scrisoáre

scrisori, s.f.

se referă la ceea ce au găsit când au căutat-o în buzunarele rochiei rupte

în momentul în care se ridicase pe vârfuri ca să arunce un ochi peste gard,

“reținută" fiind la granița din sud-vest. (Navighează la sintagma "Isus ca refugiat").

(Îvr.) se referă la frunze uscate cu care să îți contruiești un cuib, să crești pui zdraveni, atâta timp cât ai chef pentru ca nimănui nu-i pasă ce faci tu, sau daca iarna asta e nașpa, sau câte fete sunt violate chiar în momentul acesta, și dintre ele, câte au învățat cum să folosească corect un tampon.

se referă la o cameră goală, undeva, o cameră care așteaptă să se umple cu o familie ai cărei membrii trăiesc separați în momentul de față.

(Nob.) se referă la o pânză alba. Agită cateva crengi bătrâne, un mănunchi de scrisori agățate în vârful lor. Nimeni nu o să descopere oricum ce și cum.

(Nob.) Nu au putut-o convinge să le spună cum o cheamă,

ca și când ea își uitase vocea stând la coadă la graniță,

ca și când vocea ei ar fi fost un violoncel cu corzile rupte,

ca și când dacă ar fi să scrie negru pe alb tot ce ar avea de spus, ar însemna să-și deznoade dorul de casă/țară,

ca și când.

(Expr.) Asta nu e o poezie scrisă să ceara mila, ci este un eșafod, o funie, un fermoar

care leagă, ba nu, care frământă mormintele de la marginea drumului, consemnând consecințele dispariției,

care se întoarce înpoi la granița ca un ac care se întoarce iară și iară la tiv,

tricotând un giulgiu, un ochi pe față și unul pe dos.

(Pop.) Se referă la exact ceea ce trebuie să faca o poezie.

vestă de salvare

cu ocazia expoziției de artă a lui Ai Weiwei la Institutul de Artă din Minneapolis, Minnesota

exact așa începe gustul acrul (e.g. mi-e acru)

când legi veste de salvare una de

alta, colorate și rupte ca niste lampioane,

le înfășori în jurul colonadelor greco-romane

ale Institutului de Artă din Minneapolis

ca și când ar fi vată pe băț,

cu care de fapt ai vrea să spui că

locul tău de baștină însuși te dă afară,

și că acasă te temi de zilele cu soare

fiindcă rachetele cad totdeauna pe vreme bună,

și uite așa începe plutirea. În Oklahoma

City, eu și cu taica-tău ți-am cumparat

o vestă de salvare, chiar dacă ești încă

prea micuț pentru ape mari

și nu ești un refugiat, un imigrant

așa ca părinții tăi. tu încă nu înțelegi

ce înseamnă să plutești altundeva

decât în pântec și în somn,

nu știi cum e să stai la soare,

cât de tare dor arsurile pe piele

sau pe suflet, iar noi, taica-tău și cu mine,

ne zgâim la tine mirându-ne de cât am avut

de umblat până să ajungem la tine, toată

imigrația asta lungă prin viață

și peste lume, însucită și încolacită,

demnă de a fi subiectul unei expoziții de artă.

Traducerea autoarei