Kapka Kassabova, Anima. A Wild Pastoral, Jonathan Cape, 2024

Ultima carte a tetralogiei pe care Kapka Kassabova o dedică spațiului balcanic, în speță zonei de graniță a Bulgariei cu Grecia, Turcia și Macedonia de Nord, a apărut în anul 2024, la Jonathan Cape: Anima. A Wild Pastoral.

La fel ca în cazul celorlalte cărți din această serie (din care doar prima a fost tradusă în românește), Frontiera, To the Lake, Elixir, scriitoarea pune în lumină oameni a căror ocupație este pe cale de dispariție, cu scopul de a evidenția necesitatea unei vieți care să respecte natura. "Anima" este sufletul universal, expresia interdependenței armonioase a tuturor: plante, animale, om.

Atenția autoarei se îndreaptă spre păstoritul nomad, care mai există azi doar pe teritorii foarte restrânse, în zone montane izolate. Kassabova îi diferențiază pe păstorii nomazi, care în trecut călătoreau pe spații geografice largi, în căutarea pășunilor, de cei sedentari, care au locuri de pășune pe munte în apropiere de locuințele permanente. Regiunea de predilecție este defileul Kresna, din aceeași zonă frământată a Munților Pirin descrisă în cărțile anterioare ale seriei, aflată la granița cu Grecia și cu Turcia. Aici întâlnește oameni care prin păstorit încearcă salvarea animalelor Karakachan – câini, cai, oi, capre – numite după nomazii care în vremuri de demult se dedicau acestei ocupații. Unicitatea acestora provine din izolarea geografică, ducând la perpetuarea unor trăsături biologice specifice.

Kassabova petrece timp îndelungat alături de acești oameni, iar rezultatul observațiilor sale se concretizează într-un construct complex, îmbinând datele istorice, critica socială și notațiile personale, dificil de încadrat în tipare obișnuite, o elegie a păstoritului:

"Transhumance has UNESCO status as intangible cultural heritage humanity. Yet, most of humanity has forgotten about it (…) Today, it is just as difficult to make a living from pastoral farming as it is from making non-commercial art, music or literature. You must be fueled by a devotion that can’t be dampened by rain or burned up by fire" (p. 163).

Intensitatea neobișnuită a acestei cărți își are originea în ceea ce o deosebește de predecesoarele sale. Traiul alături de oameni care-i pun în practică propriile idei de viață cu rost, împlinită, o determină pe scriitoare să se implice profund în ciclul stabil, străvechi, al stânei și al laptelui, mai mult, să-și expună vulnerabilitățile, dar și să afle un sens al libertății autentice, într-un univers deschis, care provoacă înfruntarea granițelor personale.

Dincolo de lipsa de înțelegere din partea autorităților, de birocrația istovitoare și de ecoul descurajant în comunitate, unde nu există o piață de desfacere semnificativă pentru produsele obținute din prelucrarea laptelui și a lânii și unde puțini înțeleg utilitatea salvării rasei Karakachan de animale și a repopulării pădurilor cu prădători mari, ceea ce caută Kassabova și oamenii muntelui este promisiunea libertății și vindecarea rănilor interioare.

"To walk with animals on the surface of the earth outside of imperial-industrial time is to resist the system that captures bodies and souls. I feel it in my bones, here, where the ruins of the Roman project lie under the ruins of the Ottoman project and on top of those sit the ruins of the communist project, overseen by the empty hills that signified the current absence of any project whatsoever" (p. 116)

Viața alături de animale, pe înălțimile inaccesibile, oferă individului, mai mult decât orice, o împletire aparte de libertate interioară – condiționată de singurătate și de acceptarea de sine, la care nu toți ajung, de unde alcoolismul accentuat – și de lipsă de libertate exterioară, provocată de necesitatea de a sluji unui stăpân exigent, animalele. Muntele însuși le cere îndrăzneților care se aventurează dedicare completă, dar și oferă, în același timp, o viață lipsită de farduri, centrată pe esențe, cărora puțini îi pot face față.

