Până la decernarea din octombrie, câștigătorul en titre al Man Booker-ului este Damon Galgut, scriitor sud-african. Pe urmele lui Coetzee, care este citit pe toate meridianele, Galgut este scriitorul din Africa de Sud care merită cu prisosință succesul, dacă judecăm după ultimul său roman, The Promise – roman recompensat cu premiul sus-menționat.

Romanul urmărește istoria unei familii de afrikaaners (descendenți ai coloniștilor olandezi) de-a lungul a patru decenii, oprindu-se, în capitole succesive, asupra unor momente hotărâtoare: moartea, unul după altul, a tuturor membrilor familiei în afară de mezină.

Familia este compusă, inițial, din cinci personaje: soțul, soția și cei trei copii (două surori și un frate). Mama, Rachel, moare în urma unei boli în primul capitol, capul familiei, Mannie, moare mușcat de un șarpe, sora cea mare, Astrid, este ucisă într-un jaf, iar fiul, Anton, se sinucide. Singura rămasă în viață, în final, este mezina Amor.

Titlul își găsește justificarea prin prisma comentariului politic pe care Galgut îl realizează în roman: înainte de moarte, mama îi promite servitoarei de culoare a familiei, Salome, că va primi o mică locuință (în care deja trăiește) prin testament. Auzind promisiunea, Amor este singura care încearcă s-o realizeze, la moartea mamei, a tatălui și apoi a surorii și fratelui ei. Însă membrii familiei Swart ignoră cu desăvârșire sau se sustrag promisiunii făcute servitoarei. Este vorba de un comentariu acid privitor la natura societății sud-africane înainte și după apartheid. Promisiunile făcute populației de culoare odată cu înlăturarea sistemului de segregare nu au devenit niciodată realitate. Foștii opresori nu și-au ținut "promisiunea" față de cei opresați.

Pe lângă încărcătura de comentariu politic, romanul frapează prin stilul său, de o calitate indiscutabilă. Este vorba de o abordare care ne-ar putea duce cu gândul la stilul marilor moderniști anglo-saxoni. Punctul de vedere oscilează neîntrerupt, naratorul se detașează timp de o clipă la persoana a III-a, pentru ca apoi să plonjeze în mintea personajului (în aceeași frază sau paragraf), în pasaje în care este folosit stilul fluxului conștiinței și stilul indirect liber. Galgut reușește din plin aceste acrobații și obține o scriitură atrăgătoare, captivantă chiar, capabilă să surprindă complexitatea psihologică a personajelor sale. Am vorbit de impresia de stil modernist – Galgut nu își revizitează, în spirit postmodern, bunicii literari, ci oferă un stil alert, perfect sincron cu spiritul vremurilor pe care le trăim.

Scriitorul aruncă o săgeată către cler prin figura pastorului familiei, avid de bani și influență și ne prezintă o lume în care numai asumarea marginalității pare a fi singura opțiune etică (Amor, mezina, este lesbiană și pleacă devreme de acasă, autoexilându-se în Londra și apoi în Cape Town, unde lucrează ca soră medicală).

Un roman excelent scris, care îl pune pe drept cuvânt pe hartă pe acest scriitor sud-african (după ce alte două romane anterioare îi fuseseră nominalizate pentru Man Booker).

Damon Galgut, Promisiunea, Litera, 2022