Revistă print și online
Ruta Sepetys, Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989, Epica, 2022
Poveștile plasate în perioada comunistă ocupă rafturi întregi în librării și biblioteci. Pe de o parte, e firesc, date fiind rănile adânci pe care le-a lăsat în urmă regimul. Unele au început să se vindece, altele încă supurează. Și totuși, nu îmi pot înfrâna strângerea de inimă pe care o simt ori de câte ori trec pe lângă aceste șiruri de cărți. Îmi vine să oftez și să merg mai departe. Nu este comunismul un subiect obosit, epuizat? De ce ne este atât de greu să îl depășim?
Acestea erau gândurile mele atunci când am văzut coperta romanului Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 de Ruta Sepetys. Am deschis rapid cartea la final și am aruncat un ochi peste nota autoarei și secțiunea de cercetare și surse. Scriitoarea crescută într-o familie americană de origine lituaniană părea să-și fi făcut temeinic temele. Dar reușise să surprindă esența societății românești de atunci? Era povestea ei convingătoare? Am decis să-i acord o șansă și am început să o citesc cu maximă atenție, dorindu-mi să pot declara la final că nu, nu are suficientă forță. Ce a urmat a fost un bun prilej de reflecție.
Romanul îl are în centru pe Cristian, un licean de 17 ani. Trăiește împreună cu părinții, sora mai mare și bunicul în cartierul Sălăjan, într-un apartament minuscul. Este pasionat de limba engleză, are o mulțime de dorințe și, mai ales, o mulțime de întrebări despre ceea ce îl înconjoară. Evenimentele din viața lui se precipită, căpătând accente dramatice și culminând cu izbucnirea revoluției din 1989, la care ia parte.
Represiunea din partea statului, de care Cristian devine conștient în mod acut pe parcursul acțiunii, se reflectă în familie, adolescentul fiind îndemnat să nu aibă încredere în nimeni și să vorbească în șoaptă chiar și acasă, întrucât orice discuție ar putea fi ascultată. În împrejurări tulburi, el este șantajat și racolat de Securitate, devenind ceea ce urăște cel mai mult: un turnător. Dar nu este singurul și își dă seama că totul este un joc al aparențelor. Ruta Sepetys adaugă profunzime psihologică acestei scindări a personalității lui Cristian. Aflat mereu în gardă, vigilent și bănuitor chiar în privința propriei familii, singurele momente de autenticitate pe care nu i le poate lua nimeni rămân acelea în care își scrie gândurile într-un caiet. Momentul 1989 marchează sfârșitul șoaptelor și începutul strigătelor: de revoltă, de luptă, de libertate. Dar această descătușare vine cu un preț enorm pentru eroul nostru, iar transformarea lui, de la un adolescent naiv la un tânăr matur și curajos, dornic să pună un ideal deasupra propriilor nevoi, este emoționantă, puternică și reprezintă punctul forte al romanului.
Autoarea își scrie întreaga poveste cu nerv, iar atmosfera apăsătoare a acelor ani este construită cu migală, fiind credibilă, vie. Singurul detaliu frustrant al scriiturii ei este repetarea prea frecventă a anumitor aspecte care descriu această atmosferă: frig, întuneric, cenușiu, frică, foame.
După ce am închis cartea, m-am gândit la ecourile comunismului vizibile în prezent, în gesturi mărunte, păreri și comportamente. Cei cu părinți educați în acea perioadă știu la ce mă refer. Ei au trăit din plin ororile comunismului, noi, în schimb, am trăit cu urmele adânci lăsate de regim în sufletele lor. Poate că acesta este motivul real din spatele obiceiului meu de a evita poveștile plasate în perioada comunistă: nevoia de a mă distanța de ceva ce m-a afectat indirect, dar serios. Felul în care s-au schimbat mentalitățile la nivelul generațiilor m-a fascinat dintotdeauna. Dar analiza aceasta ar fi foarte amplă și este, oricum, o cu totul altă poveste.
Miruna Vasiliță (n. 1986) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, apoi a urmat cursurile Masteratului de Traduceri și Terminologii Specializate din cadrul aceleiași universități. Traducătoare și editoare. La finalul anului 2019 a debutat cu volumul de proză scurtă Femeia cu mască, apărut la Editura Eikon.