Ce zi e astăzi, Doamne?

Aștept Crăciunul ori Învierea Ta?

Ce e cu ceața asta, de nu se vede-n zare?

De ce n-aud nimica, de parcă ai fi murit? De parcă lumea întreagă ar fi țipat la mine

Și în urechi îmi țiuie doar amintirea ei?

M-am cățărat pe bordura ce susținea gardul metalic și m-am întins spre stânga, până am ajuns la butonul de acționare a porții. S-a auzit un bâzâit scurt, iar eu am sărit jos și am împins în barele reci de metal. De cealaltă parte a gardului, ...

Înserarea își lăsase umbra deasupra urbei care încă fumega. O pâclă plutea peste Bastionul Aurarilor, Poarta Vămii și Bastionul Curelarilor. Focul înghițise în câteva ore cea mai mare parte a celui mai bogat și prosper oraș al Transilvaniei. Oamenii, depășiți și înfricoșați de urgia flăcărilor, fugiseră în afara cetății. Zidurile și turnurile orașului, majoritatea caselor și atelierelor breslașilor se transformaseră în mormane de lemn ars și cenușă. Incendiul se întinsese până hăt-departe, în Ș ...

Ilarie Voronca, Jurnalul sinuciderii, ed. a II-a, Tacus Arte, 2024

Nu voi scrie o recenzie a acestei cărți, jurnal, însemnări și tot ce a mai adunat Vladimir Pană în ediția 2024 a Jurnalului Sinuciderii. Nu voi face o prezentare exhaustivă a autorului și operei sale (au făcut-o alții înaintea mea, mult mai bine și mai documentat- criticul și istoricul Paul Cernat, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu și alții). Vă voi împărtăși, în schimb, câteva din trăirile și gândurile mele în urma lec ...

Giorgio Bassani, Ochelarii cu ramă de aur, trad. Rodica Locusteanu, Pandora M, Anansi. World Fiction, 2024

Când cărticica lui Bassani mi-a căzut în mână, vă mărturisesc, nu cunoșteam mare lucru despre acest autor italian, dar aveam oarece încredere, odată că îmi fusese recomandat de Doina Ruști și mai ales că îi citisem pe Dino Buzatti sau pe Cesare Pavese și mă gândeam că ceea ce scriseseră cei de la The Guardian pe prima copertă nu putea decât să îmi satisfacă dorința de a afla mai mult ...

Zoulfa Katouh e o autoare canadiană cu rădăcini siriene, în prezent stabilită în Elveția. A absolvit farmacologia. "Cât timp înfloresc lămâii" e romanul ei de debut, tradus în 23 de limbi și nominalizat la Goodreads Choice Awards. La noi a fost tradus la ed. Bookzone și este bestseller.

Zoulfa Katouh avea o întâlnire cu publicul la Cărturești Carusel, pe 12 septembrie, de la ora 18:00, iar înainte de asta a vut amabilitatea de a-mi acorda un interviu pentru revista Ficțiunea.

VIDEO

N: Dragă ...

Ne-am urcat în tăcere, unul după altul, ocupând cele două vagoane de coletărie ce ne fuseseră alocate. Nu aveau banchete, așa că ne-am așezat cu toții pe valize.

— Frasilor, stie țineva unde merdzem? se auzi o voce pițigăiată.

— În colonie, la Băița, îi răspunse o alta.

— Aoleu, ne-am nenoroțit, oameni buni, acolo ne rămân oasele!

M-am ridicat din locul unde stăteam și mi-am făcut loc să ajung lângă pelticul care vorbise. Era un bărbat brunet, cu părul cârlionțat, trecut de prima tinerețe. ...

Poate că ar trebui să vă spun câte ceva despre cel care sunase în miez de noapte la ușa lor. Deși nu cred că asta e important. Mai important e, cred, motivul pentru care o făcuse, poate ar trebui să vă descriu groaza tăcută din ochii lui, o teamă mascată de un comportament ce se dorea normal, la fel ca atunci când ai suna în miez de zi, iar lucrurile ar părea absolut firești. Doar că nu erau. Nu aveau cum să fie, când toți ai casei se pregătiseră de culcare, stinseseră toate luminile și erau pe ...

Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

Macondo. Cam greu de localizat, chiar și cu cel mai performant GPS, având în vedere că satul exista doar în mintea lui Gabo.

García Márquez a creat acest loc magic, inspirat chiar de orașul său natal, Aracataca, și de casa bunicilor, în care a copilărit. Eu am ajuns pe la începutul anilor 2000 în Columbia, dar doar în Bogotá, de unde mi- ...

