Poemele traduse fac parte din volumul de poeme ‘The Flavor of the Other’ (Aroma celuilalt), apărut la editura Dos Madres Pres Inc., 2019, primul volum al autoarei.

Clara Burghelea este poetă americană de origine română cu studii de masterat în Poezie de la Universitatea Adelphi, New York. Distinsă cu premiul pentru poezie 'Robert Muroff Poetry Award', poemele și traducerile sale au apărut în jurnalele Ambit, Waxwing, The Cortland Review, printre altele. A doua sa colecție de poeme, intitulată 'Praise the Unburied' (tr. Slavă celor neîngropați), a apărut la Chaffinch Press în 2021. Editoare la jurnalele literare de traduceri Ezra, The Blue Nib, Clara Burghelea predă de asemenea cursuri introductive de Creative Writing la University of Texas din Dallas.

În pântecul verii

căldura se desface asemeni unei foițe de ceapă,

toracele-n flăcări al zilei

se despică și revarsă mai mult aer torid.

Noi cinci ne-am așezat pe asfalt,

făcând schimb de timbre clasa întâi.

Guinea Bissau e câștigătorul mult râvnit.

Zilele ni le petrecem

cerșind bani mărunți de la părinții noștri

să cumpărăm mai multe plicuri,

cu inimile tresărind

în timp ce le desigilăm.

Timbrele sunt mici, prea gingașe sub degete-ncleiate.

Istorii de nații sunt cuprinse între marginile perforate

și ne învață să exersăm vigilența.

Mijim ochii pentru a suprinde detalii.

"Uite, un fir de păr lipit de fiecare Guinea Bissau!"

Doar doi dintre noi au dat peste timbrele aurii

și țineam clasoarele deschise cu mândrie

pentru oftaturi și priviri invidioase.

Ciuperci colorate aprins

își dezvăluie pălăriile scânteietoare

ochilor curioși

care se dilată de uimire.

Fastuoasele timbre au toate

rame cu margini aurii.

Noi ceilalți ne uităm

la timbrele noastre românești de prisos

și încercăm să le dăm la schimb cu cele rusești

forma lor dreptunghiulară potrivindu-se mai bine

clasoarelor noastre. Fără nicio valoare.

Când toate negocierile se încheie

ne amintim de burțile lihnite.

Fără prea multe planuri,

dar urmând o rutină stabilită

ne îndreptăm spre piață.

Grămezi de pepeni

striați, în formă de ou se coc în soarele încremenit.

În spatele lor, fermieri osteniți

își odihnesc oasele amorțite

pe preșuri colorate, șepci

peste ochi, palme bătucite pe piept.

Doi dintre noi stăteau la pândă,

hoinărind, mâinile vârâte-n buzunare,

fără nicio grijă pe lume.

Ceilalți trei pășeau pe vârfuri,

dând ocol fructului acoperit de praf.

Se opresc să asculte răsuflarea

șuierătoare a fermierului,

străpunsă de accesele de tuse.

Când vocea unei mame

chemându-și fiul

sparge liniștea,

ei înșfacă prada și o iau la sănătoasa chicotind.

Fermierul sare-n picioare,

încurcat, alarmat.

În scara blocului,

sub trepte,

despicăm pepenele

și ne înfigem dinții

în carnea lui rozalie.

Zeama picurând pe bărbii și pe coate,

scuipăm semințe unii către alții,

prețioasă muniție

care sfârșește sub picioarele noastre năclăite.

O fărâmă de viață consumată.

Iar timpul, tâlhar neștiutor.

Clara și Cătălin

copii primăvărateci,

14 luni între ei

aceleași sprâncene adunate,

rana maternă în ambele piepturi.

Noi, împărțind

sfâșietoarea abundență

a micilor lucruri- de Crăciun portocale,

Ciocolată chinezească

de Paști.

Între timp, plăcinte de casă,

făină și zahăr pe cartelă de alimente.

Noi, copii ai radioului,

fără s-avem casetofon vreodată,

cu toate atea știind să derulăm

cu ajutorul unui creion.

Noi, juliți în genunchi,

stăpâni ai cireșilor

și ai gumei de mestecat pe ascuns,

vândută la colț de stradă.

