Era seară. Stăteam în bucătărie toți trei, ca o familie, ne pregăteam să luăm masa. Aveam ciorbă și clătite. Brusc, aproape fără să apuc să-mi dau seama ce se întâmplă, tata s-a ridicat. Vedeam totul clar, ca într-un film: Scaunul se răstoarnă cu zgomot. Tata ridică farfuria cu ciorbă, o aruncă pe jos. Înțeleg că e călâie, de-aia nu-i place. Tata țipă că e rece, că el nu mănâncă așa ceva. O gustasem și eu, mie îmi părea doar călduță. Nu îndrăznesc să deschid gura, nici să mănânc, nici să vorbesc. Sunt prea mică printre oamenii mari. Tata se repede spre mama. Ridică palma. Eu mă trag într-o parte. Mama nu se ferește. N-o face niciodată, nu știu de ce. În locul ei aș ieși pe ușă, aș fugi departe. Mâna lui se mișcă repede prin aer și lovește. Capul mamei se izbește de perete, aud un "bum". Încerc să strig, să-i cer să se oprească, dar niciun sunet nu-mi iese pe gură. Oricum nu m-ar asculta. Inima îmi bate mai tare. Tata se enervează des. Mama greșește des, bănuiesc. Tata lovește încă o dată. Mama se uită peste umăr, apucă un cuțit de pe masă. E prima dată când se opune. Cuțitul e foarte ascuțit, are lama ca solzii de pește. Lumina se așază pe lamă. Strălucește. Îl ridică amenințător și stă nemișcată, gata de luptă.

— Bună dimineața! zice mama veselă.

Vocea ei îmi întrerupe visul.

— Trezește-te, că soarele-i sus!

Nu este niciun soare, dar ea mereu zice asta. Fereastra e gri, camera întunecată, de pe hol vine o pată de lumină. Mă frec la ochi și mă bucur c-a fost doar un vis, că sunt în patul meu, în dormitorul din apartamentul nostru de 2 camere de la etajul 3, unde locuiesc de când m-am născut.

— Hai! Repede- repejor, să nu întârzii la grădiniță!

— Sub plapumă e cald, vreau să mai stau, îi răspund cu vocea somnoroasă, recunoscând cu bucurie realitatea cunoscută.

— Dacă te miști repede o să te încălzești.

Mă dau jos din pat. Aerul este rece în dormitor. Mă duc împleticindu-mă până la baie, cu ochii strânși ca să nu mă orbească lumina neonului. Colacul veceului e rece. Hârtia e moale și gri. Apa e mai rece ca aerul. Săpunul e mic și crăpat, are șanțuri pe toată lungimea. Mă șterg cu prosopul roșu, e aspru, dar măcar miroase frumos, a detergent. Mă întorc în dormitor. Mama îmi scoate din șifonier hainele, am două rafturi numai ale mele. Port ștrampi, pantaloni și rochie, iar pe deasupra mai trag un sfeter împletit de bunica. Mă îmbrac singură, că la anu’ merg la școală și mama zice că dacă sunt fetiță mare trebuie să fac unele lucruri fără ajutor. Mă întorc în baie. Mama mă așteaptă pe marginea căzii. E mereu frumoasă. Nu face nimic pentru asta. O studiez atent, ca să mă asigur c-a fost doar un vis. Nu are vânătăi. Zâmbește. În mână ține pieptenul verde, gata să-mi împletească codițele.

— Hai, zi-mi ce-ai visat!

În fiecare dimineață vrea să știe, iar eu îi povestesc tot ce-mi amintesc. De data asta mă fâstâcesc, dar încep, după ce îmi dreg glasul:

— Era seară. Stăteam în bucătărie toți trei, ca o familie, ne pregăteam să luăm masa. Aveam ciorbă și clătite. Râdeam și povesteam.

— Ce frumos!

Pieptenul își făcea drum prin claia mea blondă, îmi aliniază firele de păr.

— Aaauu! Mă doare!

