Naji Naaman, une vie dédiée à la culture, un homme qui a fait de la culture la sève de son existence; un portrait de passionné, d’infatigable promoteur de la culture et de la diversité, convaincu que la culture peut changer le quotidien.

Naji Naaman, mécène engagé en faveur de la création contemporaine et du rapprochement de la culture avec tous les publics ; grand écrivain et penseur, rédacteur et éditeur libanais, propriétaire de la Maison Naaman pour la Culture (MNAC, maison d’édition, depuis 1979) et président de la Fondation Naji Naaman pour la culture gratuite (FCG, association à but non lucratif, depuis 2011).

Anca Cheaito: Monsieur Naji Naaman, vous êtes un homme de lettres par excellence, un grand humaniste, un exceptionnel promoteur de culture, vous êtes le fondateur et le président de la Fondation pour la Culture Gratuite qui, entre autres activités, décerne les prix littéraires qui portent votre nom. Vous essayez de mondialiser la culture gratuite, votre vie et votre carrière sont dédiées à la littérature. Au Liban votre surnom est «Le Fou de la Culture Gratuite». À quinze ans vous avez écrit: «la culture, libre et éclairée, fait la paix». Monsieur Naaman, d’où vient cet amour fou pour la littérature, cette flamme vive qui éclate, qui brille jusqu’à maintenant, sachant que votre âme, votre vie et votre univers résonnent avec la littérature?

Naji Naaman: C’est ici une question bien difficile chère Madame Cheaito. Je me contente de vous dire à cet effet que la plume, l’encre et le papier ont toujours fait partie intégrante de mon corps, de ma mémoire et de mon âme. Mon père, feu Mitri Naaman (1912-1994), poète et écrivain, était le directeur civil de la fameuse Imprimerie Saint-Paul (à Harissa puis à Jounieh), et ce 54 ans durant. La littérature, les livres et la culture en général étaient servis à table et tous les membres de la famille en goûtait matin, midi et soir!

Anca Cheaito: Pourriez-vous nous raconter comment avez-vous commencé à écrire? Et dans quelle langue?

Naji Naaman: Je me rappelle que, à neuf ans déjà, j’avais publié ma première soi-disant «revue». Il est vrai que je l’avais écrite en arabe, mais je l’avais tapée sur la seule machine à écrire qui m’était disponible à l’époque et qui était à alphabet latin! Pas besoin de préciser que ladite revue de quatre pages et que j’avais baptisée «Majallat at-Toullab» (Revue des Étudiants) – parce qu’elle a été écrite par un seul «journaliste» et composée et mise en pages par un seul «maître-imprimeur» – elle a été publiée aussi en un seul exemplaire, et lue, très probablement, par un seul lecteur, à savoir son journaliste et maître-imprimeur!

Anca Cheaito: Qu’est-ce que c’est, pour vous, "bien" écrire?

Naji Naaman: Bien écrire c’est tout d’abord exceller en langue (s), condition siné qua non; puis avoir quelque chose de valeureux et de pensé à faire circuler, pas n’importe quoi; enfin avoir le don de formuler ses idées avant de les passer aux lecteurs, sachant que ce don qui ne peut être acquis doit être suivi et revalorisé avec le temps. Il est vrai qu’on écrit pour soi et pour nous réconforter, mais quand nos écrits sont destinés à être lus, il faudra penser au confort des autres aussi.

Anca Cheaito: Avez-vous des conseils à donner pour rendre l’écriture agréable, accrocheuse?

Naji Naaman: Pour écrire il faudra être soi-même et le rester; c’est le conseil que j’adresse tous les jours à toutes et à tous; mais pour être lu, il faudra offrir aux lecteurs non seulement ce qui est accessible, mais aussi ce qui est écrit dans un style agréable et accrocheur, d’où un dilemme qui peut surgir chez les écrivains expérimentés, car comment écrire pour soi-même tout en rendant nos écritures accessibles aux autres? On naît écrivain et on ne le devient jamais, mais l’expérience et la malléabilité facilitent notre accès aux cœurs des lecteurs. Toutefois, nous ne serons jamais comblés que lorsque le lecteur saura par lui-même qu’un texte est à nous bien avant de lire notre nom sur la couverture du livre!

Anca Cheaito: En rétrospective, quelle est votre plus grande fierté en tant que président de la Fondation Naji Naaman?

