I
Pașii îi sunau pe asfalt ca niște lovituri nehotărâte, la fel cum era și el de obicei: prea lente pentru graba pe care încerca s-o afișeze, prea rapide pentru apăsarea cu care își ducea umerii. Tiberiu mergea repede, cu mâinile cuibărite adânc în buzunare, ca și cum frigul de noiembrie ar fi avut ceva personal cu el. Pe drum, oamenii treceau pe lângă el fără să-l observe, cum era obișnuit să fie. Doar o femeie înăltuță cu un sacou roșu aprins i-a aruncat o privire piezișă, apoi se uită înda ...
