Fabritius hotărî să nu se mai vaccineze. Spera, astfel, să mai lase un pic deschis acel portal de comunicare, să mai primească un semn în nopțile următoare, acum că se pocăise și înțelesese greșeala pe care o făcuse. Cine erau acei oameni pe care trebuia să îi oprească? Simțea că ceva nu era în regulă, că o mare nenorocire avea să se întâmple, iar el, cumva, era părtaș la ea. Încercă să se roage, ridică ochii spre cer și rosti un Doamne, dar renunță, căci nu mai știa prea bine la cine se ruga. Î ...

Romanul lui Anthony Doerr, câștigător al unui premiul Pulitzer, a stat la baza miniseriei Netflix. Nu am citit cartea, dar chiar și așa, se verifică încă o dată faptul că ecranizările, de cele mai multe ori, sunt mult sub așteptările noastre. Evident, sunt și excepții și îmi vine în minte acum filmul Cel mai iubit dintre pământeni, regizat de Șerban Marinescu, o bijuterie cinematografică. Dar revenind la ușurelul serial netflixcian, vă confesez că ceea ce m-a convins să-mi pierd o zi în care a ...

Parcul era pustiu la acea oră, doar o bătrână împingea un cărucior, iar spre capătul aleii, un bărbat cu pardesiu negru și pălărie de fetru fuma o țigară și vorbea la telefon.

— Azi noapte am visat, începu băiatul. Se făcea că eram undeva la munte, mă rătăcisem și tot căutând drumul, am ajuns într-un târziu la o biserică părăsită. Se auzea un fel de cântec tânguitor ale cărui cuvinte nu le înțelegeam. Ceva monoton și apăsător. Apoi, când am ieșit din biserică, s-a apropiat de mine o bătrână și ...

*"IH ne-a pus gândurile în lanțuri. Pe nesimțite am devenit sclavi în celula propriei noastre minți. Acum vor să ne ia și dreptul de a visa. Oameni buni, când visăm, suntem liberi cu adevărat! Putem fi orice, oricând, oricum. Nimeni nu ne mai pune opreliști. În vis, nu mai acționează legile realității. De câte ori n-ați visat că zburați sau că puteți dansa ori cânta minunat, ați vizitat locuri magice în care nu ați fi putut ajunge niciodată în realitate. Dar în vis, totul e posibil. Vedem un flu ...

Băiatul ajunse în parc la ora înserării. Ninsese mult, iar zăpada înnobilase cumva copacii uscați și strâmbi, redându-le un pic din măreția pierdută în lupta cu vânturile aspre. Găsi o bancă, dădu la o parte cu mâna omătul prăfos și se așeză. Nu trecu mult și lângă el luă loc o fată tristă cu un fular vesel, trecut șmecherește peste geaca albă. Tânăra îl privi un timp absentă și apoi îl întrebă:

— Ai auzit de Somnium Space?

— Nu.

— Îți cumperi un avatar care va trăi și după ce mori.

— De ce ...

— Hai, veniți mai în față! E loc pentru toată lumea! Ocupați și spațiul de pe margini.

Cel care vorbise era un bărbat între două vârste, înalt și mai degrabă slab, cu pomeți proeminenți și bărbie puternică, cu o mustață răsucită și perciuni ce depășeau lobul urechilor. Purta un veșmânt lung și negru, iar când desfăcea brațele părea un liliac uriaș. Privirea sa fără astâmpăr se oprea la întâmplare pe câte un chip, iar cel fixat de ochii aceia de culoarea algelor lăsa rușinat capul în jos.

— P ...

Motto:

"Cred, bineînțeles, în vise. A visa este esențial. Ar putea fi singurul lucru real care există." (Jorge Luis Borges)

Începuse, deși, la început, nimeni nu-și dăduse seama că ceața grea care li se lăsa peste suflet îi va afecta pe toți, fără excepție. Din ce în ce mai mulți oameni mergeau prin orașul gri cu capul plecat, iar tristețea desena riduri pe mai toate chipurile. Viața lor se strângea chircită într-o cochilie de melc. O depresie colectivă se întindea pe nesimțite, ca o pâ ...

