După ani de zile în detenție, Eugen Măgirescu și-a întâlnit fratele mai mare în penitenciarul Gherla. (Mai avea doi frați după gratii, ambii mai mici.) Nu și-a putut exterioriza defel bucuria revederii. Ar fi fost mai prudent să îl ignore, dar nu avea această opțiune. Fusese trimis să-l tragă de limbă. Neculai Măgirescu era căpitan în rezervă și își pierduse un picior pe front. Peste decenii, Eugen și-a vărsat amarul în versuri:
N-am voie să spun ce-i cu mine, nu pot,
Sunt calfă la diavol, cu suflet cu tot.
Nu vezi cum te-aștept, c-un balaur în cârcă
Și-n orice cuvânt, cu-o năpârcă?
M-au trimis să te-atrag într-o cursă, măi frate,
Să-ți dau brânci în curmei, pe la spate.
Și n-am cum să-ți spun să ferești la o parte.
Mi-e frică de oameni, mai tare
Ca de judecata cea mare
De care
Parcă-am uitat că m-așteaptă dosare...
Aici e stăpân stârpitura
Cu lanțul, cu biciul, cu ura,
Minciuna călare pe toată făptura.
Pune urechea colea,
Pe inima mea,
Și-ascultă, măi frate,
Cum bate,
Mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică și tace,
C-o strânge de gât și pe ea un răgace.
Amândoi au fost torturați în ceea ce este azi cunoscut ca fenomenul Pitești. Eugen a fost bătut atât în închisoarea argeșeană, cât și la Gherla. Căpitanul Neculai, nemaifiind student în momentul arestării, a cunoscut chinurile doar în Gherla. Unul din agresorii mai sadici l-au lovit în mod repetat peste piciorul infirm.
Fiu de țărani moldoveni, Eugen activase în tineretul legionar pentru o scurtă perioadă în 1941. A fost condamnat pentru aceasta de regimul Antonescu și a petrecut perioada războiului după gratii. După eliberarea din vara lui 1944 a urmat școala de ofițeri de artilerie din Pitești. Imediat după lăsarea la vatră a fost solicitat de către câțiva lideri legionari să sape un adăpost de armament în munți. S-a implicat și în activitatea grupului de la facultatea de Drept din Iași, fiind condamnat din toate aceste motive la alți 12 ani de închisoare în 1949.
A fost torturat în anchetele din penitenciarul Suceava și trimis la Pitești, unde a fost luat în primire de Eugen Țurcanu, cu care se cunoștea de la facultate. "Ce a urmat nu se poate descrie. Nimeni nu ar putea crede, oricine ar spune că e de domeniul fantasticului: bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, la tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de la vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit coastele, plămânii, ficatul, jucau încălțați pe oasele mele, pe rinichii mei."
Nu e de mirare că a cedat chinurilor. A fost pus să-l bată pe cel mai bun prieten al său, cu care făcuse împreună prima tură de închisoare. Apoi, la Gherla, i s-a cerut să-și trădeze fratele. Cu conștiința încărcată de toate aceste încercări a cunoscut mai apoi temnițele din Jilava, Bacău, Aiud, Galați și lagărul Periprava. A totalizat 18 ani de închisoare și a compus în gând 309 poezii, unele dintre ele așternându-le pe hârtie târziu după eliberare.
Măi frate, iubite, măi frate,
Și tu porți în ochi mușcătură de moarte,
Ce s-a ales din credințele noastre curate?!
Alin Mureșan (n. 30 aprilie 1983, Oradea) este specialist în istoria comunismului. Fondator și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (2012-prezent), a lucrat peste 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020). A publicat și editat mai multe volume despre represiunea comunistă, cel mai cunoscut fiind Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2010).
2021, anul scindărilor sociale, dar și anul împlinirilor prin lucrurile simple
Aș vrea să merg prin Brooklyn cu Nathan Glass
Mihaela Ioniță: Cu părul verde
Cărți și vin
Călimara
Cărți
Politică și literatură
Olari
Mâini care se roagă
Un roman premiat
Să dăm un nume...stelelor
Insuportabila feminitate a... femeii
Despre ce scriu prozatorii români?
O femeie ca un bărbat
De la fila foșnitoare la audiobookuri (2)
Copyright © fictiunea.ro