Trei portocale pe măsuța de cafea. În perioada aia din an (era iulie), portocale. Ar fi dat dovadă de ipocrizie (nu că nu s-ar mai fi comportat ca ultima ipocrită în alte rânduri) dacă nu ar fi recunoscut adevărul. Le cumpărase pentru că arătau bine. Tot ce arăta bine, tot ce arătase vreodată bine se lăfăia pe un piedestal la care n-ar fi ajuns nici dacă- și trăgea de picioare să le lungească, așa cum tragi de cașcavalul topit pe cartofii prăjiți (de ce se gândea mereu la mâncare?). Încă de dinainte să învețe să meargă asta fusese singura constantă care o însoțise: frumos = important. Ura să se uite-n oglindă, ura vitrinele, bălțile, cioburile, oglinzile retrovizoare (când era într-a VI-a petrecuse minute bune holbându-se la ea însăși în geamul de la Carrefour Express după ce proasta care stătea în banca din față o numise "balenă ucigașă" ) , ura tot ce era lucios și îi permitea să se vadă. Doar gândul la prințesele Disney îi provoca amețeală, că doar îi repetaseră de atâtea ori ca ea e Gus. ,,Simpatică, haioasă", dar niciodată, sub nicio formă și în niciun caz ca prim atribut, "frumoasă". Cuvântul ăsta care părea să se dezmembreze, să se dizolve-n gură ca o pastilă grețoasă de gât era rezervat lor, slabelor, celor cu păr drept și buze mari (hei, tu, mantră păr drept buze mari buze mari păr drept buze drepte păr mare păr buze mare drepte), tipelor ălora care luau rolul Cătalinei când împărțea misogina aia, pardon, doamna învățătoare, rolurile pentru serbare , cărora le veneau sandalale perfect de li se vedeau gleznele frumos, pe care nu stătea sa pocnească vesta XL de la băieți a uniformei. Ălea pe care ajunsese ea să le urască, bârfească (orice cu ască), să vorbească (!) despre ele ca la ușa cortului cu cineva care se uita la ea cu milă. Urăște ce nu poate fi, ce n-are, săraca!

Deci,da, portocalele erau importante, vitale, cum stăteau ele trei acolo formând un triunghi perfect. Ea se holba la triunghiul ăla în timp ce se îmbrăca. Se pregătea să meargă la Maria, să-i vadă noul apartament, să se prefacă încântată și impresionată, fără nicio urmă de gelozie sau anxietate, că nu era ca și cum ea ajunsese la 31 de ani și dormea-n aceeași saltea ca la 14.

Normal că nu-i stătean salopeta ca lumea. Îi ieșeau mâinile ca două franzele dospite la care aveau să se holbeze toți nefutuții din 331. "Dacă-s nefutuți și nefutute – habar n-avea cine era mai rău în cazul de față - de ce îi mai asculți?’’ Știa maică-sa mai bine, cum să nu, maică-sa care-și înjurase gura, părul, burta-n oglindă ani de zile. Nu-i asculta, că noi suntem altfel. Cea mai mare minciună, gogomănia secolului, "altfel". Ce dracu’ e altfel la noi, femeie, dacă tot ce ne dorim de fapt e să fim ca ele?

50 de grade-n autobuz, yay, ce fericire. Trebuia să verifice de 1000 de ori dacă nu ocupă prea mult spațiu. Scaune mici, locuri înghesuite, pardon ergonomice, femeie mare. Păzea! Uneori se simțea de parcă greutatea chiar ar fi tras-o-n jos, într-un hău străveziu populat de sutiene mici și duhoare de lip gloss expirat, hău din care nu putea ieși oricât de tare ar fi țipat. "E 2025 și nou încă comentăm aspectul fizic al altora", spuse ea în timp ce se uita pe Instagram la diete și ținute de primăvară, exclamând de fiecare dată cu năduf, admirație și o osteneală mascată "ce gagică faină! " Ar fi vrut ea să zică mai multe despre gagicile astea faine, dar a prins-o controlorul. 80 de lei. Adaugă rușinii că te-a prins Matei ăsta al zilelor noastre fără bilet faptul că râde un puștan acneic de tine când treci pe langă el și mare cum ești, îi lovești prețioasa geantă de sport.