"Different but equal. Sásho, me, Topi. The higher you went, the harder physical survival became, the more equal you felt to everything. Personas disappeared and essence remained. There is just one essence in all of life. Anima" (p.210)

În Sásho, scriitoarea vede personificarea vieții lipsite de constrângeri, modelate de firescul naturii, pe care o caută. Alături de acesta, trăiește o utopie, izolarea și specificul ocupației favorizând cunoașterea profundă și apropierea lor. Kassabova ajunge pe înălțimi nu numai ale muntelui, ci și ale iubirii și ale zbuciumului sufletesc: lumea albastră a lacurilor de sus, de la Black Water este, în acest sens, simbolul comuniunii perfecte dintre cei doi, după cum scena în care scriitoarea îi provoacă rana la ochi reprezintă cea mai intensă dezbinare a lor. Tot timpul însă, Kassabova și Sásho sunt conștienți că ea dispune de mai multă putere interioară și, în consecință, de mai multă libertate, pe care le dovedește în final prin recunoașterea faptului că nu-l poate ajuta să-și depășească dependența și că trebuie să se salveze mai întâi pe sine.

"He lifted me up and we spun and laughed with the wind (…) as if time opened and we fell in a swoop through this perfect blue world (…) Life with him is in bright colors (…) The rollercoaster,, the merry-go-round, the plunging gondolas, the feeling of instant family that you could scream at and be forgiven, the desperation and the relief, then the moment that tears you apart, the vacated patch of grass and the life-long search for the lost face" (p. 265).

Pe parcursul experienței pastorale, scriitoarea învață sau își confirmă lecții deja învățate despre sine și despre natura umană, făcând permanent opoziția între autenticul unei vieți duse în comuniune cu natura și superficialitatea turiștilor prin regiune sau prin propria viață.

"We are a monoculture (…) We have built a flat, boring world for ourselves on top of the original one in which we were just one component of a web that constantly moves, like plasma (…) The only way is up. It’s an instinct. It’s the way of the free animal, to go up and down and up again (…) You need both, the variety nourishes you, it makes you alive" (p. 232)

Fiecare dintre oamenii pe care autoarea îi întâlnește trăiește simultan stări contradictorii: eliberați de presiunea de a-și duce viața normal, datorită pasiunii pentru ocupația pe care o au, supuși acestei pasiuni, care se dovedește a fi un stăpân exigent, totul proiectat pe fondul înțelegerii faptului că munca lor, deși nobilă – sau tocmai pentru că este nobilă – dobândește o aură donquijotescă din cauza lipsei de înțelegere și de apreciere din partea comunității.

Marina, cu munca sa de biolog centrată asupra vieții lupilor, cu scopul de a-i face pe oameni conștienți de importanța pe care aceștia o au în echilibrarea ecosistemului, alături de animalele de pășune, Kámen, Stamen și The Privateer, ca stăpâni ai unor animale pe a căror rasă încearcă să o salveze de la dispariție, Sásho și ceilalți ciobani care au grijă zi de zi de aceste animale, cu toții se luptă cu obstacole precum birocrația, lipsa de înțelegere din partea societății, lipsa de fonduri și chiar propria fire și singurătatea.

"This is what happens when grazing animals disappear from an ecosystem and the balance is injured: some things disappear, other things over-appear. Quantity increases but variety decreases. Grazing animals create patches of self-renewing grass that alternates with woodland, something called a mosaic. It’s the mosaic that is broken. It becomes more like a synthetic beige carpet. Or a dead forest" (p. 44-45)

"It’s recognized that in order to have a complete ecosystem, all components of the ecosystem must be present. Among those components are livestock, the large carnivores that want to eat that livestock, the guardian animals that actively challenge predators that dare to enter the flocks, and the human herders who live amid all these components" (p. 106-107)

Caracterul ultimativ a ceea ce fac îi determină pe acești oameni să fie intransigenți atât cu ei, cât și cu ceilalți, dar și să se așeze cumva sub semnul unei fatalități asumate. Pasiunile sunt extreme, simpatiile și antipatiile, asemenea, și nimeni nu se poate sustrage unui imens sentiment de zădărnicie, rezultat din confruntarea universului primordial al muntelui cu lumea trecătoare de jos. În felul acesta se explică inflexibilitatea lui Kámen, stăpânul de turme de rasă pură, pasiunea Marinei pentru lupii ei, abnegația lui Sásho și supunerea lui în fața angajatorului său, precum și perseverența altora – Moni the Mute, Andrea, Ugrin – de a se implica în acest ciclu al laptelui, identificabil cu un ciclu al vieții de către autoare, în ciuda slabei susțineri din partea autorităților și a ecoului redus pe piață.