Naji Naaman: Les quatre-vingt dix livres et volumes qui portent mon nom mis à part, je suis fier de toutes mes activités culturelles gratuites, notamment de ma série gratuite de livres littéraires écrits par des auteurs et poètes de tous pays et diffusés partout dans le monde (en plus de 400000 exemplaires depuis 1991), de mes prix littéraires qui ont uni des auteurs et poètes de toutes nationalités (1256 lauréats et lauréates entre 2002 et 2023, plus de 39000 candidats venus de plus de 131 pays et qui ont écrit en plus de 122 langues et dialectes).

Je suis fier aussi de mes propres œuvres littéraires dont des textes intégraux ou partiels sont traduits déjà dans cinquante et une langues, et où je relate ma pensée qui cherche à émanciper l’être humain des contraintes de tous genres, et s’efforce à réaliser une unité humaine basée sur l’entraide universelle, surtout en matière de culture gratuite car je dis en 2004: «la culture ne peut être achetée ou vendue», et je crois, depuis 1969 déjà, que «la culture, libre et éclairée, fait la paix», et je dis depuis 1993 «qu’inutile de faire appel au sabre, lorsque la plume est mise en échec».

Anca Cheaito: Pour vous l’écriture est un long travail de recherche, du réel, du concret?

Naji Naaman: Tout dépend du sujet de l’écriture. Dans mes propres écrits littéraires je cherche une passerelle entre le réel et l’imaginaire, et vice versa. J’essaye de me trouver, dans chaque livre, un style différent qui soit adéquat au sujet, sans laisser tomber la toile de mon propre style tissée au fil du temps. Selon moi, chaque écriture littéraire doit être lue et relue maintes fois avant d’être publiée, tel un plat préparé par grand-mère, bien mijoté à feu doux, avant d’être dégusté!

Anca Cheaito: Premier contact avec la Roumanie, vos visites en Roumanie, vos impressions… Avez-vous connu ou collaboré avec des écrivains roumains?

Naji Naaman: Chère Anca, trois pays en dehors du Liban ont profité le plus de la FCG (Fondation pour la Culture gratuite), à savoir: l’Islande, l’Arménie et la Roumanie.

Pour ce qui est de l’Islande, deux livres sont parus en arabe par la FCG, l’un d’eux portant sur 25 écrivains islandais contemporains.

Pour ce qui est de l’Arménie, j’y ai été deux fois: la première en 2015 où un hommage m’a été rendu à la Bibliothèque municipale d’Erevan, et la décoration du président arménien Serzh Sargsyan m’a été remise; la deuxième en 2019 où j’ai reçu la décoration Aurora Mardiganian au Musée et Institut du Génocide Arménien, et j’ai été encore une fois à l’honneur à la Bibliothèque municipale d’Erevan où a été inauguré un département de livres offerts par la FCG, chose que je n’ai pas pu accomplir en Roumanie pour des causes matérielles relatives à l’envoi des livres et volumes à la ville de Tecuci.

Pour ce qui est de la Roumanie, j’y ai été deux fois aussi: d’abord en 2002, date de ma seule participation à un festival international de poésie. Il s’agissait de la sixième édition des Nuits Poétiques de Curtea de Argeș où j’ai reçu le Grand Prix International de la Poésie (le plus important à l’époque). Pourtant, je ne me suis jamais dit être poète, et j’ai même écrit un jour: «Si nous éprouvons tous des sentiments, personne n’est réellement poète pour autant; à le devenir, seulement, nous nous essayons». À noter que deux de mes livres ont été traduits en roumain et publiés à Bucarest: Emancipatul, en 2002; et Poeme Alese, en 2003.

En 2017, date de mon deuxième voyage en Roumanie, j’ai été invité comme président d’honneur au premier Festival International des Aphoristes tenu à Tecuci.

Reçu à l’aéroport de Bucarest par Emil Dinga, écrivain et ancien ministre, il me porte ma lourde valise, et j’apprends ce qu’est la vraie modestie; une modestie confortée par Eugen Doru Pelin, président de la Fondation Pelin organisatrice du festival, qui me servait lui-même les plats que sa femme me préparait de ses propres mains, et affermie par Madame Lidia Costea, décorée des Palmes Académiques françaises, qui venait chez moi à bicyclette pour me servir d’interprète à titre gratuit!

