Închei investigația mea cu alte 3 întrebări:

1. Putem discuta despre o istorie a literaturii române (în) online?

2. Literatura pe internet – o nouă paradigmă literară?

3. Care sunt funcțiile și raporturile dintre cititor și scriitor în mediul virtual?

Ciprian Handru

Alexandra Olteanu

1. Proiectul unei istorii literare este un demers ideologizat, aglutinat în jurul unor obiective extraestetice. Putem scrie o istorie literară protocronistă, una marxistă, una feministă, iar criteriile selecției și instrumentarul metodologic variază în funcție de specificul istoriei literare pe care vrem să o scriem. În plus, istoriile literaturii au ajuns un soi de monumente ale literaturilor mici, așa-zis "sărace", care își pot inventaria începuturile și evoluția. Literatura online este bogată, disparată, pluralistă, însumează diferite forme, niveluri și se adresează mai multor categorii de cititori, așa că proiectul unei istorii a literaturii române în online ar sfârși prin crearea unui nou text literar.

2. Cred că vom putea vorbi de o nouă paradigmă literară atunci când internetul depășește statutul de mijloc de vehiculare sau de suport al textului. Internetul nu va putea înlocui însă toate celelalte formate ale literaturii, dar poate influența într-o anumită măsură dinamica literară, întrucât mediază întâlnirea dintre membrii comunității literare, scriitori, cititori, critici.

3. În mediul virtual, raporturile dintre cititor și scriitor capătă o oarecare "palpabilitate" și eficiență, nu mai întruchipează un concept abstract, închis în vreo teorie a lecturii, ci se convertesc în dialog social și cultural. Scriitorul își creează și nuanțează o anumită imagine în spațiul online și o poate ajusta în funcție de reacțiile pe care le primește din partea cititorilor săi. De asemenea, scriitorul mai poate observa și felul în care îi este receptat și apreciat textul.

Emilia Toma

1. Aici nu știu ce să zic, nu cred. Sunt prea multe texte, nu cred că stă nimeni să le țină evidența, să le citească, evalueze critic, să scrie despre ele. Mi se pare imposibil. Și inutil. Avantajul online-ului e că îți dă repede ce vrei, dar are și marele dezavantaj că totul se pierde într-o mare de multe alte lucruri, nu mai ai cum să ții volumul ăsta de date în frâu și chiar se scrie mult, sunt zeci de platforme de literatură, deloc nu ducem lipsă de inspirație. Așa că cine să poată scrie o istorie a literaturii române în online? Se scrie ea, istoria asta, dar se scrie singură și curge cu viteza 5G-ului 😊 Nu cred că o să poată – și că o să-și propună vreodată – cineva să pună mâna pe această istorie atât de alunecoasă.

2. Asta da, cred. Mi se întâmplă și mie să mă setez cu alte gânduri și altă stare la masa de scris când vreau să dau un text pentru o platformă de literatură online față de atunci când știu că o să îl văd tipărit într-un volum colectiv sau, cu totul diferit, când scriu la un roman. Presupun că și alți autori au grija asta – să nu fie lung, să fie citibil până la capăt știind că mai sunt zeci de taburi deschise lângă. Deci e posibil ca literatura pe internet să formeze – sau să o fi format deja – o nouă paradigmă literară. Ce mai cred, însă, e că nu o să o deturneze pe cea în care am fost totuși formați și în care încă ne mai punem speranțele, scriind pentru a ne mirosi textele dintre paginile unei cărți.

3. Nu știu alții cum sunt 😊 Dar mie îmi place să comunic atât cu scriitorii, cât și cu cititorii. Se întâmplă să îmi placă uneori atât de mult ce citesc, încât vreau să-i spun omului care a scris cartea aia cât de mult mi-a plăcut. Poate nu îndrăznesc o abordare directă, dar e ușor, avem la dispoziție un tag, un buton de share, de va fi să vadă o să vadă și dacă se va și bucura de o opinie sinceră, cu atât mai frumos. Asta, din postura mea de cititoare. Ca scriitoare, iar, îmi place să port o conversație cu cititorii după ce termină ceva scris de mine. Îmi deschide orizonturi, îmi dă idei, îmi arată că uneori ce vreau eu să transmit poate fi recepționat diferit, dar îmi dă și satisfacții când picăm pe aceeași pagină. Este sigur ceva de învățat din interacțiunea cu cititorii și zic să profităm din plin de faptul că încă suntem... contemporani 😊