— E încâlcit. Întoarce-te! Zi-mi mai departe!

Mă rotesc puțin.

— Înfășuram clătitele cu mâna. Tu ai luat un cuțit, mi-ai tăiat bucățele mici, ca să nu îmi curgă dulceața pe degete și să mă murdăresc. Deodată, brusc, cineva a sunat la ușă. Nu așteptam pe nimeni și ne-am mirat, că cine să vină seara la noi neanunțat? Tata a ieșit pe hol, a zis că deschide el. Noi mâncam în continuare.

— Și? Cine era la ușă?

— Prima dată nu ne-am dat seama. Am auzit doar ușa scârțâind, n-am auzit niciun salut, nicio voce. Am crezut că iar se prostesc copiii, sună și fug, că asta lor li se pare nostim. După un timp am auzit niște pași, dar sunau ciudat. În ușă a apărut...

Am făcut o pauză, mă simțeam ușor încurcată. Trebuia să continui.

— No, cine era?

— Un... un pinguin.

— Un pinguin? Cum arăta?

— Ca un pinguin. Nu era înalt, părea așa, cam cât mine. Și avea la gât cravata lui tata.

Mama a râs. Asta m-a bucurat. Mama mi-a despărțit părul în două pornind din creștetul capului, a trasat cărarea care niciodată nu-i ieșea dreaptă, cum aveau alte fetițe.

— Serios vorbesc, mami! De ce râzi?

— Și ce-a făcut? Mai întoarce-te!

M-am rotit iar. Mama îmi împletea prima codiță, îmi punea o fundă albă prin păr, ca să nu se destrame.

— Pinguinul a sărit pe scaunul liber, unde stătuse tata. A dat din aripi, a bătut din palme ca la teatru. Noi ne-am mirat puțin, apoi tu i-ai întins farfuria cu clătite. Pinguinul a întins aripa, dar atunci când a ridicat-o avea în ea un pește. Clătitele se transformaseră în pește iar pinguinul- musafir era foarte mulțumit.

— Dar ție nu îți place peștele.

— Păi... Când întindeam mâna erau iar clătite. Când luai tu, erau chiftele, că ție îți plac chiftelele.

— Ce vis drăguț! Mâncarea se transforma în funcție de ce-și dorea fiecare.

— Da, se schimba după ce ne plăcea nouă. Trebuia numai să ne gândim la ceva și aveam în față ce gândeam.

— Și apoi?

— Ne-am dus în cameră. Am vrut să jucăm Păcălici, dar pinguinul a zis că nu știe, așa că l-am învățat și a câștigat. Tu ai zis "norocul începătorului", dar mie nu-mi păsa, că mă bucura să-l văd pe canapea, cu burta lui mare, albă. Era tare nostim. Părea puțin om, puțin pinguin.

— Ce vis drăguț! Acum hai, să nu întârzii! Gata.

Asta m-a întristat. Trebuia să mă opresc deși simțeam că mai pot povesti o grămadă. Intrasem cu totul în povestea asta. Mă îndrăgostisem de visul nevisat și simțeam că e nedrept să nu pot continua. I-aș fi spus despre cum stăteam cocoțată pe umerii pinguinului în timp ce el aluneca pe gheață, sau despre cum ne-am fi jucat cu bibelourile pe covorul din camera mare.

Mama nu m-a mai întrebat nimic. Mi-a pus cizmele. Am îmbrăcat paltonul. A încuiat ușa. Am ieșit din scara blocului. Pe jos era ghețuș. Ningea. M-a luat de mână, să nu cad.

— Iar o să întârziem.

Mie nu-mi păsa. Mă gândeam încă la visul meu. E bine că nu i-am spus adevărul. S-ar fi întristat, iar eu o voiam fericită. Poate fiindcă atunci era mai frumoasă. Într-un fel eram mândră de mine. Mama nu știa că mințisem, a crezut tot ce i-am spus.

De atunci am început să mint. În fiecare dimineață.