Motto: "Orișice vârstă, de la copilărie până la bătrânețe, are a ei datorie. Așa că, atunci când ajungi la orișicare treaptă, îți pare că asta e cia mai frumoasă din toate, căci și mintea e după vârstă.“ (Anița Nandriș-Cudla, Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia, Ediția a doua revăzută, Ediție îngrijită de Gheorghe Nandriș, Humanitas: București, 2007, p. 45)

La 9 februarie 2025 a avut loc premierea spectacolului "20 de ani în Siberia“ la Teatrul Național Cluj (Studio "Euphorion“) în regia lui Sorin Misirianțu. Spectacolul este o adaptare după povestea Aniței Nandriș-Cudla, o țărancă bucovineancă care a pus pe hârtie calvarul prin care a trecut în cartea Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia, publicată pentru prima dată după moartea sa, în 1991, după 20 de ani de la scriere.

Cum ar fi ca în acest moment viața ta să se schimbe dramatic, fără niciun motiv aparent? La această întrebare dramatică poate răspunde piesa de teatru. Acesta a fost destinul a milioane de oameni, printre care și cel al Aniței Nandriș-Cudla. Anița a fost deportată la 13 iunie 1941 din satul Mahala, de lângă Cernăuți, împreună cu soțul ei și cei trei băieți de 11, 14 și 17 ani.

Actrița Elena Ivanca strălucește în rolul Aniței și redă drama vieții sale. Înainte de deportare, Anița a îndurat multe, fiind nevoită să aibă grijă de mama sa, paralizată, imobilizată la pat: "[…] căci vedeam că ea cunoștia și înțălăge toate, căci au fost o femeie foarte atentă și era amarâtă de viața ei, cum o petrece în pat, căci nu era încă așa în vârstă când au picat la zăcere, avia vreo patruzeci și opt de ani.“ "Pentru că eu i-am cunoscut dureria și suferința ei, mai mult nu i-am pomenit nimic din partia mia, că îmi trebuie una sau alta. Căutam să o mângâi cu alt fel de vorbe, să mai uite și ea de atâtia necazuri. Așa mi-a fost copilăria și tinerețea.“ (p. 46)

Anița a fost trezită în miez de noapte și deportată, împreună cu fiii ei, în Gulagul sovietic, dincolo de Cercul Polar. A reușit totuși cu mult curaj și precauție să arunce o batistă scrisă cu un creion chimic către mama ei și vecinilor pe care îi ruga să o ia în grijă. Astfel s-a știut despre dispariția lor. "Eu aviam atâta de mare frică de moscali! Încă din timpul războiului care s-a început în anu 1914 s-a vârât atâta de mare frică în mine, căci acuma, când am văzut că vin a doilia oară, eu nu mai aviam inimă în mine. Fratele care trăia în gospodăria părintească tot nu era de accord să rămâie sub ocupația moscalilor.“ (p. 68). În lungul drum spre gulag, are presimțirea nenoricirii ce avea să se întâmple.

Povestea Aniței transpusă ilustrativ de Elena Ivanca impresionează prin redarea tragediei vieții țărăncii care se luptă cu o istorie vitregă. Vitregia și teroarea sunt redate prin personajul locotenentului jucat abil de Sorin Misirianțu. Cele două personaje exemplifică condensarea ilicită a puterii doar de o parte, iar cine se află la celălalt capăt nu poate avea decât de suferit. Astfel, Anița are de înfruntat o serie grea de împovărări – foamea, frigul, frica ("Lumia era așia de plină de frică, că se temia și de umbra ei“, p. 129), munca forțată, boala (păduchii, dar mai ales scorbutul), nevoia de îmbrăcăminte (realizate totuși din pânze și fire adunate de ei), fără ca aceste ostilități să îi schimbe comportamentul și gândirea. În Siberia, când a fost cumplit încercată de împrejurări, a rămas un model pentru copiii săi, care aveau nevoie de cineva alături, care să îi îndrume și să îi ocrotească pe căile credinței și ale iubirii de aproape, mai ales că erau despărțiți de tatăl lor («[…] tatăl lor a murit în anul 1942, în luna martie, într-un lagăr în Comi») (p. 198).

O altă luptă care a trebuit dusă de familie a constat în recuperarea casei părintești. După o săptămână de drum, Anița ajunge împreună cu copiii ei în satul natal, dar nu intră în casa ocupată de străini: "Casa era ocupată, trăiau străini în casa noastră și nu am vrut să intru.“ (p. 195). Pentru că își doreau casa părintească înapoi, un fiu de-al Aniței decide, surprinzător, să meargă la muncă înapoi în Siberia. Eforturile lor au dat roade: "După un an și jumătate ne-a eliberat casa noastră și pe data de 13 iunie 1961 am întrat în casa noastră, curat la 20 de ani de când ni-a luat din casă, în aceiași luna și în aceiași zi am întrat iarăși în casă.“ (p. 202).

Anița rămâne demnă până la capăt, în ciuda suferințelor îndurate în câmpia siberiană. Cu toate că ea nu a acuzat pe nimeni, a conștientizat că trebuie să depună mărturie prin memoriile sale, ca semn de aducere aminte. Chiar dacă era o simplă țărancă, cu puțină știință de carte, reușește să farmece prin graiul și naturalețea inocenței exprimate.

Lecția Aniței stă în puterea sa de sacrificiu, de a face ceea ce trebuie când trebuie, de a nu disprețui omul care nu poate opri istoria și de a nu uita. Uitarea este cea care, până la urmă, duce la totalitarisme.

*

Bibliografie: Nandriș-Cudla, Anița, Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia, Ediția a II-a revăzută, Ediție îngrijită de Gheorghe Nandriș, Humanitas: București, 2007.

20 de ani în Siberia

după Anița Cudla

Dramatizare de Sorin Misirianțu

Regia: Sorin Misirianțu

Scenografia: Cristian Rusu

Asistent de scenografie: Felicia Ștefan

Distribuția: Elena Ivanca; Sorin Misirianțu

Regia tehnică: Vlad Negrea

Lumini: Ionuț Maier, Andrei Mitran

Sonorizare: Vlad Negrea

Proiecții video: Vasile Crăciun

Sufleor: Alina Forna