En outre, la Fondation Pelin m’avait organisé un programme très chargé et intéressant qui s’est soldé par la rencontre de Cassian, Archevêque du Bas Danube à Galaș. Un hommage m’a été réservé à la municipalité de Tecuci, et j’ai été à la une des médias et anthologies comme sur la couverture du magazine «Cultural Detectiv».

J’ai participé bien sûr à toutes les activités du festival, et je me rappelle la stupeur des élèves du Lycée Calistrat Hogaș quand je leur ai lancé un défi en disant: nous allons sortir prendre une photo à côté du buste de Hogaș, cette photo sera publiée bientôt sur la couverture d’un livre qui comportera vos aphorismes en plusieurs langues ainsi que leurs dessins appropriés. La photo a été prise et le défi est devenu celui de tous les citoyens de la ville de 8 à 88 ans. Et, chose promise chose due, le livre est sorti en couleurs et en 3000 exemplaires sous le titre “Pensées Dessinées" dans six langues, à savoir: le roumain, le français, l’anglais, l’italien, l’arménien et l’arabe, et ce avec l’aide de Lidia Costea, Luminița Abrudan, Alina Breje et Garo Klenjian en tant que traducteurs. Reste qu’en rentrant au Liban, j’ai envoyé en cadeau cinq plantes de cèdres offertes par la FCG à Tecuci et la Moldavie, et ce en signe d’amitié libano-roumaine. Aujourd’hui, je veille personnellement à ce que ces cèdres trônent majestueusement sur le sol sacré de la Roumanie.

Il est à noter que les auteurs roumains qui ont été édités par la Maison Naaman pour la Culture (MNAC) dans la série littéraire gratuite puis par la Fondation pour la Culture Gratuite (FCG) sont les plus nombreux après les auteurs libanais. Je cite entre autres: Madame Carolina Ilica qui a vu paraître en 2002 la traduction arabe de son livre intitulé “La Tyrannie du Rêve", une traduction arabe signée George Grigore, un ancien ami orientaliste; Monsieur Dumitru M. Ion qui a vu son livre intitulé «L’Évangile selon Jean La Métaphore» traduit et publié en arabe en 2003; Monsieur Vasile Ghica, qui a vu publier son livre intitulé «Entre les Griffes du Rire» en roumain, français et arabe en 2015; la traduction française était signée Constantin Frosin, Chevalier de l’Ordre Français des Arts et des Lettres et ambassadeur de la FCG. Quant au livre de Monsieur Valeriu Butulescu, intitulé «Oasis de Sable», il a été traduit et publié en arabe en 2006; en arménien en 2007; en perse en 2008; et en syriaque en 2009; alors que ses «Réflexions Insulaires» ont vu le jour en libanais en 2020; et ses aphorismes intitulés en anglais “Immensity of the Point" sont parus en égyptien la même année. Enfin, la dernière parution en date de la Fondation fût le livre de Nicolae Petrescu-Redi intitulé “Le Rossignol de l’Arbre Généalogique" qui a été traduit en arabe et publié en mars 2021 en roumain et en arabe, et ce durant la double crise au Liban de la Covid-19 et de l’effondrement économique et monétaire sans précédent qui sévit jusqu’à ce jour.

À noter que mes prix littéraires, lancés à l’échelon international en 2002, ne cessent de voir au moins un roumain ou une roumaine primé(e) tous les ans. Mieux encore, le total général des lauréats et lauréates roumains et roumaines est de loin le plus important, alors que les poèmes et textes en roumain, suivis de leurs traductions en arabe et/ou français et anglais (et parfois en d’autres langues) tiennent une large part dans les anthologies annuelles des prix diffusées gratuitement partout dans le monde.

À signaler aussi que les livres en roumain sélectionnés dans la Bibliothèque des Séries et Œuvres Complètes de la FCG arrivent au quatrième rang après l’arabe, le français et l’arménien, devançant l’anglais!

À noter enfin qu’en 2017, et à l’occasion du Jour International de la Culture Gratuite (le 19 mai), un protocole de coopération culturelle, éducative et sociale a été signé entre la FCG (Jounieh, Liban) et ANCI/PROEMA (Marmarosh, Roumanie), représentée par Monsieur Alexandru Peterliceanu.