Anca Ift

1. Din ce am observat, foarte mulți autori români tineri folosesc în prezent diverse platforme online pentru a promova propriile cărți, așadar cred că vom putea discuta despre o astfel de istorie. Cred că literatura română are nevoie de o astfel de promovare, în special în rândul persoanelor mai tinere, care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale și astfel pot găsi diverse recomandări de cărți ce li se vor părea interesante.

2. Există posibilitatea ca în viitor literatura pe internet să prindă o mai mare amploare, însă, din punctul meu de vedere, literatura clasică, cea care presupune cărțile în format fizic, va exista întotdeauna.

3. Datorită rețelelor de socializare și a promovării literaturii prin intermediul acestora, relația dintre cititor și scriitor este una mai apropiată, mai strânsă, deoarece comunicarea este facilitată, iar schimbul de impresii și de păreri poate ajuta atât cititorul, să înțeleagă mai bine ce citește și ce a fost în mintea autorului atunci când s-a gândit la acele opere, dar și scriitorul, acesta primind un feedback direct și onest, care îl poate ajuta în procesul de scriere a următoarelor cărți.

Alexandra Ruscanu

1. Nu consider că se poate vorbi (cel puțin în acest moment) despre o istorie a literaturii române (în) online, din varii considerente. Avem nevoie, în primul rând, de un corpus de texte bogat exclusiv în online care să îndeplinească anumite criterii estetice presetabilitate, actualizate la ceea ce online-ul presupune, care, la rândul lor, lipsesc.

2. Nu cred că se poate vorbi (încă) despre o paradigmă literară în ceea ce privește literatura online românească. Pentru început, avem nevoie de o definiție conceptuală a literaturii pe internet și să delimităm clar ceea ce poate fi încadrat aici și ce nu. Putem considera variantele digitale ale cărților tipărite drept literatură pe internet? Sau ne referim strict la textele apărute și circulate exclusiv în mediul online? În acest caz, ce ne facem cu acele texte apărute inițial în online și care au ajuns, într-un fel sau altul, tipărite? Este necesar, înainte de toate, de un sistem critic care să se plieze pe specificitatea literaturii pe internet și să ia în considerare mutațiile suferite de aceasta, dacă acestea există. Este mult prea devreme să discutăm despre o astfel de paradigmă literară, când inclusiv corpusul de texte din online este insuficient.

3. Dacă în anii liceali vedeam autorii asemeni unor busturi mărețe și grandioase, niște figuri mitice care păreau să trăiască doar pentru a scrie literatură, dezumanizați într-o oarecare măsură, acum lucrurile s-au schimbat drastic. Mediul virtual a avut o contribuție semnificativă în acest sens. Raportul dintre cititor și scriitor suferă aici mutații învederate, ceea ce se datorează, în primul rând, posibilității creării unei conexiuni direct între cei doi. Mă refer aici, desigur, la multitudinea de platforme sociale (Facebook, Goodreads, Instagram etc.) care permit apropierea dintre cele două instanțe. A nu se înțelege că vorbim aici de o formă de insolență sau de lipsă de respect. Îi privim în continuare pe scriitorii noștri cu deferența cuvenită. Doar că acum, ni se permite accesul la fațeta lor umană.

Răzvan Idriceanu

1. Pentru a putea vorbi de o istorie a literaturii române în online ar trebui să avem o bază de literatură apărută și citită strict în online. Sigur, perioada pandemică ne-a făcut să trecem repede spre o digitalizare în masă, dar încă nu putem vorbi despre un canon ori o istorie a literaturii române în online.

2. Nu aș considera că se poate vorbi, cel puțin în acest moment, despre literatura pe internet ca fiind o nouă paradigmă literară. Puține sunt textele publicate exclusiv în online pe care le-am putea eticheta ca atare drept literatură și care să nu fi ajuns într-un fel sau altul într-o formă tipărită. Putem vedea mai degrabă în literatura pe internet o sursă infinită de texte printre care se ascund rușinoase potențiale opere literare. Este, mai bine spus, un instrument care facilitează accesul la literatura tipărită oricând și oriunde.