Se conturează un spațiu de o frumusețe pură, accesibil inițiaților, ca o lume mitologică a muntelui, dominată de ritualuri, ancorată în arhaic, în care zeii sunt animalele Karakachan – oi, capre, câini - iar ministranții sunt păstorii și stăpânii turmelor:

"Sunshine and stillness.The blue world was impossible pure, like an initiation" (p. 267)

"The tenth mountain(…) the land of dragons where the impossible is real (…) with the ghostly backing chorus of all those before you who were sheltered, judged, killed and saved by the mountain. You rattle around in a haunted palace with hundreds of marble rooms and the silence is crushing" (p. 217, p. 219)

Confruntându-se cu eternitatea, cu vastitatea și cu puritatea muntelui, individul ajunge să trăiască un intens sentiment al izolării și al disperării, să-și dea seama că supraviețuirea sa depinde de felul în care se integrează în ecosistem, unde nu reprezintă cea mai semnificativă componentă. "The emptiness of the mountain is suddenly unbearable (…) I know this is called Black Water. It’s a geography of desolation" (p.260-261).

Prezența muntelui conferă cărții accente epopeice, în special în capitolul Exodus to Black Water, despre plecarea oilor la munte la începutul verii:

"The night before the departure, there is commotion. lamps, footsteps, engines whirring into life, dogs barking (…) There’s a commotion on the road when the flock comes past the house: the guardian dogs attack the house dogs who are in their way. Twenty dogs go to war in seconds. There are clouds of dust and blood (…) And then we’re off. Rucksacks on our backs, across the river gully and over a wooden bridge" (p. 146-147).

"The trek to Prairie is pleasant, past wild orchards, dined houses, brooks and across open pastureland. I can see why this was Orelek’s most coveted district. There is a lot of water, pasture, light and shade (…) The flock is dwarfed by the open spaces. The gently cascading landscape is arcadian. It’s what we imagine when we say « pastoral»" (p. 148-149).

Limitele de sus și limitele de jos ale sinelui pe care le atinge omul în acest spațiu al păstorilor sunt reprezentate de cele două figuri mitologice care s-au născut aici și care îl străbat simultan: Pan și Orfeu. Pan, zeul cu picioare de țap – cel care iubește sălbăticia, a naturii și a simțurilor, cel care aduce vise rele când nu este lăsat în pace, cel care îi îndrumă greșit pe călători și provoacă panică. Orfeu – care străbate muntele și-i îmblânzește sălbăticia cu flautul său, răpus de aceeași sălbăticie când îi încalcă regula de a nu privi înapoi. Cu acesta din urmă se identifică, până la un punct, autoarea, care în această carte are un dublu rol: se cufundă în fluxul poveștii, apoi se eliberează – nu fără urmări – și devine martorul care o consemnează, tot timpul dependentă de munte, prin extensie, de ținutul care constituie obiectul tetralogiei.

Kassabova scrie pentru a clarifica și pentru a înțelege, pentru a păstra și pentru a putea să spere, iar povestirea este mijlocul ideal pentru confesiune.

"Must I squeeze my experiences into such a small space when they are so much larger? As large and layered as the mountain (…) Between the lower world and the upper world there is a problem of language" (p. 229).

Mai mult decât a reconstitui geografia unui spațiu și istoria unor oameni, cartea aceasta este despre expunerea vulnerabilității și despre depășirea acesteia, despre limite și despre libertatea de a le accepta pentru a le învinge, despre vastitatea și eternitatea care se află în noi, precum și despre exprimarea speranței că "anima" este înțeles de tot mai mulți oameni, deși este rezervat celor inițiați.