Simona Goșu, Stela. Iași: Polirom, 2023, 248 p.

După debutul editorial cu volumul de proză Fragil, Simona Goșu revine cu romanul Stela, care ne trimite nu prea departe în trecut, mai exact în toamna lui 2018, și ne-o prezintă pe Stela, o femeie de 53 de ani ajunsă menajeră după o serie de pierderi din viața ei – pierderea casei din Palisadei prin retrocedare, pe care încă speră să o recâștige, și pierderea locului de muncă de la Depozitul de carte din București – și după o viață cu suișuri și coborâșuri în care fiica ei a plecat în Anglia, unde a rămas definitiv, la care se adaugă și AVC-ul soțului, Mircea, recuzitor la teatru.

Începutul romanului ne plasează direct în miezul acțiunii, într-o zi de luni dintr-o săptămână de lucru a Stelei, în mijlocul conversației ei cu Marinică Țane, actor și politician. Contextul firului narativ și situația Stelei ni se fac cunoscute pe parcurs, universul romanului construindu-se tocmai prin ochii Stelei, personaj-reflector: prin ea aflăm ultimele bârfe din cartierul familiilor la care lucrează și tot de la ea aflăm trecutul ei și al familiei sale, la care revine cu o anumită obsesie, în special asupra casei din Palisadei, în care speră să se întoarcă. Toate acestea în timp ce își urmează rutina de muncă. Mizele romanului nu se rezumă, totuși, doar la reprezentarea banalului cotidian, a rutinei unei menajere, ci sunt mai adânc și mai profund ancorate în societatea actuală și în diferitele-i straturi sociale. În acest sens, rutina și cotidianul nu fac altceva decât să servească drept umbrelă sub care stau ascunse problemele societății și cele de mentalitate a oamenilor din diferite medii sociale, iar Stela își îndeplinește cu succes rolul de liant al acestora, pătrunzând în ele datorită serviciilor de curățenie, pe care le oferă familiilor unor avocați, actori, familiei unei profesoare de engleză, familii cu copii sau care urmează să aibă copii.

Problemele de mentalitate sunt vizibile, în primul rând, în caracterul personajul central al romanului. Visătoare și bovarică după o viață mai bună și după fosta casă, naivă, așa cum o vede soțul ei, Mircea, a cărui perspectivă alternează cu cea a Stelei în dinamica narativă a romanului, și în căutarea raspunsului la întrebarea "ce e mai important în viață?", Stela este o persoană care nu și-a găsit încă scopul în viață și trăiește sub iluzia că totul va merge mai bine după ce Emanuel, fiul ei, își va lua bacul și vor ajunge la Lăcrămioara, fiica ei mai mare plecată la Londra. În discursul Stelei apar nuanțe rasiste, care nu par a fi conștientizate: o numește pe noua proprietară a casei din Palisadei "jidancă" și pe copilul mulatru al Lăcrămioarei "ciocolată" nu fără o anumită afecțiune.

În roman este atins și subiectul incluziunii în societate a persoanelor cu diferite orientări sexuale. Subiectul încă considerat tabu este adus în centrul atenției de referendumul din 2018 care viza reformularea articolului despre căsătorie din constituție. Aflând, de la cele două bunici din casa în care face curățenie în ziua de vineri, de această votare, în conștiința Stelei mai apare o întrebare, care își are rădăcinile în caragialescul "eu cu cine votez?" și devine în contextul actual "să mergem la vot?", după ce prima reacție a Stelei când homosexualitatea este adusă în discuție – "Îuliu, s-a strâmbat Stela, cu un aer scârbit, împingându-și palmele înainte, de parcă șimțea un miros greu." (p. 189) – indică o atitudine discriminatorie înrădăcinată în modul ei de gândire. Mai mult decât atat, Stela susține că nu o deranjează orientările sexuale ale altor persoane, dar "e ceva scârbos, când auzim, parcă ni se face pielea de găină" (p. 189).

