Ușa scârțâi ușor. "Cine o mai veni la ora asta?" gândi Sara. "Chiar, morții nu dorm niciodată?"... Și începu un vânt ușor, ca o predestinare... Era aproape miezul nopții!

Mâinile Sarei lucrau de zor. I-a promis Doamnei M. că nu va dura mult. Și o s-o facă și mai frumoasă. Oricum era. Evenimentul va fi foarte important și totul trebuie pregătit repede, nu e timp de pierdut. S-a gândit mult ce rochie să îi aleagă și ce culoare. Albul nu mai merge la vârsta ei, negrul e prea sobru, portocaliu e mult prea țipător. Clar, a ales pentru această întâlnire rochia albastră și capa de blană naturală. E cea mai bună alegere! Și musai perle și cercei. I-a aranjat părul și l-a împrospătat cu puțină vopsea în nuanța ciocolatei...

"De când timp ne cunoaștem?" și o mie de întrebări îi veneau Sarei în gând. Firește, de o viață! Știe ce îi place și ce nu, câte cuburi de zahăr să îi pună în cafea (desigur, doamnă, și puțin cardamon!). "Vă amintiți când ne-am cunoscut la Capșa și am mâncat cea mai bună înghețată parfait?". Sara zâmbea ușor. "Era prin mai, înfloriseră magnoliile...". Femeia nu îi răspunse, dornică parcă să îi asculte amintirile, dar mai ales, să termine machiajul promis. Mâine va fi ziua cea mare.

Sara nu își dezlipea ochii de pe chipul femeii. Nu avusese mereu această meserie. În tinerețe a fost parfumieră, ciudat, mirosul a jucat și atunci un rol important. Apoi remaieuză. Clientele ei erau foarte elegante și îngrijite... apoi, au venit vremuri grele, nu putea rămâne fără serviciu. Oricum îi plăceau oamenii și să înfrumusețeze un chip. Începu cu un masaj ușor, puțină cremă, o bază de machiaj. "Să fie vreo 48 de ani de când ne cunoaștem? Câți ani au trecut!". Au îmbătrânit în același timp. Dar, tot mai râdeau la aceleași glume, își aduceau aminte pe unde își plimbau copiii, apoi nepoții. Despre primul soț care a murit în război, apoi al doilea, mort de inimă... Ce curios! Sprâncenele nu se lasă îmblânzite. Parcă e cel mai greu machiaj făcut până acum. Creionul dermatograf zgârie, alunecă în stânga și în dreapta, derutat de atâta lumină. Vine el și întunericul! Parcă e o șină de tren. Sau un șotron. "Frumoasă ați fost, dar nici acum nu mi-e rușine cu dumneata!". Femeia nu se clinti, de teamă să nu strice munca atât de migăloasă a Sarei. Anticearcan (de parcă ar mai fi nevoie!), fondul de ten și pudra albă îi întineri parcă și mai mult tenul. "Îl mai știți pe vecinul din capătul străzii care vă trimitea în fiecare joi trandafiri albi? Cât de mult v-a iubit!"... Dar rujul? Ce culoare să aleagă? Desigur, roșu cardinal! parcă i-a citit gândurile. Aproape că i-a văzut buzele mișcându-se. Sau i s-a părut?! "A murit demult, doamnă, de inimă rea". Și pensula aluneca sigură pe buzele ușor crăpate, ca și cum știa drumul, același de peste 48 de ani.

Sara era mulțumită. Ce ar mai trebui? A, încă un punct mic, discret și negru deasupra buzei; o aluniță veselă ce îi aducea aminte de anii tinereții, de tangoul pasional și ciorapii cu dungă... ce vremuri! Îi așeză voaleta din catifea de culoarea chihlimbarului și, firește, mănușile. O doamnă nu pleacă niciodată la plimbare fără mănuși! Cine spune asta?! Pantofii de lac negru cu cataramă arămie completează ținuta.

"În sfârșit am terminat, când a trecut noaptea?" se miră Sara, obosită de atâta muncă. Mâine seară va avea o nouă clientă, pe doamna S., dar până atunci...

Până atunci... deschise ușa salonului. Razele soarelui aduc puțină căldură în salonul atât de rece. Doamna M. e gata să își primească oaspeții. Unul câte unul poposesc la căpătâiul ei cu o floare și o lumânare aprinsă. Își fac semnul crucii și trec mai departe. "Dumnezeu s-o odihnească!"... Nimeni nu plânge. Oamenii privesc discret spre chipul femeii, parcă doarme. Mesele sunt așezate festiv de parcă ar fi venit Crăciunul: pahare de cristal, farfurii englezești, vin roșu și sfeșnice aurii... "ca în vremurile bune", ar spune femeia. Se vorbește în șoaptă. Nimeni nu se grăbește.

Sara, într-un colț întunecat, privea tristă "marea întâlnire", cum îi mărturisise femeia, așa... ca pe un spectacol! Oare toți oamenii ăștia o cunosc? Pentru ce au venit aici? Misiunea ei se încheiase. Îi promisese că o să fie frumoasă. Mai frumoasă ca niciodată! Acum putea să plece liniștită. "Dumneavoastră ați pregătit-o pe doamna M? Familia vă mulțumește!"... Sara avea buzele lipite precum cele roșu cardinal ale Doamnei M. Nu mai putea vorbi. Sufletul ei nu e șevalet... Avea un mic bagaj cu haine pentru câteva zile: o rochie, o cămașă de noapte (poate că o fi frig), un cardigan pentru vânt... și desigur, trusa de machiaj... (doamnele se machiază și dincolo, nu?!)