Pentru a vorbi despre deosebirile dintre memorii și literatură autobiografică, mai întâi trebuie să le definim. Iar orice definiție reprezintă un compromis, o delimitare (în cele din urmă) aleatorie, care facilitează interacțiunea cu un fenomen ori o (id)entitate.

Personal, I don't have enough horses in this race - deci n-aș îndrăzni să delimitez hotarele genurilor.

Îmi vine în minte, însă un episod din primul an de facultate, când un profesor ne-a cerut exemple de romane autobiografice. Am ridicat mâna și am zis Copilăria, Adolescența și Tinerețea de Lev Tolstoi - la care profesorul a răspuns că alea sunt memorii, nu romane autobiografice . Prima mea reacție a fost că domnul e incompetent în propriul lui domeniu de cercetare. A doua, că maybe he's got a point.

Cât despre veridicitate, mi se pare pretențios să spui că "scrii adevărul" mai ales când vine vorba de propria persoană. Dacă scriitura e, de fapt, o reacție la niște minciuni sfruntate de pe urma cărora ai avut de suferit pe plan personal, da, poți pretinde că ai clarificat situații ce se cereau clarificate.

Dincolo de asta, adevărul pus pe hârtie e doar metaforic - orice altceva e gazetărie.