Vorbind zilele trecute cu Doina Ruști, am aflat că tocmai a terminat un roman cu titlul Ferenike, nume al unei femei care a trăit în Antichitatea greacă. Recunosc, m-a incitat sonoritatea și am căutat informații pe net. Așa am aflat că Ferenike a fost soția unui rege din Rhodos, foarte bun atlet, nelipsit de la întrecerile sportive. El era și antrenorul fiilor lui. Dar acest bărbat faimos a murit chiar înainte de competiție, iar Ferenike s-a simțit datoare să preia misiunea lui. Femeile nu aveau voie să participe la întreceri sportive. Prin urmare, s-a deghizat în haine bărbătești și a intrat totuși pe stadion, ca să-și susțină fiii. Cum mă și așteptam, a fost descoperită.

Povestea e aproape o premiză pentru roman și, îmaginându-mi peripețiile lui Ferenike, mi-am amintit alte femei - din literatură, film sau chiar din viața reală -, care au fost nevoite să-ți ascundă "genul" uman, pentru a putea reuși în diverse situații. La o primă vedere e o atitudine romantică și care te trimite cu gândul la aventuri și la lovituri de teatru, însă, dincolo de această impresie, se află o realitate istorică de necontestat. În fond, deghizările ilustrează un act de evadare din condiția socială, amintindu-ne încă o dată că viața cetății a oferit mereu bărbaților mai multe facilități. Niciodată n-a fost ușor să fii femeie.

Dar renunțarea la identitatea feminină atrage după sine o serie de interdicții, adică alte reguli, poate că și mai apăsătoare. Întrebându-mă de ce și-a intitluat Doina Ruști romanul după numele unei femei deghizate, mi-a venit ideea de a propune tema numărului de față, asupra căreia vă rog și pe voi să meditați.