Revistă print și online

România ei, și România lui... România noastră!

E joi dimineață, mă trezesc la 8 fără 20, avionul e la 9 și 5. Agitat, mă îmbrac repede și-mi fac bagajul. Ajung la timp. Din celălalt capăt al avionului Cristi Pădure îmi face cu mâna! "So keres, mo?" O dau pe țigănește tare în avion să ne audă gagii de dreapta. Aveam locul 27, la "window". Mă mai uit o dată pe boarding pass, da, e la geam. O femeie “fuste" se uită spre mine și se preface că nu știe exact care e locul ei, s-a așezat greșit? Zic da, dar că nu e problemă, stau eu la mijloc, în stânga mea un tip între două vârste, bine făcut, și brunet. Chiar dacă am vorbit cu Cristi în romani, și i-am adresat și ei câteva cuvinte când îmi așezam bagajul, se uită la mine ca la un gagiu. Ok. Dorm, ador să ațipesc la decolare. M-am trezit: cu cine ai votat, o întreb, tot în romani. Cu Georgescu! Cum??? De ce???? Nu știi că e legionar????? Ăsta ne-a deportat bătrânii la Bug!! Știi de bătrânii noștri care au fost la Bug, nu? Da, zice. Să nu îl votezi pe ăsta, că e “de dreapta", “extremist", nu, nu merge niciunul, cum să-i spun? Chiar dacă e greu, măcar știu că s-ar putea să am o izbândă. O bag cu teoria despre “neam", bag un pic despre eugeniști, apoi despre legionari, apoi despre Antonescu. Cine? Antonescu. Nu ai auzit de el? Nu. Păi el a dat ordinul să fie deportați bătrânii la Bug. El? Eu credeam că Hitler. Nu Hitler, Antonescu. Hitler a avut treabă cu romii din Germania și din alte părți, dar de ăștia de la noi s-a ocupat Antonescu. Da? Da. Îi spun că sunt sociolog, și că scriu despre romi. Îi dau de înțeles că sunt un tip deștept, adică să aibă încredere în mine. De ce ai votat cu Călin Georgescu? A spus că ne aduce acasă. Sunt plecată cu toată familia în Germania de șapte ani. Venim o dată, de două ori pe an acasă, ne-am săturat. Nu ne bucurăm de casa noastră. Uite poze cu fetele mele, cu băieții mei. Vrem să venim acasă, și Georgescu așa a spus. N-ai văzut ce fel vorbește? Ba am văzut, dar ce fel să-i spun de carismă? Că ăștia au carismă… În fine, încep cu “neamul". Ai văzut că ăsta vorbește de “neamul" românesc? Da. Ei, ce înseamnă “neam", rudă de sânge, nu? Da, spune ea. Ei, vezi, ăștia care vorbesc așa cu “neam", cu “glie", nu sunt buni. Că adică noi nu suntem neamuri de sânge cu ei, ai înțeles? Da. M-ai votezi cu Georgescu? Da. Nu cred că va face ce spui tu. Auzi, spune ea, ăsta de lângă tine se uită la noi, s-a uitat pe mine urât când m-a văzut. Ai văzut că e negru, eu cred că-i din ăla romanizat. O fi, zic eu, lasă-l în pace. Îi spun că există școli în România unde se predă limba romani, că e nevoie să ne construim o conștiință etnică, bla bla-uri. Tipul de lângă mine se scuză și întreabă dacă poate să intre în discuție. Sigur, poftiți, e loc pentru toată lumea! Auziți, eu nu sunt de acord cu ce i-ați spus. Antonescu a intrat în război pentru țară. Sunt de acord, îi spun, dar tot e criminal de război. Ce criminal, domnule? Ce-a făcut? A vrut să apere țara. Vezi, îi spun ei? Ce ți-am spus? Ea belește ochii mari la mine. Tipul continuă: România nu are o problemă, romii au o problemă. Nu plătesc impozite, de unde au casele alea mari? Am plătit 6000 de lei impozit, sare ea din dreapta mea! Pe cât, pe ce, întreabă apăsat și sigur el? Pe 7 ani, pe două apartamente. Omu’ își reia ideea și spune clar: nu România are o problemă cu romii, romii trebuie să se civilizeze, ne-au făcut de râs în toată Europa, sunt prea vizibili. I-ați văzut la Turnul Eiffel cum stau după furat? Nu, îi spun. Nu e vorba de “sânge", așa cum spuneați mai devreme, e vorba de cultura lor. Adică e în cultura lor să fure, zic eu? Da. Și de aia avem o problemă cu ei. Și dacă nu sunt dispuși să se schimbe repede, vrem să luăm măsuri extreme. Ca în ’40, zic eu? Da! Mă uit către ea: vezi? A! Și credeți că puteți să comparați 25000 de țigani deportați cu numărul soldaților români care au murit pe front? Știți că la Stalingrad avem un cimitir al soldaților români? Erau și romi printre ei, adaug eu. Se uită scârbit. Nu putem compara cifrele, adaugă. Sunt nesemnificativi, 25000… Am continuat pe subiectul sclaviei. Țiganii nu au fost sclavii țăranilor români, au fost sclavii boierilor greci, spune el. Vreți cumva reparații? Da! Poftim? Da! Ne apropiem de aterizare. Mesajul lui e că ar trebui să lăsăm istoria în spate, să nu mai trăim în trecut că nu e productiv deloc, să privim toți către “omul nou", dacă nu…. Nu știam ce argumente “logice" să îi mai aduc… De cealaltă parte, femeia de lângă mine se uita la mine înmărmurită: am avut dreptate. Nu îmi era clar în ce sens, că nu mai votează cu Georgescu, sau că tipul de lângă noi e un rasist? El discută cu o femeie și un copil de vreo șapte ani, aflați pe cealaltă parte de scaune. Aterizăm. Îi aranjează geaca băiețelului și pornește dârz înainte ca un cap de familie responsabil…

Adrian FURTUNĂ

Doctorand în sociologie, pe domeniul memoriei sociale a sclaviei romilor, a publicat o serie de articole despre istorie orală & sclavie, un subiect predilect fiind deportarea romilor în Transnistria. Dintre volumele sale amintim Cultura romă între "bărci de carton" și realitate (eng. 2015); Romii din România și Holocaustul. Istorie, teorie, cultură (2018); Sclavia romilor în Țara Românească. Fragmente de istorie socială. Vânzări de copii / donații. Căsătorii. Cereri de dezrobire (2019). Printre altele, este director al Centrului de Cercetări Culturale și Sociale "Romane Rodimata".