Fusese ideea Iulianei. Fata aia nouă de la marketing, care terminase, de fapt, Literele și despre care nimeni nu știa cum ajunsese să lucreze la o agenție de turism.

Ședința în care se discutau strategii de dezvoltare a ofertelor prin care să fie crescut gradul de fidelizare al clienților, precum și metode de atragere al altora noi dura de cel puțin două ore, și șeful respinsese la început politicos, apoi tot mai agresiv toate ideile, e drept, cam prăfuite, cu care angajații veneau.

Prima fusese Ioana, care propusese o campanie cu influenceri. Toți din jurul ei știau de ce făcea asta. De ceva vreme era creatoare de conținut pe tiktok, unde făcea glume legate de viața din corporații. O campanie cu influenceri i-ar fi consolidat statul în rândul lor și ar fi ajutat-o să își crească propriul cont. Dar șeful respinse ideea din start.

— Toată lumea face asta, argumentase el. Eu vreau ceva cu adevărat ieșit din tipare. Ceva care să ne facă unici. Să știți că perioada care va urma va fi una extrem de dură. Unii vor supraviețui, alții nu. Eu caut nu idei care să ne ajute să supraviețuim, ci idei care să ne facă lideri de piață.

După aproape două ore de idei răzlețe, întrerupte de minidiscursuri ale șefului care se doreau motivaționale, dar erau mai curând alarmiste, Iuliana ridică două degete ca la școală.

— Știți care este cea mai vizitată destinație din Buenos Aires?

Întrebarea Iulianei era cel puțin nepotrivită, și toți se așteptau ca șeful să izbucnească, pentru că răbdarea lui părea a se fi sfârșit. Nu a fost deloc așa. În schimb, el a răspuns cu un ton periculos de calm, care ar fi trebuit să o avertizeze pe fată că se află pe un teren minat.

— Nu, care este?

— Ceva legat de tangou? Un club sau ceva gen? a întrebat și Mirabela.

Iuliana zâmbea cu un aer ușor superior.

— Strada Garay nr. 900.

Liniștea căzu asupra tuturor. Iuliana aștepta să vadă efectul celor spuse de ea, ceilalți așteptau continuarea, pentru că nu înțeleseseră nimic. În cele din urmă, fata își dădu seama că trebuie să le explice totul. Și o făcu, încercând pe cât posibil să își stăpânească sentimentul de superioritate.

— În 1945, Borges a publicat povestirea Aleph în care, în locuința unui anume Carlos Argentino Daneri, la subsol se află o treaptă, unde se găsește un punct, numit Aleph, care este locul de trecere spre a 4-a dimensiune. Cea mai importantă caracteristică a acestui punct este că de acolo se poate vedea în același timp tot universul tridimensional.

Toți o priveau fără să înțeleagă rostul acestei lecții de literatură. Iuliana își dădu seama că nu avea rost să o lungească prea mult.

— Succesul acestei povestiri a fost atât de mare, încât astăzi, la mai bine de o jumătate de secol de la publicarea ei, strada Garay nr. 900 este principala atracție turistică a capitalei Argentinei. Turiștii vin în Buenos Aires special să vadă acea scară și să își facă selfie pe treapta Aleph. Lucrurile au mers până acolo încât agențiile de turism au făcut un pachet special – Borges. Traseul cuprinde cartierul Constitución – Calle Borges 2135, cartierul Palermo – Biblioteca Națională, librăria El Ateneo Grand Splendid – cafeneaua Tortoni și, la final, Strada Garay nr. 900.

Acum părea că povestirea are un sens, dar cei din încăpere tot nu reușeau să vadă unde vrea Iuliana să ajungă.