Incredibilul roman al îndrăgitului scriitor columbian, Gabriel García Márquez, a văzut lumina tiparului pe 30 mai 1967, la Buenos Aires.

În anii `60, Gabriel García Márquez era un tânăr scriitor cvasinecunoscut, ajuns în Mexic cu soția sa, Mercedes Barcha și copiii. Poate puțini cunosc că el și familia sa trăiau în acei ani extrem de modest. Din ultimele sale economii a plătit expedierea prin poștă către Editura Editorial Sudamericana din Buenos Aires ceea ce urma să devină romanul vieții lui, ...

Terminasem de ceva timp facultatea și, la un moment dat, în vreme ce vorbeam cu un amic, mi-a venit în minte o scenă dintr-o carte care se potrivea de minune cu tema discuției, numai că mintea mea refuza să facă legăturile și să îmi reveleze titlul acelei cărți sau măcar numele autorului.

E fix ca în... ca în cartea...cum îi zice domnule? M-am oprit din expunere și am căutat în sertărașele memoriei. Cu siguranță ați avut măcar o dată un astfel de moment, când orice ați fi făcut, nu ați reușit ...

Se făcea că în fața mea apăruseră, de nicăieri, oameni pe care îi știam, rude, prieteni, cunoscuți. Ca și cum aș fi trecut în lumea de dincolo. Doar că, la un moment dat, mi-am dat seama că doar eu îi puteam vedea și auzi. Toți purtau un soi de uniformă din denim albastru. Aveau glugi trase pe cap, aidoma călugărilor capucini. Acest accesoriu vestimentar mi-a stârnit temerile că ceva straniu și absolut teribil se întâmplase cu lumea așa cum o știam eu. Anticipam că la un moment dat mă vor vedea ...

Oricât de vastă ar fi expunerea mea la filmele românești de dinainte de `89 (amicii mei sunt convinși că le-am văzut pe toate), tot se mai întâmplă să fiu surprins de câte un film despre care nu știam absolut nimic. E drept, unele sunt simple deșeuri propagandistice și îngăduiți-mi aici o paranteză, aceste rebuturi de celuloid ar trebui să poarte un disclaimer, înainte de a fi difuzate. Nu mă refer la filmele patriotice, la care îmi mai șterg pe furiș câte o lacrimă, ci la cele în care cenzura c ...

Doina Ruști: Dragă Simona, mă încântă fotografiile tale, pentru că nu sunt simple portrete, ci personaje, cum a fost Velea de pe coperta revistei Ficțiunea,103. De aceea, te întreb: care este povestea personajului tău preferat?

Simona Andrei: Inițial este un fel de Mona lui Sebastian din Steaua fără nume. O prezență fragilă, fugită de acasă, dar suficient de curajoasă încât să încerce să-și caute propria definiție. Apoi se transformă într-o prezență singuratică, izolată de zgomotul lumii, car ...

În loc de introducere

Urmând tradiția pernicioasă a românului de a urî capra vecinului, sentiment omniprezent în majoritatea sferelor de activitate din societatea noastră, lumea literară de la noi nu face excepție de la acest fenomen.

Despre spiritul critic al românilor vorbea și Andrei Pleșu într-un articol excepțional din care citez:

*Ca mai toate viciile, și viciul acesta rezultă din supralicitarea unor virtuți. Mai întîi, spiritul critic e resimțit ca simptom al inteligenței. Numai p ...

Motto:

"Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea." (Lucian Blaga)

Din locul în care mă aflu culcat pe spate pe canapeaua mea albastră din sufrageria blocului comunist construit în anul 1971 când m-au adus ai mei în casa aproape goală, prin chenarul placat cu trei bucăți de pal în nuanță de cireș, ramă ce a înlocuit vechea ușă cu geam mat, care atunci când se trântea de la curent ...

Simona Goșu, Stela, Polirom, 2023

Deși nu mă declar un fan al micilor universuri domestice, am fost foarte curios să văd cum scrie autoarea care a câștigat mai multe premii cu cartea sa de debut: Premiul revistei "Observator Cultural" pentru Debut, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea Debut-Proză, dar și Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT).

Cartea care mi-a căzut în mână nu a fo ...