Mi-era teamă. De fiecare dată când mă vizita. Nu se întâmpla foarte des, dar când venea, îmi îngheța sângele în vine. Apărea de nicăieri, ca o figură de tarot nedorită. Intrarea era mereu dramatică . Cu tobe și muzică de circ. Atâta dramatism în costumul ăla colorat...

Și valiza. Valiza aia în care își căra visele. Aia mă speria cel mai tare. Nu știu cum făcea, dar mă atrăgea ca un magnet. Da, da. Eu cred că pe fundul ei avea un magnet ascuns. Dar nu era ca cel cu care îl păcălise Melchiades pe ...

Cu siguranță știți tabloul. A avut și el soarta Mona Lisei, adică a devenit în ultimii ani subiect inepuizabil de meme-uri și parodii pe platformele social media. Un ulei pe pânză care înfățișează patru personaje într-un restaurant din centrul orașului, văzute prin fereastra mare de sticlă a unei cafenele.

Hopper spunea că "Nighthawks" a fost inspirat de un restaurant de pe bulevardul newyorkez Greenwich, aflat undeva la întâlnirea a două străzi. Doar că, în momentul în care privim tabloul, in ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...

"Zăcură înfrânți, în vast abis de foc

Zdrobiți, dar tot nemuritori."

​ John Milton – Paradisul pierdut

Se jucau de-a v-ați ascunselea și chiar atunci, când Nicolae s-a pus cu fața la copac și toți au fugit care încotro să se ascundă, a simțit o strângere de inimă, ca și când prietenii săi ar fi plecat definitiv din viața sa. De fapt, chiar asta s-a și întâmplat. În acel an, fusese ultima dată când ieșiseră împreună la joacă.

Își trecu mâinile peste coaja zgrunțuroasă a salcâmul ...

Bogdan Boeru

Omul de lângă mine se pregătește să arunce bila. Mă întreb dacă să latru în momentul când o va face. Ce se poate întâmpla? Ratează sau nu. Dacă ratează, o să se enerveze, o să mă înjure, o să arunce cu ceva după mine. Probabil o să mă lase să adorm flămând. Dacă nimerește, atunci o să fie convins că lătratul meu i-a purtat noroc. Ce bine dacă ar mai exista și o a treia posibilitate! Dacă bila ar rămâne suspendată în aer, cumva în afara timpului... Asta i-ar uimi pe toți. I-ar ...

Pornind de la imaginea atașată vă invităm să scrieți povestea celor doi sau a unuia ori a celui care privește spre ei.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea:

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână.

Ileana Marin

Privitor într-o expoziție: Tablou impresionist, cu urmele dorinței de a picta în plein air, dar pe o ploa ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Mitică omora pisici. Când biata creatură intra în raza de acțiune a bocancului său, lovitura pornea fulgerător, proiectând animalul cu capul de zid. Cât încă pisica agoniza, Mitică o lua de coadă, o învârtea ca pe un ventilator și o izbea cu putere de stâlpul terasei scării, împrăștiindu-i creierii prin aer.

Mitică era un om scund și îndesat, fuma Carpați, trăgea flegme și înjura de morți. Vara, umbla îmbrăcat într-un maieu alb și pantaloni scurți din care i se ițeau picioarele butucănoase, li ...

Motto: "În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție, el este cel mai rău."

Aristotel

Plouă cernit și strâmb peste capetele oamenilor zgribuliți, îmbrăcați în pelerine negre. Pășesc cu grijă, unul în spatele celuilalt, atenți să nu se stropească. Se opresc în fața unei cruci înalte și subțiri, din piatră, pe care scrie Anton Braun, 1830-1902.

