nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Ca din întâmplare, femeie: Regina Cristina a Suediei

Ca din întâmplare, femeie: Regina Cristina a Suediei este ultima carte scrisă de Dario Fo, scriitorul italian laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997. Apărută postum în 2017 în Italia (la jumătate de an de la moartea sa), cartea se bucură și de o traducere în română datorată lui Vlad Russo (Editura Humanitas Fiction, 2019).

Pasionat de teatru și, în special, de commedia dell\'arte, acest roman încheie ciclul dedicat unor controversate figuri istorice. Dario reușește să redea portretul acestei fragile, dar curajoase regine, bazându-se nu numai pe izvoarele istorice, ci și pe inegalabilul său talent literar. De multe ori, pe parcursul romanului, personajele se desprind de povestirea propriu-zisă și își revendică propria voce. Mai ales atunci când scriitorul decide că un dialog este necesar sau, de cele mai multe ori, atunci când reconstituie corespondența dintre personajele notabile ale epocii. Tehnica aceasta îi permite să intre în intimitatea spațiului reginei Cristina și să ne-o apropie. Biografie camuflată sub roman, volumul redă cele mai importante momente de la nașterea reginei Cristina a Suediei (18 decembrie 1626) și până la moartea sa (19 aprilie 1689).

La naștere, s-a crezut că viitoarea regină este băiat din cauza chipului "cam închis la culoare" (p. 13). Dar tatăl, regele Gustav Adolf, nu a părut prea deranjat: promulgase de dinainte o lege prin care și femeile aveau drept să domnească. Tragedia a făcut ca regele Gustav Adolf să piară neașteptat în Războiul de Treizeci de Ani care răscolea atunci Europa. Prin urmare, la doar șase ani, micuța Cristina accede pe tronul Suediei, încredințată unui consiliu de regență în frunte cu Axel Ostenstierna și în grija Annei Svenson, amanta tatălui. De-a lungul timpului, i-au fost atribuite mai multe iubiri, începând cu prietenul din copilărie pe nume Carol Zweibrücken-Kleeburg, până la Magnus Gabriel De la Gardie și sfârșind cu Decio Azzolino. Totuși, datorită firii rebele și înfățișării masculine, regina era adeseori numită de detractorii săi drept "regele Cristina". Era descrisă drept "iubitoare de cultură, de teatru și de fete frumoase" (p. 31). Atunci când crește, iar măritișul bate la ușă, ea refuză orice pețitor, deoarece consideră că viitorul său soț va fi adevăratul conducător și nu ea.

Relația dintre Magnus și regină ia sfârșit prin trimiterea lui drept ambasador la Paris. Aici intră fățiș în rol și subiectivitatea naratorului: "Unii istorici susțin că la plecarea lui Magnus Cristina s-a închis în odaia ei plângând amarnic. Mie însă îmi place altă poveste." (p. 58). Urmează ca ea să o felicite pe logodnica lui Magnus atunci când revine în Stockholm. Se pare că simpatia reginei se îndrepta deja spre frumoasa Ebba Sparre, lucru care alimentează bârfele de la palat.

Patroană a artelor, în timpul reginei Cristina, capitala Stockholm devine supranumită "Atena Nordului". Regina știe cultiva relații cu cei mai de seamă gânditori, precum René Descartes (care acceptă invitația la curte), Hugo Grotius (ilustru jurist, filosof și scriitor olandez), Pierre Gassendi (filosof, teolog, matematician, astronom și astrolog francez) și Blaise Pascal care îi dăruiește o "pascalină" - "mașină de calcul mecanic, precursoare a calculatorului modern, inventată de el" (p. 61).

Șocul se produce atunci când regina decide să abdice de la tron: "Libertatea merită cu prisosință o renunțare la domnie." (p. 74), spune ea. Iar ca succesor l-a ales pe Carol Gustav Zweibrücken-Kleeburg, prietenul ei din copilărie. Urmează o perioadă de mari schimbări: călătorește prin Europa cu un grup de apropiați, poartă haine vădit masculine și își taie părul, dar, probabil, cea mai mare schimbare este convertirea de la protestantism la catolicism, care are loc în 1654. Este primită la Roma și la Vatican, unde încearcă să obțină regatul Neapolelui, dar din pricina mașinațiunilor politice, eșuează. Are o legătură cu cardinalul Azzolino, dar în fața acestei ultime iubiri a stat interdicția din partea bisericii. Stă la Palazzo Riario, care devine Academia Arcadiei, un loc propice pentru toți iubitorii de artă. Se stinge în Italia, iar rămășițele ei sunt coborâte în Grotele Vaticane, unde doar două femei au mai fost îngropate, semn al statutului său la moarte: una dintre cele mai celebre figuri feministe din secolul al XVII-lea și din întreaga lume.

Paul-Daniel GOLBAN

Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca, specializarea norvegiană-engleză, cu un master în literatură comparată, în prezent student al Școlii Doctorale. Bursier al Școlii de vară a Universității din Bergen și al Universității din Oslo. Preocupat de cercetarea cantitativă despre traducerea literaturii norvegiene în spațiul românesc în secolul al XXI-lea.