Bărbatul se opri din alergat și privi în urma sa, spre locul unde își abandonase căruțul cu două roți. Se făcuse foarte cald, deși nu trecuse de zece. Își potrivi pe umăr sacul de merinde în care îndesase niște pastramă de oaie, o sticlă de apă, un cuțit de ofițer și harta pe care i-o dăduse unchiul său înainte să plece la război. Mai aruncă o privire spre tunel și începu să coboare cărarea abruptă, străjuită de ierburi arse și scaieți uscați. Când ajunse la ecartamentul căii ferate se opri să î ...

Gabriel García Márquez, Ne vedem în august, trad. Tudora Sandru-Mehedinti, RAO, 2024

Gabriel García Márquez. Acest nume mi s-a lipit de sinapse chiar din primul moment când l-am auzit, cu mulți ani în urmă, pe holurile Universității. Îl repetam fascinat, îmi suna ca o incantație, ca o succesiune armonioasă de vocale și de consoane. Eram în primul an de facultate la limbi străine, iar fetele din grupa de spaniolă deja citiseră o grămadă de cărți scrise de el. Am început și eu atunci Un veac ...

Cum îți construiești personajele din roman? Atunci când începi un roman, ai deja în minte ce fel de personaje vei avea sau se "construiesc" treptat, pe măsură ce se desfășoară evenimentele? (Răzvan Idriceanu)

În general, pornesc la drum doar cu personajul principal creionat. Celelalte personaje îmi sunt livrate la tombola întâmplărilor. Important este să am prima cărămidă din fundație, care-mi devine busolă.

**Cum intri în starea creativă, de scris? Scrii organizat, cu program, zilnic? ...

"Dacă tot pierdem, măcar să câștigăm", spunea un tip grobian într-o reclamă la pariuri.

Și, într-un fel, enunțul paradoxal care i-ar face să se încline până și pe sofiștii antichității, se potrivește de minune situațiunii. Căci, nu-i așa, elefantul din încăperea literaturii române contemporane a început să dea din picioare și să își agite trompa.

Cine câștigă și cine pierde? Dincolo de efectul comic indus de figura de stil mai sus amintită, nu e loc de dubii.

Vă invit să reflectați la ceea ...

Dragoș C. Costache, În tăcerea nopții, Tritonic, 2023

Un fenomen ciudat, aș spune chiar contradictoriu în peisajul literar contemporan e faptul că, în pofida crizei tot mai evidente a pieței de carte românească, continuă să apară nume noi. Librăriile sunt pline de debutanți.

Și ce e rău în asta, veți spune, pe bună dreptate. Nu ne dorim mai multe cărți, nu vrem să atragem cititorii către literatura autohtonă? Neîndoielnic că da.

Problema e că, în lipsa unei critici de specialitate, apar tot ...

Și-au părăsit voluntar trupurile fragile sperând că vor trăi, perpetuu, în lumi virtuale. Acolo i-am descoperit și eu. Dar, mai bine, să vă spun povestea.

Doamnelor și domnilor, în scurt timp vom decola. Asigurați-vă că bagajul de mână este așezat în compartimentul de deasupra sau sub scaunul din fața dumneavoastră. Vă rugăm, de asemenea, să vă închideți telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice.

Bărbatul înalt și slab, îmbrăcat cu o vestă de tricot în culori vesele trasă peste ...

Trei bărbați cu pălării negre de fetru, purtând niște balonzaide gri, pătate de picăturile ploii care tocmai începuse să cadă, așteptau sosirea trenului în stație. Fiecare ținea în mână o valiză mică, din vinilin maro, pe care era desenată cu vopsea galbenă o singură literă. Erau uzi și zgribuliți, cu pălăriile pleoștite, dar în ciuda aspectului mizer, păreau mulțumiți.

Locomotiva ajunse în micuța gară art nouveau, pufăi un nor de abur, apoi fluieră scurt. Când roțile ultimului vagon se opriră ...

Depravatul din Gorgani, da, de trei ori da, pentru că am găsit în această carte o temă universală, un mesaj puternic și un personaj memorabil. Dar ce este mai important, Depravatul din Gorgani este genul de carte care poate readuce plăcerea cititului în oameni, care are puterea de a scoate literatura română contemporană din conul de umbră în care a intrat de ceva timp. Este cartea pe care nu o lași din mână pentru că are ingredientele magice ale Poveștilor Nemuritoare pe care le citeam în ...

Mă transform pe zi ce trece într-un monstru. Un monstru alcătuit din frici și din anxietăți. Le lipesc una câte una pe chip, ca pe niște petice urâte. Aproape că nu mă mai recunosc. Nimic nu mai e sigur. Poate că asta au vrut. Să ne înspăimânte. Să ne arunce în depresie. Dumnezeu, săracul, face și El ce poate ca să nu mă piardă. Îmi dă pe final tot ce îmi doresc. Ca să nu vin cu reproșuri la Judecata de Apoi.

