Octavian Preda, treizeci și nouă de ani, scriitor.

Septimiu Florian Sterea, patruzeci și unu de ani, scriitor.

Denisa Albu, treizeci și șapte, scriitor.

Toți trei scriitori (fiindcă au publicat? fiindcă cineva i-a botezat drept literatori? pur și simplu fiindcă fac efortul de a se îmbunătăți de la un text la altul), toți trei câștigători ai burselor și rezidențelor de creație Iosif Vulcan, finanțate de consiliul județean Bihor. Și se pare că procesul de selecție fusese neviciat, niciunul dintre ei nu avea pile printre jurați – prezentați drept cinci literați prestigioși, prezentare cu care doi dintre laureați ar fi fost de acord și unul dintre ei, Octavian Preda, ar fi avut de ridicat obiecții, poate că nu erau decât niște bârfe. Cum – necum, iată-i pe cei trei proaspăt sosiți la rezidența de creație, urmând să primească și câte 1500 de euro de la organizatori. În plus, cheltuielile de pe durata celor trei săptămâni cât va dura șederea în rezidență aveau să fie acoperite tot de consiliul județean. Septimiu Florian Sterea nu fusese prea încântat încă de la început, ar fi preferat să ia banii și să scrie acasă, dar regulamentul prevedea că trebuia să petreacă cele trei săptămâni aici ca să primească banii. Se gândea dacă va putea găsi vreun pretext să o șteargă mai repede acasă.

Sosiră toți trei în jurul prânzului, coborând în gară din trenurile care îl aducea pe fiecare din partea lui de țară. Au făcut cunoștiință și s-au urcat într-un taxi, apucând-o spre satul Lăzărești, unde se afla conacul în care aveau să locuiască (și presupus să scrie) în următoarele trei săptămâni. Încă din taxi, în timp ce Octavian Preda vorbea, Septimiu Florian Sterea își imagina cum ar fi să aibă loc un threesome la conac: el, Octavian Preda și Denisa Albu, care nu i se păruse prea atrăgătoare, și nici nu era, însă ascultându-i pe cei doi vorbind, trase concluzia că era vorba așezată a unor oameni decenți. Așa că Septimiu Florian Sterea abandonă ideația care îi rulase câteva clipe prin cap: el i-o bagă în gură în timp ce celălalt i-o dă pe la spate, apoi dublă penetrare, sandwich, cu scriitoarea între ei, orientată cu fața în jos și apoi invers, în sus.

La conacul Lăzăreștilor îi aștepta cineva din partea revistei, o doamnă care era și redactor-șef și un trimis al consiliului județean, care nu prea avea nimic de-a face cu literatura. Din când în când vine o femeie din sat și face curățenie, le spuse doamna de la revistă când începură turul rezidenței. Și e încă vară, nu aveți nevoie de lemne de foc. Da, era aproape septembrie, se gândi Denisa Albu. Da, îi spuse doamnei de la revistă, generația mea a învățat spaniolă din telenovele, mai ales fetele, câtă or fi învățat, fiidcă venise vorba despre un tânăr scriitor spaniol care dădea interviu revistei în numărul recent.

Se învârtiră prin camerele de la parter și de la etaj, prin bucătărie, camera de zi și cele două băi, apoi femeia din sat care făcea curățenie, sosită între timp, le făcu cafea. Peste zece minute sosi și primarul comunei Ilia, nu avea cum să rateze, spunea, sosirea a trei intelectuali în satul lui. Apoi îi întrebă ce scriau – proză acum, răspunseră Octavian și Septimiu, poezie și proză, spuse Denisa Albu.

Și în timp ce sorbeau cafeaua, doamna de la revistă le întinse plicurile cu bani. Ah, when art turns into money, spuse Octavian Preda, mirosind plicul. Ceilalți râseră, ăștia chiar sunt primii bani pe care îi câștig din literatură, spuse Septimiu Florian Sterea. E doar începutul, Nobelul vă aștepată, zise doamna de la revistă. Individul de la consiliul județean și primarul vorbeau de câteva minute, în legea lor, despre niște afaceri legate de terenurile din jurul conacului. E bine că sunteți de la același partid, spuse Octavian Preda, altfel am fi avut o ceartă... Nu, nu, îl asigură primarul, am stat aproape două mandate cu liberalii la județ, am rezistat eroic, problema e că banii ajung mai greu sau nu ajung.