3. Mediul virtual și platformele de socializare aduc mai aproape cititorul de autor. Un exemplu concret este chiar platforma Facebook, ce permite menținerea unei relații de prietenie între cititor și autor și poate conduce și la o comunicare directă între cei doi. Astfel, raportul dintre cititor-scriitor este mai proeminent ca niciodată. În același timp, funcția cititorului poate deveni cu ușurință una de recenzor, putând lăsa în mediul online păreri despre o carte, fie ele și neavizate.

Teodora Iuriusciuc

1. Nu văd de ce nu s-ar putea propune o astfel de abordare diacronică a literaturii din online. O astfel de istorie se va scrie curând, cu pași mici, dar încrezători. La cum se prezintă literatura online actuală, cred că întocmirea unui astfel de proces este doar o chestiune de timp. Reprezintă, fără doar și poate, o inițiativă cel puțin provocatoare (și cât se poate de admirabilă).

2. Consider că, odată cu apariția internetului, conturarea unei literaturi în spațiul ilimitat al online-ului a fost inevitabilă. De-a lungul istoriei, literatura și-a dovedit adaptabilitatea la noile forme de scriere creativă, la noile cerințe ale cititorilor și la noile medii de activitate ale scriitorilor. Se poate vorbi de o paradigmă privitoare la acest tip de literatură dacă ne raportăm la terminologia propusă de Alan Kirby, referitoare la digimodernism. Progresul tehnologiilor virtuale afectează, fie că ne dorim sau nu, modul în care noi, în calitate de colectivitate umană, percepem realitatea cotidiană. Într-o măsură similară, curentul digimodernist consemnează modul în care cititorii se raportează la literatura de astăzi, la literatura care se scrie în momentul în care este consumată și care-și dizolvă propriul sens când lectura se sfârșește. Cititorul devine astfel activ în această nouă paradigmă, el primește aproape rolul instanței auctoriale, căci literatura de pe internet nu există decât în momentul în care ea este citită. Se impune o nouă întrebare: care este relația dintre cititor și scriitor? Kirby o consideră interșanjabilă, cititorul participând la construirea sensurilor literaturii din online, în perfect acord cu reader-response theory a lui Iser. Privitor la raporturile care se stabilesc între scriitor si cititor, în literatura prezentului, aura intangibilității care gravita în jurul scriitorului este anulată, creatorul este la un mesaj distanță de cititor, iar astfel, autorul pare mai uman, iar opera literară devine mai reală și mai tangibilă.

3. Cu siguranță, literatura este, în timpul pe care-l trăim, mai vie ca niciodată, având o efervescență și o putere persuasivă copleșitoare, iar în ultimul deceniu și-a demonstrat definitiv locul cuvenit în preferințele cititorilor.

Claudia Nițu

1. O întrebare pe care nu cred că am înțeles-o prea bine, dar oricare ar fi referința, tind să cred că da. Cel puțin eu am citit destul de multă literatură atât promovată în online, cât și publicată doar în online, pe care o consider relevantă. Cu toate acestea, nu știu cât de mulți dintre noi am fi interesați de o astfel de propunere. Ce pot spune cu certitudine este că există multă literatură română publicată în online care este de calitate și care ar merita consemnată cumva.

2. Cu siguranță este, accesibilitatea ei, creativitatea promovării sale și multiplele canale de distribuție fac din literatura pe internet un fenomen cât se poate de relevant și de important. Este cu siguranță altceva, altă zonă, folosește alte modalități de expresie față de critica și recenzia clasică de revistă și de studii literare. Mă gândesc la creativitate și îmi vin în minte multe meme literare. Cred că am răspuns acestei întrebări și la celelalte puncte, într-o oarecare măsură.

