Revistă print și online

Mirajul celor 150 de cărți citite într-un an

Percepția noastră despre citit și cultura cititului este destul de amestecată. Citim pentru a ne educa, documenta, informa, promova, sau citim pentru a ne valida social? Este întrebarea cea mai importantă atunci când simțim impulsul de a citi, sau observăm oameni care citesc. Nu pot să nu remarc, în spațiile de socializare din mediul online, că există o tendință tot mai accentuată de a pune activitatea de citit doar într-un spațiu nesănătos al marketingului, al promovării, al influențării, al aprecierilor sociale. Cel mai mult mă intrigă persoanele, influencerii, care ne spun că "anul acesta am citit 150 de cărți". Să lucrăm un pic cu logica. 150 de cărți într-un an de zile, înseamnă o medie de o carte la 2-3 zile. Să nu mai spunem că o carte poate avea și peste 400 de pagini și pe care de regulă reușești să o citești și într-o săptămână. Din experiența personală, poți citi cel mult 5 cărți săptămânal, asta în condițiile în care îți dedici mai bine de 70% din timpul tău, cititului.

Așadar, a citi între 10 și 15 cărți pe lună, sau între 3 și 5 cărți pe săptămână, indiferent cât de genial ai fi, indiferent cât de mult timp liber ai, mi se pare mai mult decât imposibil. Poți reuși 1, 2, 3 luni să te ții de acest ritm, dar nu 12 luni. Și aici nu iau în considerare broșurile, volumele de poezii (care au 50 de pagini și 10 poezii), sau alte cărțulii. Scot din calcul asemenea cărți. Iau în considerare orice tip de carte care depășește cel puțin 150 de pagini. Mai mult, învățat fiind de unul dintre profesorii mei fin facultate, care îmi recomanda să citesc 500 de pagini pe săptămână pentru a acumula cunoștințe, idei, informații, asta înseamnă o medie de 70 de pagini pe zi, constat cât e de dificil de susținut o astfel de activitate. Vă rog să vă imaginați oameni care citesc 200-300 de pagini pe zi. E posibil? Tind să cred că nu prea le citesc, ci doar le pozează. Pot chiar aminti de o carte excelentă scrisă de Matei Călinescu, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, unde ni se explică ce bine este să citim chiar de mai multe ori o carte bună. Inutil 150 de cărți într-un an.

Acest tip de afișare, promovare, cu cititul a zeci de cărți într-un timp semnificativ de scurt, cauzează câteva inconveniente sociale și culturale:

  1. Se denaturează ideea de a citi. A citi este o activitate cu rol educativ, de relaxare, de informare. Nu poți sta non-stop încordat, citind, doar pentru ca la final să ai numărul cel mai mare de pagini și cărți citite.
  2. Ce înțelege o persoană de la cineva care spune că a citit 5 cărți într-o săptămână? Ori că minte, ori că este un geniu ascuns, ori că e o campanie strictă de promovare a cărților. Nu văd prin asta o activitate la a încuraja oamenii să citească. Cum nu văd potrivit să recenzezi o carte și să scrii exact ce ai citit în carte, fără să aduci un aport critic, un aport extins al informațiilor, asocieri, comparații etc.
  3. Când citești te gândești și la partea educativă din toată această muncă. Nu citești doar ca să spui că ai citit ceva, chiar mai mult decât toți ceilalți de lângă tine. Citești ca să poți avea un punct de vedere clar, informat, cultivat despre un autor, un subiect, un fenomen. Cel care te vede că citești se așteaptă să îi oferi o informație de calitate despre ce ai citit. Nu ajuți pe nimeni cu nimic dacă te afișezi cu pereți întregi de cărți citite într-un an.
  4. Înțeleg nevoia de a promova cărțile și cititul, dar a găsi un echilibru mi se pare mai sănătos și mai constructiv în a încuraja oamenii să citească. Se publică mult, dar să ne uităm și la calitate. Bineînțeles, nu ajungem la calitate din prima, dar nici prin cele 150 de cărți citite într-un an. Eu personal nu pot identifica 150 de cărți foarte bune, publicate într-un an în România și care merită să fie citite, indiferent cât timp pot aloca acestei activități.

Este bine să ne gândim la rolul pe care îl avem atunci când promovăm cărți, sau vorbim despre cărți. Este o responsabilitate și e necesar să ne educăm prin citit, nu doar să ne validăm din punct de vedere social.

Dragoș Andrei PREUTESCU

Doctor în sociologie, coordonatorul proiectului Idei și efecte, un studiu asupra culturii cititului, Andrei Preutescu scrie eseu, exegeză literară și studii de filozofia culturii. Printre altele, coordonează un club de lectură (Cuibul visurilor) și scrie curent pe blogul său, Diplomație și cultură.