Revistă print și online

Un fluture în borcan

la masa de Crăciun, mama lui îmi spune o poveste despre cum, atunci când avea opt ani, el a găsit un fluture cu o aripă ruptă. îmi spune despre cum i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în mâini, l-a ținut ascuns (în siguranță) la pieptul lui și l-a păstrat într-un borcan. îmi spune despre cum a sunat la un veterinar și a urmat instrucțiunile, i-a tăiat și cealaltă aripă – ca să fie egale. mi-aș dori să-i pot explica băiețelului ăla de opt ani că o cușcă formată din mâini blânde este tot o cușcă.

acum e ianuarie. sunt pe bancheta din spate a unui Range Rover pe care l-a primit cadou de ziua lui. tricoul lipsește & am pantalonii pe jumătate dați jos. el nici măcar nu a scos vreo vorbă încă. știu că se gândește la cum are de gând să mă atingă, să mă citească precum un text în braille. pe o parte aș vrea să o facă, pe o parte mi-aș dori să-și încheie cămașa și să mă conducă acasă. singura lumină e semnul neon de culoare mov a unui bar. suntem parcați în spatele clădirii și realizez că am depășit momentul în care mă pot răzgândi – cam cu trei kilometri în urmă. vreau să vreau să fac asta. cred că e destul de aproape de a o dori cu adevărat, nu? el o să fie în mine, apoi eu voi putea fi în afara mașinii.

mă gândesc la el de acum zece ani & la fluturele pe care credea că-l ajuta. dacă mi-ar fi spus să ies din borcan, aș fi făcut-o fără să gândesc. mi-aș fi rupt chiar eu cealaltă aripă încercând.

aș vrea să-i spun asta.

mama mi-a zis să nu înot niciodată cu stomacul plin, mai ales acum când apa e rece. dar plămânii mei cedează sub greutatea cuvintelor pe care nu le rostesc de frică & de rușine. aș putea aștepta încă douăzeci de minute, până când el își va încheia la loc cămașa, iar eu voi putea să-mi trag fermoarul pantalonilor. aș putea, dacă aș ști că la final mă voi îneca în dragoste – dar asta nu se va întâmpla. mă voi îneca în alcoolul vărsat pe beton, apoi voi arde de furie & voi spăla rușinea.

către băiețelul de opt ani: în viață, unele lucruri nu ar trebui să ne placă; precum fluturii fără aripi sau mâini care te ating în întuneric.

Xenia Negroae

Scrie poezie și publică în revistele de profil.