la limita copacilor morți

inima sună disfonic

uneori noaptea corpul tresară

din cauza inimii ce zvâcnește

când totul pare mort

aș fi vrut să fiu întrebat ce mai fac

dar m-am împăcat cu lumea

și știu că speranța tresare când te aștepți mai puțin

precum corpul în somnul part-time

dar din păcate asta nu e de ajuns

e doar floarea ce cicatrizează rănile

rănile precum nisipurile mișcătoare

pe care nu le mai poți vedea

e și ăsta un mod de a fi

fără speranță

fără clipa de mâine

ci doar agonia prezentului