Noi, visând în culori,

spălam sticle și borcane

să le vindem pe bani mărunți să le vindem

pentru timbre să le vindem pentru bilete la film.

Noi, mâncând semințe de bostan

pe asfaltul plin de praf,

incantând numele

încercaților eroi americani.

Darth Vader, înainte să prindă viață,

Stan și Bran,

mereu în alb și negru,

John Wayne,

cu încruntătura sa de cowboy.

Noi, un pandativ împărțit

în două jumătăți de inimă

trăind fără să fi supraviețuit.

În felul acesta cunoaștem noi iubirea.

Lucruri însuflețite de mama

În dulap, printre cearceafuri,

patru banane verzi să se coacă.

Uneori câte-o bucată de săpun de mere

pentru vizita la doctor, să nu ne atingem de el,

aroma lui gâdilându-ne nările.

În dulapul de bucătarie,

pe raftul cel mai înalt, nu la-ndemână,

un pachet de cafea adevărată,

silueta unui băiat cu fes roșu.

Pentru-a fi dat la schimb, la nevoie.

Dragă, pe frigider e cartela.

Cumpără pâine. N-o pierde iar!

Scrisul unei mame

e mereu arcuit și zvelt

precum o zi de primăvară.

Îmi petrec șnurul cheii în jurul gâtului.

Mama-l croșetase în timp ce-și aștepta

rândul la lapte. Patru portocale, în schimb.

"Să le păstrăm pentru Crăciun?"

Spatele mamei trosnea precum un pat vechi.

Miraj

Era acolo ziua

Și-apoi nu mai era.

Nu putea fi mai mult sau mai puțin

decât atât –

O promisiune-n cristalidă.

Pe tărâmul obiectelor pierdute

unde cercei, nasturi, monede,

șanse, cuvinte, priviri

se strâng în mărgele,

limbi așteaptă trezirea.

Iuțeala timpului se-așază

în detaliile mărunte ale pielii noastre

inofensive-n straturi,

înmiresmate la gust,

Fine săruturi pe-a ei geografie.

În golful de netrecut

Între înainte și după

Eram înăuntru,

Iubirea fremătându-ne-n gură.

Am păstrat tot ce-ai lăsat în urmă.

Păstrând lucrurile întregi

Azi pare o zi de duminică,

o acoladă moale în zarva săptămânii.

Port fața mamei mele,

o farfurie frumoasă crăpată-n jumătate,

o mână pe mașina de spălat vase zumzăind,

iar cealaltă pipăindu-mi rana maternă.

Bufnetul înăbușit între coaste

izbește cadrul ferestrei dantelate,

și închid ochii să orbesc ecoul.

Curând, va fi răsuflare înflorind prinprejur,

iar fața, farfuriile și pasărea duh

vor căpăta textură, o prezență constantă.

Întrebările trupului

Cum s-ar numi

o mamă care nu e?

Ce-ar însemna pâinea

care dospește într-o casă ruinată,

nimeni să-i încuviințeze minunea?

Care ar fi numele nălucii

care se întinde sub piele crăpată?

Cum s-ar numi decojirea

la colțul tapetului,

doar pentru a descoperi mai mult din tine însăți?

Care e denumirea cernelii

învinețind hârtia?

Cum se cheamă fructele de pădure

împovărate de vară

și nicio gură să le mănânce?

Cum se numește o frunză

purtată în aval?

Cum se numește perna

remodelând canapeaua goală?

Care e denumirea unei inimi

prelingându-se precum nisipul

de pe un picior uscat?

Cum se numește femeia

care-și părăsește copii

pentru poeme?

*

Thieves

In the belly of summer

heat peels off like onion skin,

the burning ribcage of the day

cracks open and more sweltering air spills out.

Five of us sit on the pavement,

exchanging first-class stamps.

Guinea Bissau is the much-craved winner.

We spend days

begging for coins from our parents

to buy more envelopes,

hearts pounding

as we open them.

The stamps are tiny, too delicate for sticky fingers.

Histories of nations lie within the perforated edges

and teach us to practice vigilance.

We squint to capture the details.

‘Look, a hair stuck to every Guinea Bissau!’

