea, din momentul în care s-a alăturat revoluției, vorbim despre Amelio Robles, la masculin. Într-un interviu, acesta spunea că, preluând identitatea masculină, a simțit că poate fi liber pe deplin. Prietenia cu generalul Adrian Castrejón, care îi era comandant, și cu alți luptători implicați în politică, a permis ca identitatea masculină să-i fie recunoscută în ierarhia militară și între camarazi.

În anul 1919, după uciderea lui Emiliano Zapata, Amelio Robles și cei 315 oameni de sub comanda sa s-au alăturat forțelor lui Álvaro Obregón, evidențiindu-se în revolta din Agua Prieta, în 1920, care a pus capăt guvernării lui Venustiano Carranza. În 1924, s-a ridicat împotriva lui Adolfo de la Huerta, fiind rănit în luptă.

A făcut parte, în anii 1930, din Partidul Socialist din Guerrero, douăzeci de ani înainte ca femeile să aibă drept de vot și de a face parte dintr-un partid politic. În 1939 l-a sprijinit pe Almazán în alegerile prezidențiale, participând la revolta armată din 1940, în urma fraudelor electorale comise de adversarii politici ai acestuia.

Între 1942 și 1950 a fost reprezentant comunal al bunurilor pentru Xochipala, implicându-se activ în administrația comunității: a înfruntat companiile de exploatare a lemnului, a participat la construcția șoselei Milpillas - Xochipala.

Amelio și-a manifestat deschis atracția pentru femei. În Apipilulco a întâlnit-o pe Ángela Torres, cu care a rămas timp de zece ani. Următoarea aleasă a fost Guadalupe Barrón, recunoscută de comunitate ca soția lui. Împreună au adoptat o fetiță.

Cu abilitate, a manipulat în favoarea sa mediile culturale ale vremii: realizări specifice genului masculin, portrete în care își afișează o atitudine bărbătească. Presa locală, avidă de știri senzaționale, i-a dat legitimitate ofițerului zapatist. Într-una dintre puținele sale fotografii, vedem un bărbat îmbrăcat în costum, cu cravată și cu o țigară în mâna dreaptă. Mâna stângă acoperă pe jumătate pistolul de la cingătoare.

Guvernul federal i-a legitimat, la rândul său, identitatea masculină. În 1948, certificatul medical eliberat pentru primirea în Confederația Veteranilor Revoluției confirmă că primise șase răni de glonț. În 1970, Ministerul Apărării Naționale l-a recunoscut oficial pe colonelul Amelio Robles ca veteran al revoluției. În anul 1973 i s-a dat Legiunea de Onoare pentru meritele din timpul revoluției, iar în 1974, medalia Meritul Revoluționar și pensie de veteran.

Cei ce l-au cunoscut la bătrânețe își amintesc un bărbat, cap de familie, proprietar de mică plantație, respectat de familie și de comunitate. Doar cei din generația lui sau mai în vârstă au știut că se născuse de gen feminin, dar și aceștia îl acceptaseră pentru realizările revoluționare.

A murit la vârsta de 95 de ani, în anul 1984. Nepoții lui au aflat că unchiul Amelio se născuse femeie abia la pregătirea pentru înmormântare.