3. În primul rând, scriitorii în sine care sunt activi în online sunt la rândul lor promotori literari, eu însămi am citit multe din cărțile prezentate sau menționate de unii dintre cei mai importanți scriitori contemporani. Funcția scriitorului în online este cred de a promova alți autori, de a se promova, uneori de a recenza, alteori de a fi un ochi critic asupra diverselor evenimente sociale. Nu de puține ori, declarațiile din online ale multor personalități publice au creat vâlvă, scriitorul are la rândul său o influență impresionantă. Fapt de care se poate folosi într-un mod benefic. Personal, am aflat de mulți poeți și multe poete din online care la rândul lor m-au făcut să mă îndrept spre alții și altele. Datorită lor am început să citesc mai divers, acordând atenție unor autori despre care nu am aflat în școală sau în facultate.

Despre influența cititorului asupra scriitorului nu pot spune prea multe, aș vrea doar să menționez cât de importantă este munca cititorilor pasionați, care creează content literar și care promovează eficient multe dintre cărțile lor. Apoi, ce poate fi mai frumos decât un scriitor care îți mulțumește în mod direct pentru aprecierile sale?

Smărăndița-Elena Vasilachi

1. Din perspectiva mea la momentul actual, nu cred că (încă!) se poate discuta despre o istorie a literaturii române în online, întrucât materialul care ar trebui să definească miezul acestei cărți nu mi se pare încă suficient de închegat sau de bine articulat cultural. Poate că privesc lucrurile din perspectiva unei cititoare clasice, căreia încă îi place să aibă în biblioteca personală cărți scrise pe hârtie pe care le miroase obsesiv, însă nu consider că toate fragmentele din recomandările/opiniile/semnalările noilor apariții editoriale pot fi introduse într-o așa-zisă Istorie a Literaturii Digitale. Intuiesc că e nevoie de ceva mai mult...

2. Nu știu dacă m-aș poziționa neapărat de partea unei astfel de formulări – aceea de paradigmă literară – însă cred că literatura pe net poate constitui, totuși, un altfel de acces la cultura literară sau, altfel zis, o repoziționare a raportului dintre cititor și actul lecturii. Accesul nelimitat la o cantitate mare de informație livrescă determină, concomitent, și o schimbare comportamentală. Nu cred că e în totalitate vorba despre o paradigmă literară nouă, ci despre o nouă paradigmă a raportului cititor – lectură. Trecerea de la permisul bibliotecar la linkul de acces are să lase mai multe urme decât cele subînțelese deja.

3. În mod cert, unul dintre cele mai savuroase beneficii ale mediului virtual este facilitarea contactului dintre oameni. Distanțele de mii de kilometri devin transparente numai printr-un click, iar timpul se comprimă impasibil. Având în vedere toate acestea, cititorul și scriitorul sunt mai apropiați ca oricând. Ce fel de cititor român s-ar fi gândit, cu secole în urmă, că este posibil să vorbească direct cu Shakespeare, Kafka, Dostoievski, de pildă? Diverse activități din mediul online (workshopuri, lecturi virtuale, lansări de carte în online) au drept scop apropierea cititorului de cel care a scris cartea sa preferată, invitându-i pe ambii să ia parte la un dialog constructiv. În această situație, aș putea oferi un exemplu personal. Într-unul din numerele din luna martie ale revistei Ficțiunea, am scris o cronică despre recentul volum de poezie semnat de Andrei Velea, imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere, fapt care a inițiat un schimb de replici, mulțumiri și aprecieri reciproce între poet și mine. A fost de departe un sentiment călduț, numai bun de păstrat în sertarul cu amintiri de suflet. Iată că online-ul nu creează doar literatură, ci și suvenire!

