"Păturica roz" de Marius Balo e o mostră de literatură carcerală cu o vădită notă intimistă și care mizează pe noutatea subiectului. Literatura recentă a falsat de multe ori supralicitând teme destul de uzate, doar că în cazul de față, mărturisirea unei orori reale, nu inventate, conferă un efect tonifiant. Cum am rezista izolați într-o închisoare atât de impermeabilă la tot ceea ce știm ? Cum am trece lama de cuțit a timpului peste brațe și cum am trăi chinuitor de încet cu rana despre care nu știm dacă va fi lăsată să se închidă ? 

Am rezista sau am ceda? Chiar și în această clipă există deținuți politici care cedează ispitei de a muri sau sunt executați și dispar ca și cum nu ar fi fost. Ne bălăcim într-o libertate imperfectă, dar infinit mai bună decât arbitrarul unei sentințe care-ți poate scoate anii din viață ca pe rânduri de piele jupuită. Un personaj de carte a rezistat opt ani. Un autor a învelit acel personaj cu o păturică mai roz decât cea murdară de care au parte deținuții de peste mări și țări. Pentru că prin alte locuri realitatea e atât de dură încât rămâi fără reacție, te chircești ca după un pumn în plex și te cutremuri. Orice dans literar cu cicatricile e mult mai intens decât frunzăriri de idei la minut, sorbite în fugă prin vreun mall.