Anca Cheaito: Pensez-vous que les roumains et les libanais ont des choses en commun?

Naji Naaman: Durant mes deux voyages en Roumanie j’ai remarqué que les Roumains sont à moitié orientaux alors que les Libanais sont à moitié occidentaux! Difficile de faire une comparaison en quelques phrases entre les deux peuples, mais l’amour pour les lettres et les arts est le lien le plus fort entre eux, ainsi que les liens familiaux qui résistent toujours par les temps qui courent, et la ferveur des sentiments qui ne s’ébranle jamais.

Anca Cheaito: Au-delà d'une culture littéraire, quelles connaissances on peut acquérir lorsqu'on est confronté à des œuvres ancrées dans une culture différente de la sienne?

Naji Naaman: Toutes les œuvres, bien qu’ancrées dans plusieurs cultures locales, doivent avoir l’univers de l’homme comme seul port d’attache, car il n’existe qu’une seule Culture, la Culture Humaine!

Mais on apprend à tout âge et on profite de n’importe quelle lecture. J’ai été personnellement impressionné par les aphoristes roumains bien avant le premier Festival International des Aphoristes (Tecuci, 2017), et bien avant la publication de la FCG de “Pensées Dessinées" l’année d’après en six versions, y compris la version arabe que j’ai exécutée. Et c’est pourquoi d’ailleurs j’ai tenu à traduire “Le Rossignol de l’Arbre Généalogique" de Nicolae Petrescu-Redi, recueil d’aphorismes qui s’est révélé d’une grande valeur auprès des poètes et écrivains amis et membres du Cercle Littéraire et Culturel du Lundi qui se tient à la MNAC et la FCG toutes les semaines. Ces mêmes aphorismes sont reproduits ces jours-ci au fur et à mesure sur Aleph Lam, la fameuse page littéraire libanaise.

Anca Cheaito: Êtes-vous un grand lecteur? Quels sont les livres qui vous ont façonné, fabriqué? Et quels sont ceux qui vous accompagnent aujourd’hui?

Naji Naaman: Je ne te cache pas mon secret, chère Anca. Il est vrai que je prône la lecture mais je ne lis pas! C’est que je passe toute ma journée à écrire ou à lire les manuscrits de la MNAC et de la FCG, et je me fatigue trop pour lire ce qui me plaît le restant de la journée. Toutefois, le cumul de mes lectures, de mes écrits et de mon vu et su m’a façonné, et ce qui m’accompagne jours et nuits ce sont mes idées qui ne cessent de déferler, parfois je les saisis et je les note, d’autres fois elles s’envolent et me laissent vivant avec mes regrets!

Anca Cheaito: Selon vous, qu’est-ce qui devrait changer ou améliorer dans l’industrie de l’édition?

Naji Naaman: L’édition du livre en papier est en déclin pour d’innombrables raisons connues par toutes et tous. Mais je suis toujours pour ce genre de livres, et je considère que les livres numériques et audionumériques resteront pour l’écrivain l’équivalent d’une femme enceinte qui n’accouchera jamais. J’admets les choses comme elles deviennent quoique tout progrès, selon moi, et dans tous les domaines, n’est pas nécessairement fructueux pour l’humanité. Dans cent ans, si l’homme existe toujours, il cherchera un livre en papier, le paiera très cher et l’exposera dans son micro-salon telle une icône précieuse!

Toujours est-il qu’il faut travailler sur la qualité des écrits et non seulement sur la façon de les publier. De nos jours il y a plein de supposés écrivains mais très peu d’écrits qui méritent la publication et la lecture. Il y a plein de gens qui font des fortunes pour des conneries alors que des écrivains, des vrais, ne cherchent plus la renommée mais l’acquisition de quoi se nourrir!

Et, si j’ai lancé mes prix littéraires en 2002, c’était pour les réserver «aux auteurs de toutes langues et tous pays dont les œuvres sont les plus émancipées des points de vue contenu et style et qui visent à revivifier et développer les valeurs humaines», et pour que ces auteurs soient publiés dans l’anthologie annuelle des prix ou, mieux encore, dans des livres qui portent leurs propres noms.

Anca Cheaito: Quelle est et quelle devrait être la place de l’écrivain dans la société actuelle?

