Eram divorțat de câteva luni și bănuiam că pe undeva se strecurase, cu de la sine putere, o eroare. Sau poate o făcusem singur, într-un moment de prea puțină atenție la cursul vieții. Dar ce mai poate fi viața? Un accident pentru toți cei implicați în mai lungul sau scurtul curs al ei: părinți, copii, prieteni.

Când legile căsătoriei au devenit întru totul modelate de teribila cerbicie medievală, această instituție a devenit, pentru  ani încărcați cu asupră de măsură deseori, un fel de viață sau de ne-viață a celor mai mulți dintre actorii implicați într-un joc tot mai periculos în timp. Ar fi trebuit să fiu atent la astfel de aspecte  încă de la începutul începutului, de când avusesem ideea, deloc inspirată, cum se vede, de a mă căsători, ca orice inconștient ori fraier de duzină, căzut pradă unor hormoni nestabilizați. Dar eram prea tânăr atunci ca să pot avea pretenții la asemenea gânduri: în jurul meu era o adevărată frenezie în a urma îndemnul și modelul oferit de ceilalți, ca să te mai poți salva. Acum, târziu de tot, iartă-mă, Doamne, oriunde ai fi și oricum te-ai numi astăzi. Te-am adorat, eu, în mult prea puțina mea ascultare, sub multe nume, știute sau șoptite apoi de Ea, singura depozitară a adevărului pentru mine, cea de care m-am îndrăgostit târziu, deși era singura femeie de pe Pământ de care nu ar fi trebuit să mă apropii.

Dar Tu, cel pe care urma să-l descopăr prin ochii Ei, ai lăsat aceasta să se întâmple, deși știai ce urma să se întâmple și aveai toate căile să mă oprești. Iar eu, cel din alte vremuri venit, te-am adorat cu multele tale nume: de la Yahweh la Jah, de la Vișnu la Allah, de la Zeus la Xavier, de la Buddha la Baha I, de la Elohim și Hașem la Astarte și Ra, terminând, poate, cu Împărăteasa Cerului Așerah, cea pentru care evreii (din care, Nota bene!, amândoi ne tragem, tu mai mult, eu mai puțin), doritori coceau mici turte, prăjituri, ca să O cinstească, din cele mai vechi timpuri până la exilul babilonic; despre Ea (și îmi plăcea mult această idee, tot crezând că voi avea norocul să mă îndrăgostesc vreodată de Rașela și de Leia dintr-odată, cum trebuie, vezi bine să fie, că așa a lăsat El atunci și noi, superficiali și grăbiți, bărbații... am uitat) se credea, până prin vremea Macabeilor, că era soția lui Dumnezeu, cum era firesc într-un politeism mai vechi de când lumea...

Altfel privind lucrurile, mai știu, fiindu-mi singur martor, că îmi propusesem de nenumărate ori să nu mă las ispitit întru totul de conținutul unor anumite cărți, deoarece de acolo vine otrava lentă care ucide, precum meșteșugitele forme de Aqua Tofana, cea care era folosită măiestrit pe la 1630, deși sticluțele cu pricina, apărute mai întâi în Sicilia, erau cunoscute și duse apoi unde era trebuință de mai demultă vreme...

Mai trebuie să spun, așa, ca să se știe, că nici măcar nu discutasem filosofie în pat, ca să evit greșelile altora.

Iar mie îmi venea să recit, după revelația neașteptată, în gura mare: nu treziți dragostea până nu vine ea, ca și cum aș fi fost și eu între acele fiice ale Ierusalimului, dar într-o situație mai încurcată decât a lor, temător acum în acea sală de judecată, cu un complet prezidat de o judecătoare intransigentă, avea nume de pasăre cu ciocul mare, mâncătoare de broaște și șerpi, mai pe scurt și simplu, Barză.

Vezi bine, se dusese buhul cumva de soarta mea, de era plină ochi sala respectivă  cu tot felul de personaje: intentasem un divorț cu oarecare răsunet pe atunci, când (așa se șoptea ca într-o arie a calomniei mereu intonată) aș fi putut supraviețui și fără acel act pornit în pripă (blegule, susurase ea cu limba despicată, te lăsasem să îți faci de cap, fără să te îndrăgostești ridicol, ea nu avea cum să lase o căsnicie așezată, plecând cu tine în aventura imposibilă, că nu mai avea anii primei tinereți, cu inconștiența lor temerară, vezi bine, ai să mori singur, bătrân și neputincios)... Până acolo însă, lucrurile se desfășurau în voia lor, aducând, printre altele, dracu știe cum!, pentru fosta soție, biata de ea, o formă de alopecie neobișnuită în analele medicale, așa cum se exprimase pe această temă un medic care o taxase corespunzător, reluându-și apoi ocupații nu chiar pline de prestanță la acel ceas al dimineții în care ea se prezentase la consultație;  iar pentru mine totul urma să se contabilizeze într-o o sumă de întâmplări care mai de care mai năucitoare și mai destabilizatoare, la loc de cinste fiind tentativa de a continua să-i scriu unui preot de țară o lucrare de licență, începută înainte de căsătorie, apoi moartea mereu bănuită de alții a singurei bunici în viață, spargerea vitraliului din altar  la miez de noapte după erezia cu Iarna lupilor în biserică, Evenimentele... Dragostea... Neiertătoare. Războiul. Apocalipsa.

Iar acum, când scriu, într-un răstimp al călătoriei noastre nesfârșite spre Refugiu, din urmă se aud violent explozii și luminează flăcări necruțătoare ale ultimului mare Război de pe acest Pământ... iar noi navigăm căutând insula Ariadnei.

(fragment de roman)