— Și nu este singurul exemplu. În Dublin, de exemplu, cel mai de succes traseu turistic este cel organizat pe 16 iunie, cu ocazia Bloomsday. Este ziua în care se petrece întreaga acțiune din romanul Ulise al lui James Joyce, cel care a fundamentat romanul contemporan. Romanul a fost publicat în 1921 și câțiva ani mai târziu, deja soseau turiști în Dublin pe urmele personajului romanului – Leon Bloom. Turul are loc între orele 10:30 și 14:30, începe din fața Gate Theatre (Cavendish Row, Dublin 1) și urmează traseul lui Leopold Bloom. Traseul cuprinde Turnul Martello din Sandycov, locul unde începe romanul, care acum găzduiește James Joyce Tower and Museum, 7 Eccles Street, adresa ficțională a lui Bloom, Sweny’s Pharmacy, farmacia unde Bloom cumpără un săpun cu aromă de lămâie; astăzi, un centru cultural dedicat lui Joyce, Davy Byrne’s Pub, locul unde Bloom ia prânzul (un sandviș cu brânză Gorgonzola și un pahar de vin roșu) și Cimitirul Glasnevin, unde Bloom participă la o înmormântare. Tot turul este presărat cu evenimente dintre cele mai diverse și este acum principala atracție turistică a Dublinului.

Cei prezenți la ședință erau, în fine, captivați de expunerea Iulianei. Chiar dacă încă nu vedeau unde vrea să ajungă, era clar că avea ceva în minte. Iar faptul că făcea toată această prezentare, fără niciun fel de power point, doar din minte, fără să fi pregătit ceva dinainte, le impunea respect.

Fata continua ca și cum nu ar fi putut să se oprească.

— În Istanbul primele patru obiective turistice, ca număr de vizitatori, sunt Palatul Topkapî, Hagia Sophia, Turnul Galata și... Aici urmă o pauză de efect. Și Muzeul Inocenței. O nouă pauză, dar de data asta ceva mai mică, apoi fata aproape că mitralie informațiile esențiale despre Muzeul pe care laureatul Nobel Orhan Pamuk l-a gândit pe măsură ce scria romanul cu același titlu.

Probabil că ar fi continuat mult timp, dacă șeful nu ar fi oprit-o cu un gest.

— Ok. Am înțeles. Și, cum ne poate ajuta pe noi asta?

Iulianei i se părea că este evident și chiar se simțea ciudat că trebuie să explice, ceea ce ar fi trebuit să devină clar după ce făcuse toată pledoaria de mai devreme. Încercă să explice cât mai succint, pentru a nu pierde efectul pe care îl obținuse.

— Ideea este să încheiem un contract cu unul sau doi scriitori, de preferat cei mai citiți. Iar ei vor scrie o povestire sau roman, dar e de preferat povestire a cărei acțiune să se petreacă într-una dintre locațiile pe care noi o oferim ca destinație turistică. Și, aici într-adevăr este o problemă, dacă proza respectivă are succes, atunci destinația în cauză va începe să fie în trending.

În încăpere se lăsă liniștea. Toți păreau că rumegă ideea lansată. Prima care rupse tăcerea fu Ioana, care vedea în ideea Iulianei o rescriere a ideii ei cu influensării. Asta și spuse prima dată când luă cuvântul, apoi ținu să arate de ce planul este sortit eșecului.

— Literatura este tot mai puțin citită în ziua de azi. Un scriitor este citit de maxim 3-4.000 de oameni. Un influencer cu care am lucra noi are cel puțin 200.000 de followeri.

Iuliana dădu din umeri.

— Cumparlike.ro. Este cel mai la îndemână site de unde poți să îți cumperi urmăritori – pe tiktok, pe Instagram, unde vrei.

Era aproape o declarație de război. Iuliana mai că nu o acuzase public pe Ioana că succesul ei de pe tiktok era fake. De aici era clar că urma scandalul. Doar că șeful îi puse capăt înainte de a începe cu un singur gest.

— Terminați! Nu aveam timp de prostii. Dacă vrem să aplicăm ideea Iulianei, trebuie să ne gândim cum să o facem mai bine.

Așadar, era stabilit că se va face. Întrebarea era cum, nu dacă. Câțiva mai bombăniră că urmau să piardă câteva zile pentru a pune în practică ideea unei zăbăuce, fără măcar a fi siguri că vor avea vreun rezultat. Dar îl știau cu toții pe șef – când decidea ceva, nu era chip să îl întorci din drum.

