Revistă print și online

Eugen Măgirescu: poet de Gherla

După ani de zile în detenție, Eugen Măgirescu și-a întâlnit fratele mai mare în penitenciarul Gherla. (Mai avea doi frați după gratii, ambii mai mici.) Nu și-a putut exterioriza defel bucuria revederii. Ar fi fost mai prudent să îl ignore, dar nu avea această opțiune. Fusese trimis să-l tragă de limbă. Neculai Măgirescu era căpitan în rezervă și își pierduse un picior pe front. Peste decenii, Eugen și-a vărsat amarul în versuri: 

N-am voie să spun ce-i cu mine, nu pot,
Sunt calfă la diavol, cu suflet cu tot.
Nu vezi cum te-aștept, c-un balaur în cârcă
Și-n orice cuvânt, cu-o năpârcă?
M-au trimis să te-atrag într-o cursă, măi frate,
Să-ți dau brânci în curmei, pe la spate.
Și n-am cum să-ți spun să ferești la o parte.
Mi-e frică de oameni, mai tare
Ca de judecata cea mare
De care
Parcă-am uitat că m-așteaptă dosare...
Aici e stăpân stârpitura
Cu lanțul, cu biciul, cu ura,
Minciuna călare pe toată făptura.
Pune urechea colea,
Pe inima mea,
Și-ascultă, măi frate,
Cum bate,
Mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică și tace,
C-o strânge de gât și pe ea un răgace.

Amândoi au fost torturați în ceea ce este azi cunoscut ca fenomenul Pitești. Eugen a fost bătut atât în închisoarea argeșeană, cât și la Gherla. Căpitanul Neculai, nemaifiind student în momentul arestării, a cunoscut chinurile doar în Gherla. Unul din agresorii mai sadici l-au lovit în mod repetat peste piciorul infirm. 

Fiu de țărani moldoveni, Eugen activase în tineretul legionar pentru o scurtă perioadă în 1941. A fost condamnat pentru aceasta de regimul Antonescu și a petrecut perioada războiului după gratii. După eliberarea din vara lui 1944 a urmat școala de ofițeri de artilerie din Pitești. Imediat după lăsarea la vatră a fost solicitat de către câțiva lideri legionari să sape un adăpost de armament în munți. S-a implicat și în activitatea grupului de la facultatea de Drept din Iași, fiind condamnat din toate aceste motive la alți 12 ani de închisoare în 1949.

A fost torturat în anchetele din penitenciarul Suceava și trimis la Pitești, unde a fost luat în primire de Eugen Țurcanu, cu care se cunoștea de la facultate. "Ce a urmat nu se poate descrie. Nimeni nu ar putea crede, oricine ar spune că e de domeniul fantasticului: bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, la tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de la vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit coastele, plămânii, ficatul, jucau încălțați pe oasele mele, pe rinichii mei."

Nu e de mirare că a cedat chinurilor. A fost pus să-l bată pe cel mai bun prieten al său, cu care făcuse împreună prima tură de închisoare. Apoi, la Gherla, i s-a cerut să-și trădeze fratele. Cu conștiința încărcată de toate aceste încercări a cunoscut mai apoi temnițele din Jilava, Bacău, Aiud, Galați și lagărul Periprava. A totalizat 18 ani de închisoare și a compus în gând 309 poezii, unele dintre ele așternându-le pe hârtie târziu după eliberare. 

Măi frate, iubite, măi frate,
Și tu porți în ochi mușcătură de moarte,
Ce s-a ales din credințele noastre curate?!

Alin MUREȘAN

Alin Mureșan (n. 30 aprilie 1983, Oradea) este specialist în istoria comunismului. Fondator și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (2012-prezent), a lucrat peste 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020). A publicat și editat mai multe volume despre represiunea comunistă, cel mai cunoscut fiind Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2010).