Naji Naaman: Un écrivain humaniste et penseur doit être derrière toute décision touchant la masse populaire, car il est le mieux placé pour vivre la condition humaine de son époque historique. Et à bon entendeur, salut!

Anca Cheaito: Les trois mots qui décriraient le mieux l’engagement de Naji Naaman?

Naji Naaman:Humanisme – Lettres – Culture.

Anca Cheaito:Un très grand merci pour cette merveilleuse rencontre, pour votre amabilité.

Naji Naaman - o viață dedicată culturii, un om care a făcut din cultură esența existenței sale, poate fi considerat o întrupare a pasiunii, este scriitor, dar și un neobosit promotor al culturii și al diversității, convins că prin cultură se poate schimba cotidianul general.

Naji Naaman este un important scriitor și gânditor libanez, redactor și editor, proprietar al Maison Naaman pour la Culture (MNAC, editura, din 1979) și președinte al Fundației Naji Naaman pentru Cultura Liberă (FCG). Este și un Mecena, dedicat creației contemporane și promovării în categorii diverse de public.

Anca Cheaito: Domnule Naji Naaman, sunteți un om de litere prin excelență, un mare umanist, un promotor excepțional al culturii, sunteți fondatorul și președintele Fundației pentru Cultura Liberă care, printre alte activități, acordă premiile literare care vă poartă numele. Încercați să globalizați cultura liberă, iar viața și cariera dvs. sunt dedicate literaturii. În Liban, sunteți supranumit "The Free Culture Fool". La vârsta de cincisprezece ani ați scris: "cultura, liberă și luminată, face pace". Domnule Naaman, de unde această dragoste nebună pentru literatură, această flacără vie care izbucnește, care strălucește încă, știut fiind faptul că sufletul, viața și universul dumneavoastră rezonează cu literatura?

Naji Naaman: Aceasta este o întrebare foarte dificilă, dragă doamnă Cheaito. Mă mulțumesc să vă spun în acest scop că stiloul, cerneala și hârtia au fost întotdeauna o parte integrantă a corpului meu, a memoriei și a sufletului meu. Tatăl meu, regretatul Mitri Naaman (1912-1994), poet și scriitor, a fost director civil al celebrei Imprimerie Saint-Paul (în Harissa apoi în Jounieh), timp de 54 de ani. La masa noastră s-au servit literatură, cărți și cultură, în general, și toți membrii familiei s-au bucurat de asta dimineața, la prânz și seara!

Anca Cheaito: Ne puteți spune cum ați început să scrieți? Și în ce limbă?

Naji Naaman: Îmi amintesc că, la nouă ani, am publicat prima mea așa-zisă "revistă". Este adevărat că o scrisesem în arabă, dar o tastasem la singura mașină de scris disponibilă la acea vreme și care avea alfabet latin! Nu este nevoie să precizez că respectiva revistă, de patru pagini, pe care am botezat-o "Majallat at-Toullab" (Revista Studențească), a fost scrisă de un singur "jurnalist" și compusă și paginată de un singur "maestru tipograf", a fost publicată și într-un singur exemplar, și citită, cel mai probabil, de un singur cititor, și anume jurnalistul și maestrul tipograf al acesteia!

Anca Cheaito: Ce înseamnă pentru dvs. scrisul "bun"?

Naji Naaman: A scrie bine este în primul rând să excelezi în limbaj(e), o condiție sine qua non; apoi trebuie ai ceva valoros și atent de transmis, nu orice; când ai darul de a-ți formula ideile, înainte de a le transmite cititorilor, trebuie să știi că acest dar care nu poate fi dobândit, trebuie urmat și reevaluat în timp. Este adevărat că scriem pentru noi înșine și pentru a ne mângâia, dar atunci când scrierile noastre sunt destinate să fie citite, trebuie să ne gândim și la mângâierea altora.

Anca Cheaito: Ai vreun sfat de dat pentru ca scrisul să devină plăcut și captivant?

Naji Naaman: Când scrii, trebuie să fii tu însuți și să rămâi așa; acesta este sfatul pe care îl adresez tuturor în fiecare zi; dar pentru a fi citit, e necesar să oferim cititorilor nu doar ceea ce este accesibil, ci și un stil plăcut și atrăgător. De aici apare și dilema scriitorilor cu experiență: cum pot să fiu eu însumi dacă am în minte stil plăcut și accesibil altora? Ne naștem scriitori și nu devenim niciodată pe parcursul vieții, dar experiența și maleabilitatea ne facilitează accesul la inimile cititorilor. Cu toate acestea, nu vom fi niciodată mulțumiți, dacă cititorul nu ne recunoaște după stil, chiar și fără a ne vedea numele scris pe coperta cărții!

