Sunt și alții pentru care azi se fac patruzeci de zile. Au fost anunțați de aseară să fie pregătiți în zori, să prindă fluxul și să poată ridica ancora.

Chiar e vremea să plece. Pfuai, că prost a fost! Târziu și-a dat seama că va trebui să-și strângă toate bagajele, cele cu care sosise și cele adunate cât a stat așa, între două lumi. Știa că vine ziua plecării, dar nu s-a gândit decât că n-o să mai vadă nimic de Dincolo, nu și că va trebui să își care lucrurile. O să aibă ce căra, că a trebuit să primească orice pentru care s-a zis bogdaproste cu gândul la el, Paștele mă-sii de gând! Și doar le-a zis să nu-i dea nimic de pomană după ce-o muri, să-l lase liniștit măcar pe lumea cealaltă. Asta e. A împachetat toată noaptea. Acum stă pe malul mării, îmbrăcat în haina verde de stofă, cu gulerul de blană ros de molii, cu pălăria asortată. Pantofii îl cam strâng. Nu e de mirare – sunt vechii lui pantofi de nunți și alte evenimente mai cu ștaif, uitați în dulap vreo douăzeci de ani, că el n-a mai mers la nunți de când AVC-ul ăla nenorocit i-a stricat ultimii ani înainte de pensie și l-a pus în scaun cu rotile. Își potrivește mai bine în mâna dreaptă lampa cu abajur cu ciucuri. Din greșeală, lovește filodendronul în ghiveci care iese din grămada de hodrobele care îl înconjoară. Spre mâna stânga nici nu se poate uita, că îl dor ochii, atât de galbenă este valiza pe care o ține. O cumpărase la o beție din tinerețe, era să divorțeze că a dat banii pe așa ceva. Habar n-avea că încă mai era în casă, dar se pare că nevastă-sa nu uitase.

Acum stă cu toate în cârcă și așteaptă nava care să-i ducă de-aici. Cine și-ar fi închipuit că pe lumea cealaltă te transportă cu o galeră? Dacă stă să se gândească bine, poate și asta a ajuns aici dată de pomană. Parcă îi aude: "doar n-o să-l îngropi cu vaporu' ăla bun, cu aburi! Dă și tu corabia care mucegăiește în curte, că și așa nu contează - el nu știe, iar la sărăntocii la care ajunge e bună!". Muncești o viață, ții contabilitate și crești copii, totul scrâșnind din dinți, când ai fi vrut să faci doar balet și sex, și ei te trimit spre veșnicie cu toate vechiturile.

Apa a crescut, Îi ajunge ritmic peste pantofi, cu un fâșâit. O aude cum auzea marea în scoici, în copilărie. Îi simte gustul sărat pe vârful limbii și pe buze. Galera e tot mai aproape. Oare câți dintre ei vor merge la vâsle? Nu-i vede pe toți de ziua 40 aici. "N-ar trebui să fim mai mulți?" îl întreabă pe gardianul de lângă el. Acesta mătură cu privirea grupul de pe mal, mormanele de lucruri și nava care a acostat. "Ăsta-i doar lotul pentru Iad", i se răspunde, exact în momentul când, în catarama metalică a valizei galbene, își vede fața deja descompusă.