Ziua de vineri din săptămâna de lucru a Stelei aduce, de altfel, un bogat material în ceea ce privește mentalitățile oamenilor din diferite generații și medii sociale. Rămânând la discuția despre referendumul din 2018, ne întâlnim cu discriminarea neasumată, ascunsă în spatele replicii "nu am nimic cu ei, dar...", pe care o folosește și Stela. Astfel, cu toate că cele două bunici – "bunica cu păr alb" și "bunica cu păr roșu", așa cum le numește Stela – au două atitudini aparent diferite față de homosexualitate, ele nu diferă, în fond, atât de mult. Discursul "bunicii cu păr alb" indică, în primă fază, o deschidere față de ideea de incluziune și e de acord cu boicotarea referendumului, însă consideră neimportantă, pentru moment, dezbaterea "problemei" persoanelor cu diferite orientări sexuale, cu alte cuvinte acordarea de drepturi egale oamenilor nu e ceva urgent pentru ea. În ceea ce o privește pe "bunica cu păr roșu", ea li se opune cu vehemență, asumându-și opinia, însă tot în spatele unui "[n]imicuțî n-am cu dânșii", care continuă astfel: "da’ sâ stei în banca lor. Sî nu-i văz în ochi!" (p. 222).

Tot sub eticheta de tabu stă și comunicarea dintre generații. Problema de comunicare o remarcăm, în primul rând, între Stela și copiii ei. Lăcrămioara crește mai mult cu bunica, iar conversațiile mamă-fiică se răcesc repede, fata ajungând să nu-i împărtășească Stelei nici planurile de a rămâne definitiv în Anglia după bursa de studiu, ceea ce o face pe mama ei să considere că "a fugit de acasă". Comunicarea nu se îmbunătățește nici după ce Lăcrămioara devine mamă, evitând acum apelurile mamei și conversațiile prea lungi. Cu toate că Stela crede că are o relație de comunicare mai bună cu Emanuel, lucrurile nu stau întocmai așa, băiatul preferând să-și ascundă de ea intențiile de a-și schimba locul de muncă, intenții pe care i le împărtășește, totuși, tatălui.

Comunicarea este îngrădită adesea de stigmatizarea unor subiecte, ceea ce are efecte în percepția noilor generații asupra lumii care-i înconjoară și chiar asupra propriului corp. Acest lucru se întâmplă pe parcursul zilei de vineri, în care Irina, o copilă de 12 ani, are falsa impresie că este însărcinată, iar încercările celor două bunici de o asigura că nu există nicio posibilitate prin care ea să fie însărcinată nu funcționează. Ciclul vicios al transmiterii prejudecăților legate de educația sexuală este întrerupt de un adolescent, de Luca, fratele Irinei, care își ia sora de mână și o ia în cameră pentru o discuție serioasă și completă asupra subiectului, întrucât "[c]ineva trebuie să-i explice cum se rămâne gravidă" (p. 216). Mai mult decât atât, replicile lui Luca în discuția cu bunicile lor pun punctul pe i în această problemă a lipsei de comunicație: "Detaliile sunt cele mai importante și, pentru că nimeni nu ne explică, uite ce prostii își închipuie […] Vi se pare normal să facă un atac de panică din cauza asta?" (p. 216).

Romanul se remarcă, așadar, printr-o privire pătrunzătoare și binevenită asupra societății și a problemelor ce țin de lipsa de comunicare dintre generații, de prejudecăți, de subiectele considerate tabu și de tendințele discriminatorii înrădăcinate în mentalitatea oamenilor. Cu o bună stăpânire a tehnicilor narative, prozatoarea știe să se folosească de perspectivele personajelor sale pentru a contura cu îndemânare universul epic al romanului. De admirat este și construcția personajului Stela, care ne stă în față cu toate defectele și slăbiciunile ei, cu bovarismul ei și cu o naivitate greu de crezut, iar toate acestea o fac umană, și deși pe alocuri greu de simpatizat, parcă nu o putem urî în totalitate.

O atitudine rezervată putem avea față de finalul romanului, care aduce atacul de panică al Stelei și halucinația mistică. Deși ambele apar în paginile anterioare sub forma unei relații complicate cu religia și a unor atacuri de panică cauzate de (re)vederea casei din Palisadei, părând a fi firească prezența celor două reacții în acel moment final al romanului, de intensitate emoțională pentru Stela, reapariția lor în firul epic este percepută ca o notă forțată, nu atât în cazul atacului de panică, cât în ceea ce privește halucinația mistică.