Andrei ridică un deget, semn că voia să propună ceva, dar șeful îl întrerupse.

— Nu acum. Mergeți acasă și rumegați ideea. Joi, ne întâlnim din nou, în aceeași formulă și atunci puneți pe masă tot ce ați fost în stare să produceți.

La următoarea ședință, însă, se dovedi că nici nu mai era nevoie de ideile lor. Șeful veni cu o cutie de carton imensă pe care o puse cu un gest ostentativ pe masă.

— Noroc cu mine, că nu mai este nevoie să vă osteniți voi să gândiți

Râse sarcastic, evident mândru de ceea ce realizase. Apoi scoase din cutia de carton mai multe dosare.

— Avem aici 17 romane. Acțiunea fiecărui roman se petrece într-una dintre destinațiile turistice pe care noi le oferim.

Stupoare. La orice s-ar fi așteptat cei prezenți la ședință, dar la asta nu.

— Ideea Iulianei era bună, dar nu era dusă până la capăt. După cum știți, deviza mea este Go big or Go home. Așadar, vom înființa o editură, asta pe lângă agenția de turism. Iuliana, tu te vei ocupa de editură. Se va numi "Jocuri de-a vacanța" și vom publica romane de toate felurile – aventură, dragoste, polițiste. Ceea ce le va lega între ele este faptul că locul de desfășurare a acțiunii va fi dintre destinațiile turistice pe care le oferim noi. Nu vă obosiți să îmi spuneți obiecțiile voastre. Le-am ridicat și eu pe toate și am răspuns la fiecare. Știu că, aparent, o editură nu este o afacere profitabilă, mai ales acum, când TVA-ul la cărți va fi majorat. Dar am făcut toate calculele. Editura nu va fi pe pierdere nici măcar în primele șase luni. Nu va aduce un profit major, dar important este că nu vom cheltui resurse cu ea. Și ne va oferi vizibilitatea pentru ceea ce vindem noi de fapt – vacanțe. Vacanțele noastre vor fi cu totul altfel decât orice altceva de pe piață.

Și șeful începu să le explice că vacanțele pe care agenția le va oferi clienților le va da acestora posibilitatea de a retrăi experiențele descrise în romanele la modă. De unde puteau ei fi siguri că romanele publicate la editura "Jocuri de-a vacanța" vor avea succes? În definitiv, nu aveau niciun fel de experiență în domeniul literar. Obiecția venea, evident, din partea Ioanei, dar șeful o îndepărtă cu un gest. Era o problemă nesemnificativă. Cu bani bine investiți, cumperi orice în lumea literară. Se documentase bine – este un domeniu ieftin, unde succesul este mult mai ieftin decât în fashion, de exemplu. Sau în influencereală.

Iuliana se tot foia, pentru că i se părea ciudat că nimeni nu ridicase, de fapt, singura problemă care merita pusă.

— De unde aveți romanele? Cine vi le-a scris într-un timp atât de scurt? Cum i-ați contactat pe scriitori și, mai ales, cum i-ați selectat?

I se părea aproape halucinant că toți puneau întrebări pe lângă adevăratul subiect. Sub avalanșa de întrebări, șeful tăcu un moment, clipi ca și cum nu ar fi înțeles la ce se referă Iuliana. Apoi, zâmbi și o privi cu un amestec de duioșie și condescendență.

— Romanele nu au fost scrise de niciun scriitor. M-ar fi costat prea mult. Un program de Inteligență Artificială dedicat literaturii este mult mai ieftin și mai eficient. O să ți-l pun la dispoziție, pentru că tu vei lucra cu el.

Abia acum își dădu seama Iuliana la ce se referise șeful când îi spusese că ea urma să se ocupe de editură. Și își dădu seama că lucrurile vor arăta cu totul altfel decât își imaginase ea.

Ceea ce nu știa nici ea, nici nimeni dintre cei prezenți la această ședință era faptul că, din acel moment, nu soarta agenției avea să se schimbe radical, ci soarta literaturii.

Dar era prea devreme ca cineva să înțeleagă asta, și chiar dacă ar fi înțeles, prea târziu să poată face ceva.