Anca Cheaito: Privind în urmă, cu ce vă mândriți cel mai mult?

Naji Naaman: Pe lângă cele nouăzeci de cărți și volume care îmi poartă numele, sunt mândru de toate activitățile mele culturale care n-au implicat niciodată vreun câștig material. Mă mândresc cu o colecție de literatură internațională, editată pe cheltuiala mea. Vorbesc de peste 400.000 de exemplare, din 1991, distribuite peste tot în lume. De asemenea, sunt fericit că am putut da premii, care cred că au unit autori și poeți de toate naționalitățile. Este vorba despre 1.256 de premii, numai între 2002 și 2023, din peste 39.000 de candidați, veniți din peste 131 de țări. Prin fundația mea au trecut texte scrise în peste 122 de limbi și dialecte.

De asemenea, sunt mândru de propriile mele opere literare, ale căror texte integrale sau parțiale au fost deja traduse în 51 de limbi. Militez prin scrisul meu pentru libertate și mai ales pentru decorsetarea individului. Urăsc constrângerile de orice fel și prin opera mea am oferit un model al omului liber. Cred în ajutorul reciproc și universal, mai ales în materie de cultură liberă, pentru că am spus în 2004: "cultura nu poate fi cumpărată sau vândută". Și cred, din 1969, că "se poate face pace prin cultura liberă și înaltă". Am spus, în 1993, "că nu are rost să apelezi la sabie, când pixul este ținut în frâu".

Anca Cheaito: Pentru dvs., scrisul este o muncă îndelungată de cercetare, pornește de la realitate, de la faptul concret?

Naji Naaman: Totul depinde de subiectul scrisului. În propriile scrieri literare caut o punte între real și imaginar, și invers. Încerc să găsesc, în fiecare carte, un stil diferit, potrivit subiectului, fără a abandona pânza propriului stil, clădit de-a lungul timpului. După părerea mea, fiecare scriere literară trebuie citită și recitită de multe ori înainte de a fi publicată, ca un preparat pregătit de bunică, fiert bine la foc mic, înainte de a fi savurat!

Anca Cheaito: Vă rog să-mi vorbiți despre primul contact cu România, despre vizitele dvs. în România, despre impresii... Ați cunoscut sau ați colaborat cu scriitori români?

Naji Naaman: Dragă Anca, trei țări din afara Libanului au beneficiat cel mai mult de FCG (Free Culture Foundation), și anume: Islanda, Armenia și România.

În ceea ce privește Islanda, două cărți au fost publicate în arabă de FCG, una dintre ele acoperind 25 de scriitori islandezi contemporani.

Cât despre Armenia, am fost acolo de două ori: prima oară în 2015, când mi-a fost adus un omagiu, la Biblioteca Municipală din Erevan, și mi-a fost acordată decorația președintelui armean Serzh Sargsyan. A doua oară am fost în 2019, tot pentru o decorație: Aurora oferită de Mardiganian la Muzeul și Institutul Genocidului Armenesc. La Biblioteca Municipală Erevan FCG a donat o serie de cărți, ocazie cu care am avut mai multe eveneimente. O donație similară a fost trimisă și la Tecuci, dar în ceea ce privește România, am fost acolo de două ori: mai întâi, în 2002, data singurei mele participări la un festival internațional de poezie. Era cea de-a șasea ediție a Festivalului "Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș" unde am primit Grand Prix International. Cu toate acestea, nu m-am numit niciodată poet și chiar am scris într-o zi: "Dacă toți avem sentimente, nimeni nu este cu adevărat poet; pentru a deveni unul, doar încercăm." Rețineți că două dintre cărțile mele au fost traduse în limba română și publicate la București: Emancipatul, în 2002; Poeme Alese, în 2003.

În 2017, am călătorit pentru a doua oară în România. Am fost invitat ca președinte de onoare la primul Festival Internațional de Aforisme, desfășurat la Tecuci.

