Am început să mă gândesc la întrebările anchetei, după ce am văzut filmul lui Ozon, după romanul (și filosofia) lui Camus, "Străinul", scrieri neatinse de "ciuma" și deliciile I.A. (sau A.I.)... Și vechea lume, fără A.I., mi s-a părut a fi Mama din roman, care moare înainte de a o cunoaște (vorba vine!)...

Probabil asocierea s-a făcut și pentru că, deja, prima întrebare sună aproape acuzator, aproape absurd, inspirațional:

Meursault ar putea fi acuzat și de altceva, dacă l-am pune pe personaj în epoca noastră: este el autorul vieții sale, viața sa ca o carte sau ca o serie de cărți?

La procesul kafkian (camusian) care ar urma, dovedind sau nu că ești autorul, tot vei fi ucis, hellas, la final, deși poate vei mai aștepta vreun răspuns la vreun apel…

Concret: păstrez multe manuscrise, multe ciorne, multe însemnări, notițe, rătăcite prin agende, carnețele, am jurnale studențești, dar în ultimii ani scriu mai mult direct în word, în drive ș.a.m.d. Dar, prin absurd, dacă se ajunge la proces, va conta cine va da verdictul, chiar nevinovat fiind…

Da, stilul mi se pare a fi tot ceea ce rămâne din om, chiar și după ce este desființat de ceilalți… La urma urmei, Stilul rămâne… Omul autentic, chiar dacă poate fi mai haotic, mai nesistematizat, mai crud (adică nepreparat), mai greu de înțeles. Într-un sens, nimeni nu poate obliga pe altcineva să se chinuie cu stilul său, trebuie să existe și aici o compatibilitate, o empatie… Am avut și mai am parțial și o artă poetică care pune accentul pe neintervenția pe text, așa cum a fost el scris prima oară, așa să rămână, dar, desigur, este o chestiune subiectivă!

Sunt mari cărți ale omenirii care sunt fascinante, dar s-au făcut poate zeci de reveniri asupra textului… La altele poate că nu. Redactarea primă, primordială, fără alte intervenții, rămâne doar un deziderat… Textele mele sunt dovada faptului că trebuie revenit (intervenit) la ele, deși eu nu vreau, nu vreau, nu vreau…

Dar mai bine aș vorbi despre relația mea cu A.I. O legătură deloc primejdioasă, oare!?

Cum m-am îndrăgostit eu de A.I.? Păi cine nu s-a îndrăgostit de… sau nu a îndrăgit roboțeii din Starwars, personajele din Blade Runner sau Ex Machina, She, Simone… Personajele care nu ar fi putut exista fără A.I.?

Relația cu programele respective, oricum s-or numi, este practic inexistentă. Cel puțin în beletristica mea, ca să-i spunem așa… Dar în jurnalistică, începând chiar cu acest an, am început să folosesc la documentare și sugestii de rescriere, sintetizări, cu toată atenția la greșelile pe care le poate da programul respectiv, cel găsit "moacă"! Dar foarte rar, în caz de extremă urgență! Cred că deja sunt prea vechi pentru noua lume bravă! Iar bravura mea va fi din ce în ce mai de râs sau de acuzat! Am demarat și niște dialoguri (cu A.I.), care, culmea, unele dintre ele, au avut și umor! Sau mi s-au părut mie a avea și umor! Să fie un criteriu pentru testul Turing? Mai trebuie să studiez, evident!

Ajuns aici, ar trebui să mă tem de I.A.? Mai degrabă m-aș teme de ce ar face oamenii cu "ea"!

Acum, să ne închinăm precum vechii băștinași în fața conchistadorilor călare?

Poate ar fi bine să mă îndrăgostesc din nou! Lui Claude i-aș spune Claudine, lui ChatGPT sau Gemini - Rebecca, de la actrița lui Meursault, care o interpretează pe Marie, She este răspunsul final al filmului, Frumusețea lumii, cu toată tandrețea ei tristă…

Poate sunt niște obsesii ale mele (cumva masculine, deși militez pentru o ștergere aproximativă a criteriilor care țin de sex, gen, sufletele trebuind să fie mai mult decât masculine sau feminine), de aceea am și o mică piesă de teatru, în care clonarea se îmbină cu contribuția A.I. la creșterea nivelului de trai al societății și familiei viitoare…

Cert este că viitorul nu va mai putea exista fără această contribuție: redactorii de carte leneși vor apela la aceste instrumente, multe cărți vor ajunge să semene, va fi un stil comun… magnific, din ce în ce mai bun, mai frumos, doar evoluția continuă, nu-i așa?, toate cărțile binecuvântate de Marele Creier A.I, vor fi capodopere, vor fi niște arme ideologice perfecte ș.a.m.d., Distopia perfectă va fi una a Credinței Absolute în ceva care ne va aduce aminte mereu că Deus Ex Machina, chiar dacă vor mai exista și niște Meursault, poate ceva mai dinamici, mai activi social, luptând pentru recunoașterea sufletelor… din aparat(e)?

Șuie Paparude sau Șuie Inteligențe, între ele, Omul străduindu-se să-și demonstreze mereu umanitatea în fața… umanismelor de tot felul! Adică luptând pentru o libertate… imposibilă!

Este acest final sceptic, pesimist? Să întrebăm A.I.! Curat murdar!

Aproape în altă ordine de idei: În "acel" viitor, A.I. va ști Totul! Și Totul va fi bine! Așadar, îl vom întreba și dacă textele sunt sau nu ale noastre! Răspunsul va fi tot o formă de tăcere!