nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Obsesiv - ocolitor

Mâinile oamenilor reprezentau pentru ea o adevărată nebuloasă, o adevărată ramură filosofică, cu semnificații infinite. Fiecare linie, fiecare mișcare a lor producea înăuntrul ei simțăminte nemaiîntâlnite până atunci. Le vedea peste tot, în fiecare minut al zilei, le conștientiza prezența și legătura lor cu corpul anatomic o tulbura până în măduva oaselor. Seara, când ajungea acasă, după o zi lungă de muncă, se așeza la biroul vechi primit din lemn de brad, primit cadou de la mătușa sa și scria pagini întregi despre formele, culorile și aromele pe care le cunoscuse în acea zi, în timp ce rătăcea pe străzile din centrul orașului, acolo unde se afla, de altfel, și micul magazin de suveniruri la care lucra.

Mintea sa era antrenată și putea observa detalii la care majoritatea oamenilor nici măcar nu se gândeau. "Ai stofă de artistă", îi spunea mama sa când era mică. "Păcat că asta nu o să te ducă departe. A observa nu e suficient. Trebuie să înveți să simți." Făcea desigur aluzie la dificultatea cu care H. își exprima sentimentele, însă se zvonea că în familia aceea toată lumea era distantă și numai câțiva norocoși reușeau să se apropie de ei.

În garsoniera în care își ducea simplul trai eroina noastră erau înșirate colecții întregi de vederi din locuri în care nu a ajuns niciodată fizic, dar în care spiritul și mintea i se pierdeau zilnic. Luni era la Veneția. Marți explora salina Slănic – Prahova. Miercuri fotografia cu ochiul minții Alpii. Totul era o aventură pentru H, iar garsoniera în care locuia reflecta întocmai acest lucru. Fiecare colț spunea ceva diferit despre ea și totul era o mare contradicție! Măsuța de cafea pe care zăceau câteva cărți vechi era pătată de cafea. Într-un colț rătăcea coperta unui album semnat de Nico, de prin anii ‘70, pe care îl cumpărase de la un anticariat din centrul orașului. Chelsea Girls[1] erau parcă așezate pe fotoliul ponosit, ce trecuse testul timpului.

H. deschise ușa și observă orhideea pe care o primise de la mătușa sa se ofilise, însă planta nu părea tristă, așa cum s-ar fi așteptat. Orhideea îi dădea lui H. un sentiment de liniște, de siguranță, iar liniile și conturul bine definite ale petalelor ei păreau să îi transmită un mesaj important, pe care îl intuia cu grijă și în tihnă. Luă floarea în mâini și o transportă cu grijă până la baie, unde o lăsă sub jetul rece al apei de la chiuvetă. Picăturile mângâiau rădăcinile și se contopeau cu acestea, iar H. privea încântată.

De multe ori, ea era cea care stătea sub jetul de apă rece și contempla idei ce păreau a fi desprinse dintr-un vis. Devenea una cu apa, cu perdeaua, cu covorașul din fața căzii și era fericită. Era un sentiment ciudat, pe care H. nu îl înțelegea și nici nu încerca să o facă, deoarece înțelegerea acestui fenomen era oarecum echivalentă cu dispariția lui și cu evaporarea ei.

După ce a luat floarea din chiuvetă, a așezat lângă ea două scoici, pe care le adusese anul trecut de la mare și pe care le purtase cu ea, drept talisman. Și-a scos cele trei inele de pe mâna dreaptă și le-a așezat atent într-o cutiuță cu capac verde opal, ce stătea mereu lângă pat, pe o noptieră din lemn dur, unde Kafka și Joyce stăteau de vorbă în fiecare seară. Pe Dostoievski îl izolaseră, așezându-l într-un teanc din fața ușii.

Garsoniera era oglinda subconștientului său. Când ceasul arătă ora 21:00, sări ca arsă din pat și se duse la ușă, pândind soneria. Unul dintre obiceiurile copiilor care locuiau la etajele de mai sus era să vină să colinde la ora aceasta. Pentru ei, Crăciunul însemna zgomot și agitație, însă H. uitase că acei copii crescuseră și părăsiseră clădirea. Acum spiritul Crăciunului nu mai era la fel de intens. Totul se rezuma la suma cheltuită pe un cadou, iar întâlnirea cu cei dragi nu mai era o prioritate. Însă sufletul ei nu putea accepta această realitate nouă, obositoare și monotonă. Își dorea să păstreze acele fantezii ale trecutului și să le închidă într-o cutie pe care să o poată deschide ori de câte ori își dorește. Cuvintele "schimbare" și "viitor" o înspăimântau și îi provocau o repulsie inimaginabilă. Nici azi nu se știe ce s-a întâmplat în seara aceea și unde este H.


[1] Chelsea Girl este numele albumului de studio lansat de Christa Päffgen (Nico) în 1967.

Cristina POPESCU

Studentă în anul II la Facultatea de Istorie din București, Cristina este pasionată de cinematografie, artă și istorie și are un puternic simț pentru dreptate. Redactor la PoliticALL și fotograf în timpul liber, a mai publicat pe platforma Subtext și este în permanentă căutare de oportunități care să-i dezvolte simțul critic.