Și după ce toți trei – doamna de la revistă, primarul și consilierul județean – se urcară în jeepul celui din urmă, cei trei artiști rămaseră o clipă în curtea casei. Mi-e foame, spuse Octavian Preda, primarul le spusese că exista, pe lângă două chioșcuri, și un mic market în comună, La Doi Pași, și bani puteau schimba la săteanul Ilie Pîrvu, care ținea un exchange în oraș, la douăzeci și cinci de kilometri nord-nord-vest. Tot primarul le dăduse numărul de telefon al unui taximetrist din comună. Totul părea aranjat.

Mai am eu niște sandwichuri în rucsac, spuse Denisa Albu. Și eu am ceva biscuiți și ceva dulciuri, adaugă Septimiu Florian Sterea. Oricum trebuie să mergem până deseară, spuse Octavian Preda, dar acum să ne terminăm cafeaua, spuse și își mai aprinse o țigară.

*

Își beau cafeaua de dimineață în bucătărie, toți trei, iar restul zilei îl petreceau fiecare în camera sa, scriind. Cel puțin asta era ideea, spunea Denisa Albu, să scrie ceva ce va fi publicat, din care fragmente vor apărea în revista literară patronată de Consiliul Județean. Pe lângă asta, contractul mai includea interviuri pentru aceeași revistă și angajamentul de a fi prezenți și a vorbi la lansarea textelor la care lucraseră în conacul Lăzăreștilor. La drept vorbind, își spunea Octavian Preda, întrebându-se dacă și când avea să le-o spună și celorlalți, nu era deloc sigur că povestirile la care lucra aveau să fie următorul său text publicat. Mai avea un microroman pe care dorea să-l vadă publicat de vreo trei ani de zile. Editura care îi publicase restul cărților (trei) îi spusese că textul era prea scurt ca să fie publicat de unul singur și îi recomandase să mai scrie unul ca să le poată publica pe amândouă deodată.

Un prieten al său, poet, eseist și membru al Uniunii Scriitorilor, îi dăduse cu scurt timp în urmă o altă soluție: să scrie încă vreo trei povestiri (trei le avea deja scrise) și să propună editurii să le publice alături de microroman. Totuși, probabil că au să refuze, spusese la final poetul și eseistul Ion C. Și așa a fost: cu numai câteva zile înainte de a cîștiga bursa și șederea la rezidența de creație, vorbise cu redactorul său la telefon – era exclus. Măcar de ar înlocui redactorul ăsta cu Simina Voicu, alt redactor, care avea vreo patruzeci și cinci de ani și arăta ca la douăzeci și cinci și cu care, credea Octavian Preda, dacă ar colabora, ar putea să facă sex. Ce nazuri să mai facă femeia, avea totuși patruzeci și cinci de ani. Timpul trece și, de la o vârstă încolo te gândești, adică ea ar trebui să se gândească, ca femeie, să nu mai rateze nicio ocazie. Avea ceva de curvă, dar de curvă reținută, în devenire, de femeie care s-a hotărât să spună da oricărui avans. Și arăta atât de bine! Curată milf, coborâtă din filmele de pe PornHub.

Trecuseră trei zile și cei trei rezidenți se împrieteniseră. În timp ce sorbeau din cafeaua cumpărată de la marketul din sat, vorbeau mai ales despre literatură. Viața personală a fiecăruia intra prea puțin în discuție (dacă facem abstracție de faptul că mai personal, privat și intim decât literatura pe care o scrii ca scriitor nu e nimic pe lumea asta), doar Septimiu Florian Sterea spusese câteva vorbe despre soția lui. Denisa Albu era căsătorită și avea doi copii pe care îi lăsase la maică-sa pe perioada rezidenței, în timp ce Octavian Preda era burlac convins. Multă vreme mi-am spus, și am spus-o tuturor, că nu mă însor ca să am mai mult timp pentru literatură și nu știu dacă am scris mai mult sau mai bine decât dacă m-aș fi însurat, se destăinui celorlalți doi seara, când se strânseseră în bucătărie ca să mănânce. Poate că însurat aș fi fost mai alarmat, mai atent, cu garda sus să nu pierd din timpul pentru literatură și aș fi scris mai bine, în orice caz mai determinat, așa singur m-am lăsat pe tânjeală, mi-am spus mereu că am timp și am procrastinat.

Nu mai știu ce mare scriitor recomandă literaților căsătoria, spuse Denisa Albu. Spune-i-o lui Flaubert, spuse Octavian Preda. A, e modelul tău? Nu neapărat, unul dintre ele... Septimiu Florian Sterea avea un băiat de câțiva ani. El și soția lui, Andreea Sterea, se certau foarte des în ultima vreme, se părea că anii marii iubiri trecuseră...

Va urma...