De unde a dat-o jos boul ăla mai are de mers 20 de minute pe jos până la Maria. Deschide Google Maps și începe să-i alunece sutienul de pe ea, așa se întâmplă mereu, adevărul e că nu a mai luat metrul să se măsoare de ani de zile, ba chiar a ajuns s-o lase pe maică-sa să le cumpere pentru ea. Îi e rușine,na, odată era-n casa lui taică-su și iubita lui sărise-n sus când o măsurase să vadă dacă poate să facă caritate cu ea și să-i dea una dintre rochiile ei înflorate, avea cu nu știu câți centimetri mai mult decât ea. Dar ei, ea în principal, n-avea nimic cu nimeni, Doamne ferește, toți au frumusețea lor. Se descurcă pe Google Maps de nu mai poate. Caută mesajul de la Maria-n care-i zice că trebuie să o ia la stânga când vede un Profi. A ajuns în față la Profi și a luat-o o poftă de Cola, își imaginează cum se dizolvă toate particulele alea de zahăr și propagandă consumeristă în gura ei hrăpăreață, că de aia nu slăbești,fată, renunță la sucuri,la dulciuri, la pâine seara. Ies doi copii din magazin, să fi avut în jur de 16 ani (dacă-i mai poți numi copii în ziua de azi), se țin de mână (nu înțelesese niciodată faza asta cu se țin de mână, erau 2 mâini, de ce nu se țin de mâini),ea deschide o pungă de chipsuri,el o prinde de fund, el poartă un tricou Lamine Yamal (gluma aia,never gets old), ea ține-n mână un trandafir. Își aduce aminte dintr-odată de școala generală, mirosea a drojdie pe hol și când era de serviciu, profesorii o salutau cu respect. Note bune, respect. Dar mila aia combinată cu amuzament tot nu le dispărea de pe mutre. Mă rog, în generală ( și în liceu la fel, dacă e să ne luăm după cronologie) își dăduse seama că iubirea nu-i pentru ea. A, că încă aștepta omul ăla extraordinar fără ca totuși să o recunoască în fața altcuiva (în niciun caz în fața lui taică-su care considera că slăbirea era echivalentul găsirii unui prinț din poveste, iar lipsa ei din viața fiicei sale o lăsa pe aceasta din urmă singură cuc), asta da,e altă poveste. Se apucase să meargă pe urmele ălora doi și a ratat stânga după Profi. Se întoarce. Simte cum i se prelinge transpirația pe spate, nu-i nimic mai scârbos decât un grăsan transpirat stând lângă tine-n metrou, frumos tare că zici asta de față cu mine,Denisa,ai clasă.

În lift, își aranjează părul. Mândria ta, uită-te ce bine-ți vine. Iar își aduce aminte (se simte foarte proustiană), acum de prima dată când s-a dus la psiholog și i-a explicat ăluia că urăște cum arată. El n-a înțeles nimic, a dat cu valorile după care-și ghidează ea viața, dar a fost plăcut s-o asculte cineva fără să facă vreo față anume. E și normal (?) că nu înțelesese nimic, avea pe el in tricou Guess din care-i ieșeau mușchii, parcă urme ale unor tracțiuni nocturne ale unor camioane, totul făcut înainte să deschidă ușa cabinetului. O aștepta mereu cu o apă la juma" de litru, dar ea nu băuse niciodată.

În față la Maria, niște muncitori lucrează la trotuar. Nici nu știe dacă să i se facă frică că o s-o fluiere, de obicei pufnesc în râs, dar de data asta trece fără să audă nimic. Ia uite,nene, Maria și-a ales bine cartierul, are și muncitori classy, fată norocoasă, e slabă (!), lucrează aproximativ ce vrea, e cu Tudor de 4 ani...de ce gândea așa despre prietena ei cea mai bună? Gândesc și alții la fel? O iubea și s-ar fi aruncat (neironic, cum zicea Maria) tramvaiului pentru ea, dar aparent, una n-avea treabă cu alta, habar n-avea cum ar fi trebuit să le împace.

Tudor făcuse brownie. Pentru ea. Se uitau la Sex and the City, se auzeau muncitorii afară, mirosea a mobilă nouă (aveau card de fidelitate la Ikea). Până la urmă,ce era așa rău la viața ei?

Deschide frigiderul și vede că Maria are-n el de toate,minus portocale. Maria 0- 1 ea. După vede bicicleta de alergat și brânzica cottage. Deja nu mai ține scorul.