Groparii, desculți și nămoliți, icnesc aruncând în lături pământul mocirlos. Lovesc cazmaua de pi ...

Motto:

"Într-o zi vom găsi ceea ce căutăm. Sau poate că nu. Poate vom găsi ceva mult mai bun."

Julio Cortázar

— Domnule, eu sunt un om rațional! Ți-am mai spus și săptămâna trecută să termini cu bazaconiile astea și să mă lași în pace. Vezi-ți de treaba ta! Uite cum îmi pierd eu timpul cu tine!

Profesorul își strânse lucrurile, îndesă grăbit câteva foi în servieta ponosită și părăsi încăperea. Coborî grăbit treptele de marmură ale facultății și ajunse la parter. Forfota din hol îl ameți. ...

Unde îmi place să citesc și de ce? În casă sau afară?

Nu am citit niciodată afară. Sau oi fi uitat? În fine, nu îmi amintesc. De când mă știu, citesc în cele mai inconfortabile poziții. Citesc ghemuit, pe canapeaua din sufragerie. Îmi schimb poziția, lumina nu e bună, mă ridic în șezut, cu spatele sprijinit de perne. Vine pisica. Își caută loc, mi se urcă pe carte. O dau la o parte. Mă gândesc dacă pozele alea de pe Facebook cu încăperi destinate cititului, cu un balansoar așezat lângă șemi ...

Totul a început atunci când a deschis plicul. Ar fi putut să-l pună direct în coșul plin cu pliante de la Kaufland sau Lidl de sub cutia de scrisori. L-ar fi găsit altcineva și poate toate acele lucruri nu i s-ar mai fi întâmplat. Îl atrăsese, însă, culoarea neobișnuită, verde pal. Ca cea a scrisorilor de amor. Nu avea destinatar. La expeditor, o ștampilă ciudată încadra într-un chenar dreptunghiular cuvintele: Ministerul Amintirilor. Amuzat, descuie ușa apartamentului, își lăsă cheile pe tăblia ...

Citeam mai deunăzi un articol al Doinei Ruști, în care ne propunea un termen nou, Proiectoratul și consecințele acestuia, Proiectocrația.

Recunosc că vederea mi-a jucat o festă și inițial citisem Protectoratul, cuvânt pe care, probabil, creierul l-a recunoscut și deja mintea îmi plecase către Monaco, San Marino sau Oliver Cromwell și mă gândeam sub aripa cui intrase încercata noastră țărișoară. Dar vezi bine că nu citisem corect.

"Istoria în care am intrat poate fi numită Proiectorat", îș ...

— Da, eu sunt. Cine? Vorbiți un pic mai tare că nu vă aud. Tu ești, Sică? Vecine, închide că pe mine mă caută! Cum? Nu vorbeam cu tine, era cuplajul. Ce zici? Când? Vai de mine! Bine, îi anunț, sigur. Dumnezeu să-l ierte! Femeia puse telefonul în furcă și rămase câteva clipe cu privirea-n gol.

— Cine era, mami?

— Unchi-tu, Sică. A murit nea Ilie. O să mergem la înmormântare. Doamne, n-am nimic negru de îmbrăcat.

— Nici eu n-am pantofi negri.

— Îi ai pe ăia cu baretă, de la Consignația.

— Mă ...

Ieșisem la țanc, împins afară de un curent puternic de aer. Ceva îmi spunea că mă aflam încă acolo, dar în același timp știam că drumul pe care îl străbătusem de mii de ori, ca un prizonier închis într-un perpetuum mobile, nu mai trebuia parcurs și înapoi.

Eram liber și totuși mintea mea se lupta să înțeleagă ce se întâmplase. Tot ce îmi puteam aminti era finalul, cu Elisenda tăind ceapă în bucătărie, urmărindu-mă cu privirea, în vreme ce deveneam un punct imaginar în zare, deasupra mării.

M- ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...