Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. Chișinău: Editura Cartier, 2017.

Vacanțele de vară la care ne gândim de obicei includ călătorii, cărți, plimbări, natură, terase, muzee sau pur și simplu lenevit pe canapeaua din living. Alteori, o vară poate schimba cursul vieții, iar Tatiana Țîbuleac surprinde în Vara în care mama a avut ochii verzi o astfel de vacanță de vară. O mamă și fiul ei petrec trei luni și jumătate într-un sat din Franța, perioadă în care contactul cu boala mamei, un cancer agresiv, are cele mai neașteptate efecte asupra lui Aleksy, un adolescent cu probleme comportamentale de natură psihiatrică, și asupra legăturii pe care o are cu mama lui.

Relația dintre Aleksy și mama lui s-a conturat până la această vară în sânul unei familii care își pierduse funcționalitatea după moartea timpurie a micuței Mika. După ce tatăl violent și adulter îi părăsește, familia care poartă trauma pierderii Mikăi rămâne formată din Aleksy, mama și bunica. Lipsindu-i iubirea maternă, Aleksy ajunge să-și urască mama, iar legătura mamă-fiu se frânge. Lucrurile se schimbă, însă, treptat în timpul vacanței de vară, care pentru mama lui urma să fie ultima ei vară, "o ultimă vară pe care să o trăiască și ea ca un cancer turbat" (p. 57) și ultimele luni în care mai poate să îmbunătățească, măcar parțial, legătura cu fiul ei. Amândoi vor trăi, într-adevăr, acea vară încercând să transgreseze limite: mesele care conțin bere și popcornul în ciuda faptului că mama are cancer sau faptul că Aleksy conduce o mașină până la ocean, deși nu are permis și nici nu va primi unul din cauza sănătății mentale precare.

Momentul în care află, în lanul de floarea-soarelui, că mama lui are cancer și că vacanța aceea reprezintă ultimele luni din viața ei, este un punct de turnură în dinamica interacțiunilor mamă-fiu. Acest moment restabilește, într-o anumită măsură, legătura maternă: "Am rămas cu mama culcați în lanul de floarea-soarelui – tăcuți și dureroși, ca niște avortoni de flori. Ne-am întors acasă spre seară, duși de ploaie și uniți prin mâna subțire a mamei, ca printr-un cordon ombilical netăiat." (p. 58) Cu cât se scurg săptămânile și puterile mamei slăbesc, Aleksy se găsește în ipostaze în care nu credea vreodată că va ajunge: își ia pastilele pentru a stăpâni halucinațiile, întrucât nu își permite să le aibă cu un om bolnav în casă, merge la piață în locul mamei și îi povestește ce s-a întâmplat acolo, o va hrăni cu lingurița, o va pregăti de baie, își duce mama pe bicicletă până la ocean să se plimbe cu barca și îi va lăsa mamei hamacul în care îi plăcea să își piardă timpul la începutul verii. Ajunge chiar să își facă griji că ajungând prea târziu acasă o va găsi pe mama lui moartă înainte să se termine vara, așa cum a promis.

Aceste momente îi aduc mai aproape unul de celălalt, într-o "armonie greu de explicat" (p. 73), vindecând câteva dintre rănile pe care neglijarea emoțională le-a provocat. Aleksy începe să primească ceea ce i-a lipsit încă din copilărie: atenția și afecțiunea mamei. E și motivul pentru care se întreabă "de ce nu începuse mama să moară mai devreme?" (p. 65). Acum, însă, această întrebare nu mai ascunde sentimentele adolescentului care își ura mama și care dorea ca aceasta să moară, ci ascunde regretul față de trecutul lor în care i-a lipsit această afecțiune maternă. Boala mamei și acea vacanță de vară îi schimbă lui Aleksy perspectiva asupra mamei sale. Acum nu o mai consideră nici proastă, nici urâtă, nepotrivită pentru ochii ei verzi, care erau "o greșeală" sau "resturile unei mame frumoase". Acum, deși slăbită de boală, o vede mai frumoasă și mai inteligentă ca niciodată, iar ochii ei verzi devin "lanuri de tulpini frânte", "poveștile mele nespuse" și "cicatrice pe fața verii" (p. 121).

Este o ultimă vară a mamei cu ochii verzi, o vară pusă sub semnul bolii și care are impact emoțional semnificativ pentru Aleksy. Cu toate că a schimbat dinamica relației mamă-fiu și a adus modificări majore în atitudinea protagonistului, această vară nu are efectele miraculoase ale vindecării totale a traumei unei copilării lipsite de afectivitatea maternă. Traumele protagonistului nu sunt șterse, nu dispar, ci se înmulțesc agresiv, alipindu-se una de alta: după moartea mamei, va ajunge într-un ospiciu timp de cinci luni, în vara petrecută în Franța o cunoaște pe Moira, de care se îndrăgostește, după câțiva ani va avea un accident de mașină în care Moira moare și el își pierde picioarele, se va afunda în droguri. Însăși ultima vacanță de vară cu mama lui devine un eveniment traumatic și rămâne o vară-reper la care Aleksy se reîntoarce constant, refăcând "traseul" ei pas cu pas. Întregul roman este construit din însemnările protagonistului, în care rememorează acea vară "bolnavă" la îndemnul psihoterapeutului. Tot ca formă de terapie începe să picteze, iar toate picturile sale sunt ilustrații ale momentelor traumatice din viața lui, inclusiv din acea ultimă vară în care mama a avut ochii verzi: Moarte cu mere și nuci, Taina avortonilor de flori, Valul cu miez de mamă, etc.

Vara în care mama a avut ochii verzi este romanul experiențelor traumatice înlănțuite și a unei vacanțe de vară aflată sub semnul bolii. Astfel, Tatiana Țîbuleac reușește să îmbine, într-o narațiune a emoțiilor și a traumelor, boala (fizică și psihică) cu micile, dar însemnatele, momente ale verii: plimbările cu bicicleta și mersul la piață, lanurile de porumb, de floarea-soarelui și de maci din apropierea casei verzi, melcii, hamacul legat de doi copaci, merele, nucile, berea și popcornul, oceanul și plimbarea cu barca, ploile de august.