La aeroportul din București m-a așteptat Emil Dinga, scriitor și fost ministru, care mi-a cărat valiza mea grea, învățându-mă ce este ospitalitatea, lecție întărită și de Eugen Doru Pelin, președintele festivalului, care mi-a servit el însuși preparatele pe care soția sa mi le-a pregătit cu propriile mâini, sau de doamna Lidia Costea (decorată cu L'ordre des Palmes académiques), care a venit acasă cu bicicleta pentru a servi drept interpret gratuit!

În plus, Fundația Pelin mi-a organizat un program foarte încărcat și interesant care s-a încheiat cu o întâlnire Arhiepiscopul Cassian al Dunării de Jos, la Galați. Am fost sărbătorit la Tecuci, prin evenimente și în presă.

Am participat, bineînțeles, la toate activitățile festivalului și îmi amintesc uimirea elevilor de la Calistrat Hogaș, când le-am spus că vom ieși să facem o fotografie lângă bustul lui Hogaș, și că această fotografie va fi publicată în curând pe coperta unei cărți care va include aforismele dvs. în mai multe limbi, precum și desenele corespunzătoare ale acestora. Fotografia a fost făcută și provocarea a devenit a tuturor trcucenilor, de la 8 la 88 de ani. Și, așa cum am promis, cartea a fost lansată color și în 3000 de exemplare sub titlul "Pensées Dessinées", în șase limbi și anume: română, franceză, engleză, italiană, armeană și arabă, prin contribuția unor binecunoscuți traducători: Lidia Costea, Luminița Abrudan, Alina Breje și Garo Klenjian.

La întoarcerea în Liban, am trimis în dar cinci plante de cedru, oferite de FCG, către Tecuci și Moldova, în semn de prietenie. Astăzi mă asigur personal că acești cedri stau maiestuos pe pământul sacru al României.

De menționat că autorii români care au fost publicați de Casa de Cultură Naaman (MNAC), în seria literară gratuită, apoi de Fundația pentru Cultură Liberă (FCG) sunt cei mai numeroși după autorii libanezi. Printre alții, în colecția mea au apărut Carolina Ilica publicată în 2002 cu "Tirania visului", traducere în arabă semnată George Grigore, prieten, orientalist. Alt scriitor tradus este Dumitru M. Ion cu "Evanghelia după Ioan. Metafora" ; Vasile Ghica, cu "Entre les Griffes du Rire", traducerea în franceză fiind semnată de Constantin Frosin, Cavaler al Ordinului Francez al Artelor și Literelor și ambasador al FCG. Cât despre cartea domnului Valeriu Butulescu, intitulată "Oaza de nisip", aceasta a fost tradusă și publicată în limba arabă în 2006; în armeană în 2007; în persană în 2008; iar în siriacă în 2009; în timp ce "Reflecțiile sale insulare" au văzut lumina zilei în libaneză în 2020; a mai publicat aforisme, intitulate Immensity of the Point. În fine, cea mai recentă publicație a Fundației a fost cartea lui Nicolae Petrescu-Redi intitulată "Privighetoarea arborelui genealogic" care a fost tradusă în arabă și publicată, în martie 2021, în limba română și arabă, în timpul dublei crize din Liban din cauza Covid-19 și a colapsului economic și monetar fără precedent, care continuă până în zilele noastre.

Rețineți că premiile mele literare, lansate la nivel internațional, în 2002, continuă să vadă cel puțin un român sau o româncă, în fiecare an. Laureații români sunt de departe cei mai numeroși, în timp ce poeziile și textele în limba română, urmate de traducerile lor în arabă și/sau franceză și engleză (și uneori în alte limbi) ocupă un rol important la premiile anuale. Antologiile sunt distribuite gratuit în întreaga lume.

De remarcat, de asemenea, cărțile în limba română selectate în Biblioteca de Serii și Opere Complete a FCG se situează pe locul patru după arabă, franceză și armeană, înaintea englezei!

În sfârșit, rețineți că în 2017, și cu ocazia Zilei Internaționale a Culturii Libere (19 mai), a fost semnat un protocol de cooperare culturală, educațională și socială între FCG (Jounieh, Liban) și ANCI/PROEMA (Marmarosh, România), reprezentat de domnul Alexandru Peterliceanu.

Anca Cheaito: Credeți că românii și libanezii au lucruri în comun?