Daniela Vizireanu

1. Exclusiv a online-ului, nu cred. Poate doar un proiect conceptual, experimental. Poate cineva va scrie peste ani o istorie a paginilor de Facebook și Instagram dedicate poeziei. Tot ce se poate. Nu știu cât am putea să reconstruim un canon literar de pe internet, dar criticii joacă un rol esențial aici. Și ei își expun părerea în spațiul virtual despre cărți recente, le analizează mai succint sau mai aprofundat. Pentru canonul științific ori curricular lucrurile poate rămân mai clare. Mai ales dacă ne uităm la programa de bacalaureat. Dar când vine vorba despre canonul literar-estetic într-o epocă postcanonică precum a noastră, treburile devin complicate. Zic asta pentru că, de pildă, pentru canonul literar modernist existau perechi antagonice destul de clare cu care se opera: central-periferic, profund-superficial, (limbaj) înalt-jos etc. Postmodernismul a reușit, deja, să estompeze tipul acesta de granițe. Criza reprezentării se vede foarte bine în produsele artistice, începând cu secolul XX. Poezia și romanul își împrumută tot mai mult din formele care le legitimau cândva: romanul tinde să devină autoreferențial și monologic prin tehnica fluxului de conștiință (Proust, Joyce, Faulkner, Thomas Wolfe, Virginia Woolf). La rândul ei, poezia preia funcția dialogică a romanului, cea polifonică a tradiției epicului. Poezia începe să se apropie de proză nu doar prin limbaj, ci și prin noile sale dimensiuni: de reprezentare și comunicare. Acest argument poate fi susținut de marile creații ale secolului, începute de Walt Whitman (centru al canonului american în viziunea lui Harold Bloom), poezia plurilingvă a lui T.S. Eliot ("The Waste Land", poem care vine însoțit de note de subsol într-un soi de legitimare și autoritate poetică), Cantos-urile lui Pound, multiplicarea heteronimică de-a dreptul fascinantă a lui Fernando Pessoa (cu Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, Ricardo Reis) ori amplul poem "Paterson" al lui William Carlos Williams (inspirat de Ulise al lui Joyce). În postmodernism, centrul devine alterat, perifericul devine central. Tom Stoppard evidențiază foarte clar acest lucru în tragicomedia Rosencrantz și Guildenstern sunt morți. Canonizarea devine un fel de etapă de început a clasicizării unui autor. Dar noi suntem deja în post-postmodernism, deci mi-este îngăduită orice abatere, tot așa cum personajul lui David Lodge din Small world, Persse McGarrigle, vorbește despre influența lui T.S. Eliot asupra lui Shakespeare (How dare you, McGarrigle??).

2. Literatura pe internet este și ea literatură. Chiar dacă raportul digital vs. tipărit poate părea bănuielnic. Tot așa s-a pus problema dacă benzile desenate sunt literatură sau artă. Sau cum poate fi definit romanul grafic, cum e deja clasicul Maus. Povestea unui supraviețuitor al lui Art Spiegelman.

3. Aș spune mai strânse, mai ușor de realizat, în orice caz. Dacă mie ca cititoare îmi place cartea unui scriitor român pot să-i scriu fără probleme pe Facebook, pot să realizez un interviu la distanță, pot să ajung să-i urmăresc evoluția artistică îndeaproape mai simplu. Nu spun că astfel de demersuri înlocuiesc în vreun fel întâlnirile face to face, dar sunt mijloace de comunicare (în spiritul liber de idei) benefice. Mai ales pentru scriitorii români din străinătate.

Andreea Ferigeanu

1. Cred că trăim miezul literaturii române în online – poate vom avea și o istorie peste 5-10 ani? Cu siguranță se creează o istorie a literaturii române online, dar aș spune că e prea devreme să discutăm despre istorie.

2. Da, cred că e o paradigmă care trebuie urmărită, care aparține literaturii mondiale, fluide – care schimbă și felul în care facem literatură și în care ne raportăm la ea. Mi se pare, de exemplu, că poezia arată astăzi cum arată datorită literaturii pe internet – acestor panseuri, reflecții postmoderniste pe o hârtie virtuală.

3. Cred că cititorul se simte mult mai apropiat de scriitor – îl poate urmări online și vede ce face în viața de zi cu zi, unde merge în vacanțe, ce citește, etc. și se raportează la el (și) ca la un om ca oricare altul. Poate să comunice cu el, să-i împărtășească idei, păreri despre cărțile lui, critică, dar și apreciere. Cu toate astea, scriitorii par să aibă încă alura lor de unicitate, mister, chiar dacă viața lor e mai expusă. Nu cred că se schimbă funcțiile neapărat și nici raporturile, cred că există o apropiere mai mare între cititori și scriitorii lor preferați, se creează o conexiune mai strânsă de ambele părți.