Barbusse și Maurice ronțăiau, de pe margine, firele de tutun rămase printre dinți, între două fumuri de Gitanes fără filtru și scuipau a dezgust de fiecare dată când caleștile treceau prin dreptul lor. Era duminică, ziua în care protipendada pariziană își făcea apariția pe Champs-Élysées, etalându-și cu mândrie ținutele și plimbându-se în trăsurile fabricate de ei, oameni ai muncii nesfârșite și prost plătite. Lupta de clasă se ascuțea în acele zile de toamnă precum proletarul, la față, după săptămâni de exploatare.

"Într-o zi, Cineva, acolo sus, o să ne răzbune", îngăimă Barbusse desfigurat de ură, apoi scuipă cu sete, însă flegma se lipi de mâneca hainei și, enervat, o scutură în așa fel încât sări de pe mânecă exact pe fruntea lui Maurice.

Maurice privi în sus, spre pasărea nevăzută care îndrăznise să se găinățeze pe fruntea lui de om al muncii, trase o înjurătură care le oripilă pe doamnele din înalta societate, apoi se întoarse spre Barbusse: "nu e nimeni acolo sus, termină cu misticismele astea. Zi mai bine la câte ai reușit să umbli."

"Nu la multe, dar la felul în care chinuie ăștia caii, sigur o să se răstoarne cel puțin zece."

Cu revoluția în suflet, cei doi așteptau răsturnarea trăsurilor, apoi preluarea cât mai multor cai, pe care Organizația urma să-i folosească la asaltul împotriva burgheziei. Pentru un cal erau recompensați cu zece franci. Pentru cinci, cu un loc important în viitorul partid, pentru Flacără, armăsarul negru cu pată albă în frunte – primeau o funcție de conducere, iar pentru Năluca, cea mai frumoasă și mai impunătoare iapă pe care o văzuse vreodată Parisul – cea de secretar general.

Nici nu reuși bine Barbusse să-și încheie fraza că trăsura cea mai apropiată de ei își schimbă brusc traiectoria, iar ultima imagine, înainte de-a-și pierde cunoștința, era cea a burghezei cu umbrelă, ușor întoarsă spre caleașca din spate, locul din care se puteau auzi strigăte de avertizare. Trăsura îi zdrobi oasele, în timp ce formidabila iapă se ridică amenințătoare și îi lipi o copită pe frunte lui Maurice, exact în locul marcat de flegma lui Barbusse.

Aflați în cel mai înalt copac de pe bulevard, cum obișnuiau să se cocoațe, în călătoriile lor prin Europa, pentru a avea o privire de ansamblu asupra spectacolului lumii, tinerii Karl și Friedrich rămaseră minute întregi cu ochii pe sălbatica creatură până când aceasta, eliberată din chingi, porni în galop printre caleștile răsturnate și se pierdu în depărtare. Ajunși la hotel, cei doi schimbară câteva impresii despre Parisul decadent, apoi Karl își notă conștiincios în jurnal: "O nălucă umblă prin Europa..."