Only two of us found the golden stamps

and proudly keep our books open

for sighs and envious gazes.

Wildly colored mushrooms

reveal their flashy caps

to curious eyes

that dilate in fascination.

All lavish stamps are framed

by a golden rim.

The rest of us look

at our useless Romanian stamps

and try to swap them for Russian ones

whose rectangular shapes work better

in our albums. No value whatsoever.

When all negotiation closes

we are reminded of our hungry stomachs.

Without much planning

but performing a well-known routine

we head for the marketplace.

Piles of egg-shaped striped

watermelons ripen in the quiet sun.

Behind them, tired farmers

rest their numb limbs

on colorful rugs, hats over

eyes, calloused palms on chests.

Mirage

The day was here

and then it was not.

It could be never more

or less than that-

a chrysalis of promise.

In the realm of lost items,

where earrings, buttons, coins,

chances, words, gazes

cluster like beads,

tongues wait to be awoken.

Time’s swiftness lay

in the small details of our skin,

innocuous in their layers,

fragrant when tasted,

pecks of light on its geography.

In the unbridgeable gulf

between before and after,

we were inside,

love swishing in our mouths.

I have kept everything you shed.

Keeping things whole

Today feels like a Sunday,

a soft bracket in the tumult of the week.

I am wearing my mother’s face,

a beautiful plate cracked in half,

one hand on the humming dishwater,

the other feeling my mother wound.

The muffled thumping inside the ribs

hits the pane of the laced window,

and I close my eyes to blind the echo.

Soon, there will be breath blooming around,

and face, plates and ghost bird

will gain texture, a standing presence.

The Body’s Questions

What is the name

for the mother who isn’t?

What is the meaning for bread

that rises in a house that falls,

no one to bless its miracle?

What is the name for the ghost

that grows under cracked flesh?

What is the name for peeling

at the corner of wallpaper,

only to find more of yourself?

What is the name for ink

bruising paper?

What is the name for berries

heavy with summer

and no mouth to eat them?

What is the name for a leaf

carried down a stream?

What is the name of a heart

draining like sands

from a dry foot?

What is the name of the cushion

reshaping the vacant couch?

What is the name for a woman

who leaves her children

for poems?

Clara and Cătălin

spring children,

born 14 months apart

same pair of knitted eyebrows,

mother wound in both chests.

We, sharing

the heartbreaking abundance

of little things- oranges for Christmas,

Chinese chocolate

at Easter.

In between, homemade pies,

flour and sugar on food coupons.

We, radio kids,

never owned a cassette player,

yet knew how to rewind

using a pencil.

We, bruised knees,

kings of cherry trees

and smuggled bubble gum,

sold at the street corner.

We, dreaming in color,

washed bottles and jars

to sell for coins to sell

for stamps to sell for movie tickets.

We, eating pumpkin seeds

on the dusty pavement,

chanting names

of hard-shelled American heroes:

Darth Vader, before he had a life,

Laurel and Hardy,

always in black and white,

John Wayne,

making a Western frown.

We, a locket’s parted

half-hearts

living without having survived.

This is love the way we know it.

Things my mother brought to life

In the closet, among linen,

four green bananas to ripen.

Sometimes, a bar of apple soap,

for doctor visits, never to be used,

its smell tingling our noses.

In the kitchen cupboard,

on the highest shelf, out of reach,

a packet of real coffee,

the silhouette of a red fez boy.

To be traded, upon need.

Honey, the coupon is on the fridge.

Buy bread. Don’t lose it again.

A mother’s handwriting

is always arched and slender

like a spring day.

I slip the key string around my neck.

Mother crocheted it while waiting

in line for milk. Instead, four oranges.

‘Do we save them for Christmas?’

Mother’s back cracked like an old bed.

În stradă, mugurii de tei se deschid.

Floarea le-o culegem și-o uscăm

pe micul balcon. Pentru roșu-n gât

și să găsești drumul înapoi.

Polenul lor amorțește pulsul întrutotul.

In the street, linden trees are in bloom.

We pick their flower and dry it on

the little balcony. For sore throat

and finding your way back.

Their pollen numbs all heartbeat.