Revistă print și online

să te privească unul din morții familiei

Frumos ne șade


Frumos ne șade vii sau morți pe planeta asta,

învârtiți în jurul soarelui.

Forța centrifugă este cea care stropește pe șevalet în locul nostru,

răzbate piatra sau zgârie hârtia țipând semnele răcirii noastre.


Frumos ne șade scriind, citind sau ascultând acum aceste rânduri.


Frumos ne șade cu zâmbetul pe sponci,

cu vântul sau,

altădată,

cu țărâna vie prin păr

și cu stelele la milioane de ani depărtare

lucind deasupra noastră

vii sau moarte.


Frumos ne șade când ne privim în oglindă:

o da!, de ce nu vedem că până și sufletul a făcut burtă?

că lacrima nu mai are loc de obraz?

și inima este sufocată de cuticule?


Frumos ne șade din timp în timp, noaptea mai ales,

în ora lupului,

când ne întoarcem în pat cu tot cu pat,

și tragem pătura peste vertij fără să stingem veioza.

De fapt


De fapt, în tot acest timp se sacrifică mama.

O vezi cum începe să se șteargă din amintiri, din fotografii, din povestirile

de la mesele festive.

Se estompează din analizele de sânge.

Dispare strat cu strat

până rămâne doar lumină unui murmur de leagăn.

Atunci,

îți aduci aminte de jucăria dragă de lângă sân

și de liniștea mobilei vechi de la amiază.

Tot atunci, simți cum ești așezat din nou în adâncul pătuțului

de brațele ca niște funii ale unor voci stridente care te iubesc.

Cumva, încă de pe vremea când stingeau lumina din cameră știai

că într-un final nu va mai rămâne nimic din mama.

Dar cine să-ți fi înțeles pe atunci Gânguritul Inimii

din întuneric?


Poți să ai norocul


Poți să ai norocul să simți când ești schimbat de viață,

să simți exact momentul când ești înlocuit. Zile întregi

nu îți auzi vocea, nu te recunoști, nu dai de tine în oglindă etc.

Degeaba ștergi oglinda des, oglinda se aburește repede la loc.

Repeți gestul pe stradă, în metrou, la birou,

sau când faci diverse lucruri prin care contribui la creșterea PIB-ului.


Poți să ai norocul să te privească unul din morții familiei,

dar tu nu ai de unde dracu' să știi asta, așa că ștergi în continuare oglinda. Sperând.


Ai tot mai puține piese cu care să joci jocul pentru care ai fost născut.

Până la regină mijești ochii și inima peste deșerturile de pătrate ce te înconjoară.

Te gândești (sau îți șoptește regina?)

că într-un târziu gestul tău compulsiv va fi tratat.


Așa că îți permiți să nu îți faci griji.

Și da!, poți să ai noroc din momentul acela

când simțit tăcerea începând să zburde chiar și prin cărți.


drum bun domnule nimeni

în dimineața aceea

oamenii întinseseră de la ferestre

cabluri oțelite pe care mergeau încet

precaut

miile de cabluri se pierdeau în zare

de la fiecare fereastră unde trăia un om

formau o burtă sub greutatea tălpilor

picăturile de sânge le atârnau ca niște mere

pe relieful străzilor golite

se vedea un caroiaj de umbre

eram decis să duc pianul chiar și în condițiile acelea

am căutat sub clape

o pereche mai groasă de ciorapi

Ștefan CIOBANU

Ștefan Ciobanu (n. 1979) este poet și videomaker. Dintre volumele sale de versuri amintim de-a bușilea prin aer (2013) (Premiu pentru volum la Festivalul Național de Poezie George Coșbuc – 2014) și pisica. început de igrasie (2016). Este absolvent de psihologie și al unui master în filologie, din cadrul Universității București.