Naji Naaman: În timpul celor două călătorii ale mele în România am observat că românii sunt jumătate din Est, în timp ce libanezii sunt jumătate occidentali! Greu de făcut o comparație în câteva propoziții între cele două popoare, dar dragostea pentru litere și arte este cea mai puternică legătură între ele, precum și legăturile de familie care încă rezistă în aceste vremuri. Și fervoarea sentimentelor care nu se risipesc niciodată.

Anca Cheaito: Dincolo de o cultură literară, ce cunoștințe se pot dobândi atunci când cineva se confruntă cu opere ancorate într-o cultură diferită de a sa?

Naji Naaman: Toate creațiile, deși ancorate în mai multe culturi locale, exprimă universul omului, singura lor bază, pentru că există o singură Cultură, Cultura Umană!

Dar învățăm la orice vârstă și profităm de orice lectură. Personal, am fost impresionat de aforiștii români cu mult înainte de primul Festival Internațional al Aforiștilor (Tecuci, 2017), și cu mult înainte de publicarea de către FCG a "Dessinées Dessinées" în anul următor. Și de aceea am vrut să traduc "Privighetoarea arborelui genealogic" de Nicolae Petrescu-Redi, o carte de aforisme care s-a dovedit a fi de mare valoare în rândul poeților și scriitorilor prieteni și membri ai Colegiului literar și cultural de luni, cerc care se desfășoară la MNAC și FCG în fiecare săptămână. Aceleași aforisme sunt reproduse zilele acestea pe Aleph Lam, celebra pagină literară libaneză.

Anca Cheaito: Sunteți un mare cititor? Care sunt cărțile care v-au modelat, v-au construit? Și care mai sunt cu dvs. și astăzi?

Naji Naaman: Nu-mi voi ascunde de tine, dragă Anca, este adevărat că susțin lectura, dar nu citesc! Asta pentru că îmi petrec toată ziua scriind sau citind manuscrisele MNAC și FCG și la finalul zile sunt prea obosit. Cu toate acestea, acumularea lecturilor mele, a scrierilor mele, m-a modelat, iar ceea ce mă însoțește zi și noapte sunt ideile mele care nu încetează să răsară. Uneori apuc să le notez, alteori zboară, lăsându-mi doar regretele.

Anca Cheaito: Ce credeți că ar trebui să se schimbe sau să se îmbunătățească în industria editorială?

Naji Naaman: Publicarea cărților pe hârtie este în declin din nenumărate motive cunoscute de toți. Dar sunt încă pentru acest tip de carte și consider că audiobookurile și digitalele vor rămâne pentru un scriitor echivalentul unei gravide care nu va naște niciodată. Accept lucrurile așa cum vor veni, deși poate progresul, în opinia mea, în toate domeniile, nu este neapărat fructuos pentru umanitate. Peste o sută de ani, dacă omul va mai există, va căuta o carte de hârtie, va plăti o grămadă de bani pentru ea și o va expune în micro-sufrageria lui ca pe o icoană prețioasă!

Cert este că trebuie să lucrăm la calitatea scrierilor și nu doar la modul de publicare a acestora. În zilele noastre există o mulțime de așa-numiți scriitori, dar sunt foarte puține scrieri care merită publicate și citite. Sunt o mulțime de oameni care fac avere din prostii, în timp ce scriitorii, cei adevărați, nu mai caută faima, ci hrana spirituală!

Și, dacă mi-am lansat premiile literare în 2002, a fost pentru a le rezerva "autorilor din toate limbile și tuturor țărilor ale căror lucrări sunt cele mai emancipate din punct de vedere al conținutului și stilului și care își propun să revigoreze și să dezvolte valorile umane", iar acești autori să fie publicați în antologia premiului anual sau, dar și mai bine, în cărți care poartă numele lor.

Anca Cheaito: Care este și care ar trebui să fie locul scriitorului în societatea de astăzi?

Naji Naaman: Un scriitor și gânditor umanist trebuie să fie în spatele oricărei decizii care afectează masele de oameni, pentru că el este cel mai bine plasat pentru a experimenta condiția umană a erei sale istorice. Et à bon entendeur, salut! .

Anca Cheaito: Cele trei cuvinte care ar descrie cel mai bine angajamentul lui Naji Naaman?

Naji Naaman: Umanism – Litere – Cultură.