Lung e drumul Clujului și imens Cărtureștiul din Iulius Mall. A se strecura printre oameni și cărți în acest spațiu la orele de vârf îi e cititorului zăbavă. Într-o triadă perfectă, însoțită de fiul meu și un foarte bun prieten, am trecut ca-n basme prin 3 încercări. Toate m-au condus labirintic și ritualic spre același raft de literatură contemporană, prilej să mă las aleasă de o carte, așezată la îndemână și cumva ieșită din rând, cât să o iau fără cel mai mic efort. "Ca să nu se aleagă praful de toate". Și de alegeri, și de lectură. Așadar, a vrut să meargă cu mine, iar eu nu m-am împotrivit, îndreptându-mă spre casa de marcat (eram, cum altfel, a 3 a la rând) cu romanul lui Cosmin Perța.

De la bun început, mai exact din primele 3 rânduri (simbolistica cifrei magice mă va însoți până la capătul lecturii) constat că acțiunea debutează, culmea, chiar în orașul întâlnirii mele cu opera (Eram mic, o conduceam pe mama la gară, mergea la tratament la Cluj). Citesc avertismentul autorului și aflu că va fi vorba chiar despre opțiuni. Mai precis despre a te lăsa ales obligatoriu, cum mărturisește însuși autorul, fără să sesizezi sau să apuci să schițezi vreun refuz. Așadar, sub imperiul curiozității, dar și al coincidențelor, mă avânt în lectură.

Prima pagină e grea. Imaginea morții planează dur și necruțător peste existența lui Samson. Adolescența începe brutal și neconvențional sub auspiciile unei morți duble (a mamei și a câinelui), dar și ale rebeliunii unui copil problematic la școală. Drama pierderii materne, patima tatălui pentru alcool (altă "alegere" previzibilă), medicul care constată imunitatea copilului la durerea fizică (Mi-a făcut niște teste și cică aveam cip, apoi mi-a explicat că înseamnă insensibilitate congenitală la durere) se succed într-un ritm narativ alert. Viața uriașului (cel contemporan, nu biblic) se derulează între munca la un gater(e cumva a doua mea mea natură, adevăratul acasă) și bullying-ul constant asupra colegilor, ce-i garantează supremația de grup și oarecare rotunjire de venituri.

Vulnerabil fără să se trădeze, Samson alege să domine victime care sunt asemeni lui, cu diferența că el nu-și poartă temerile la vedere. Cu o constituție robustă, băiatul ignoră apelativul celui despre care știe doar că fusese ceva mare și tare prin Biblie. Ipostazele bulversante ale dezordinii adolescentine sunt semnele unui haos în care se aruncă din necesitate și nu prin alegere conștientă - e bodyguard în bar, recuperator, interlop, dar și Robin Hood modern (...pe unii mai slabi la minte, de la Casa de Copii, îi apăr gratuit...).

O altă alegere, pasiunea pentru romane, e ținută în secret, la fel ca și reflecțiile interioare postraumatice și problematizante pe care nu le poate reprima după pierderea mamei - Uneori mă simțeam obosit, îmi doream să dispară... .(...) Apoi ea a plecat și nu s-a mai întors niciodată, iar vinovăția pe care o simțeam era de zeci de ori mai mare decât fusese înainte. Dacă mama dispăruse pentru că mi-am dorit eu să dispară și să mă lase în pace?. Cu toate acestea, universul mic al băiatului e dominat de drama uriașă a dispariției ființei dragi, de legătura indisolubilă pe care încă o mai simțea purtându-i hainele: Și atingând bumbacul subțire aveam impresia că ating pielea ei aspră.

La școală oscilează între bun și rău, agresivitatea față de profesori alternând cu bucuria obținerii titlului de campion național la aruncarea greutății (Cu toate ieșirile mele violente, cum le zice directoarea, sunt important pentru ei.). Astfel, tânărul traversează cu lejeritate laturile unui destin contradictoriu, adulat și urât deopotrivă, fără a trăda nici cea mai mică intenție de a se stabiliza între extreme.

Predictibilă ca diagnostic (ciroză), moartea tatălui vine și cu o doză de imprevizibil, declanșând o nouă alegere, de data aceasta impusă de cutume sociale: L-am pus lângă mama. Dar nu lipit, ceva mai departe.

Opțiunile continuă. Cartea înaintează sinuos, împletind personalitatea băiatului rău cu duioasele imagini ale mamei, a cărei pierdere l-a făcut fragil interior și de o duritate nemiloasă de stâncă împietrită la suprafață. (Auto)analitic, Samson coboară în străfundurile propriei conștiințe pentru a investiga, repetat și obsesiv, căile devenirii personale - Mereu ai de ales, spun toți. Dar eu nu simt asta(...).Unii dintre noi nu trăiesc, supraviețuiesc, nu iau decizii, urmează instincte, nu au viitor, doar prezent.

Samson dă și primește lecții - despre iubire, milă, viciu, nevinovăție, înțelegere, revoltă, supraviețuire. Și despre singurătate - inclusă abuziv în preexistența sa: Crescusem ca un animal solitar, n-aveam prieteni și nu-mi plăcea să depind de nimeni. Într-un fel, asta m-a făcut mai puternic. Dar în alt fel, m-a umplut de o tristețe pe care nu o puteam explica... .

În fulminanta derulare spre final, cartea devine rememorativă. Mama, tatăl (crescut la Casa de copii), grădina și livada, mila față de animale aruncă raze mai blânde asupra destinului giganticului personaj care nu-i mai apare ca fundamental rău nici măcar cititorului neavizat. Până și scepticismul actantului protagonist pare să se fi sensibilizat, așa încât cugetările nu mai sunt atât de tranșant inflexibile:

Poate fi cineva întors de la rău sau e doar o iluzie? E sinucigaș să crezi că poți salva pe cineva. (...). Dar de cele mai multe ori singurul care se schimbă ești tu.

Subintitulat aprioric o poveste violentă, sfârșitul romanului trebuie descoperit individual. Și dacă vi l-aș spune, ceea ce, desigur, nu se cade după niciun criteriu obișnuit ori academic, tot va trebui să-l "trăiți pe cont propriu".

Cartea este de citit pentru un motiv simplu, minimal, dar ce reunește în sine toate argumentele din lume. Pur și simplu, ca să nu se aleagă praful de toate!