Sunt momente, rare e adevărat, când sufletul din mine își scutură aripile. Fâl-fâl, ui ...

Motto:" You are what your deepest desire is. As is your desire, so is your intention. As is your intention, so is your will. As is your will, so is your deed. As is your deed, so is your destiny".

Upanishads

Răcoarea din muzeul Salar Jung m-a făcut să scot un oftat de ușurare, asta după ce căldura toropitoare din vechiul oraș Dar-ul-Shifa aproape că mă convinsese să renunț. Ajunsesem în Hyderabad cu o săptămână în urmă și cel mai greu îmi fusese să mă obișnuiesc cu umezeala sâcâitoare ...

Muntele strălucitor de calcar pietrificat ajungea în cascade până la fundul văii cu stalactite înghețate, înconjurate de un bazin cu apă turcoaz. Un templu se ridica în față, iar de o parte și alta, erau dispuse niște bănci de piatră. Două statuete de marmură păzeau sanctuarul. Prima întruchipa un șarpe încolăcit, iar cea de-a doua pe Cerberus, câinele cu trei capete, păzitorul iadului. De abia atunci îi observă. O femeie și un bărbat stăteau așezați pe trepte. Bărbatul, între două vârste, înalt ...

Gabriel începu să caute biserica din ultimul său vis și timp de două luni bătu țara în lung și în lat. Sosi în Germisara la lăsarea întunericului. Drumul lung îl obosise. Căldura de peste zi se mai domolise și aerul de munte îi făcuse foame. Se opri la o ospătărie cu un nume bizar, "La șapte ani". Se așeză la o masă lângă fereastră. Scană meniul și constată că nu oferea prea multe opțiuni. Sună din clopoțelul virtual și așteptă. În local, la acea oră, era puțină lume. Nu păreau cupluri sau famil ...

Ce facem noi, creatorii de ficțiune, atunci când realitatea nu ne mai este de ajuns? Ne punem fustița plisată a lui Alice și acolo, în labirintul de idei, începem să deschidem uși.

Vă invit, așadar, să ne imaginăm pentru câteva clipe acea lume. Ce găsim dincolo, atunci când răsucim în yală cheia veche și grea a imaginației? Lumea nouă care se naște, lumea neverosimilă alcătuită din umbre de oameni și locuri e la fel de fascinantă, nu-i așa, ca orice geneză.

Începe suav, cu o închipuire sau c ...

Fabritius hotărî să nu se mai vaccineze. Spera, astfel, să mai lase un pic deschis acel portal de comunicare, să mai primească un semn în nopțile următoare, acum că se pocăise și înțelesese greșeala pe care o făcuse. Cine erau acei oameni pe care trebuia să îi oprească? Simțea că ceva nu era în regulă, că o mare nenorocire avea să se întâmple, iar el, cumva, era părtaș la ea. Încercă să se roage, ridică ochii spre cer și rosti un Doamne, dar renunță, căci nu mai știa prea bine la cine se ruga. Î ...

Romanul lui Anthony Doerr, câștigător al unui premiul Pulitzer, a stat la baza miniseriei Netflix. Nu am citit cartea, dar chiar și așa, se verifică încă o dată faptul că ecranizările, de cele mai multe ori, sunt mult sub așteptările noastre. Evident, sunt și excepții și îmi vine în minte acum filmul Cel mai iubit dintre pământeni, regizat de Șerban Marinescu, o bijuterie cinematografică. Dar revenind la ușurelul serial netflixcian, vă confesez că ceea ce m-a convins să-mi pierd o zi în care a ...

Parcul era pustiu la acea oră, doar o bătrână împingea un cărucior, iar spre capătul aleii, un bărbat cu pardesiu negru și pălărie de fetru fuma o țigară și vorbea la telefon.

— Azi noapte am visat, începu băiatul. Se făcea că eram undeva la munte, mă rătăcisem și tot căutând drumul, am ajuns într-un târziu la o biserică părăsită. Se auzea un fel de cântec tânguitor ale cărui cuvinte nu le înțelegeam. Ceva monoton și apăsător. Apoi, când am ieșit din biserică, s-a apropiat de mine o bătrână și ...

*"IH ne-a pus gândurile în lanțuri. Pe nesimțite am devenit sclavi în celula propriei noastre minți. Acum vor să ne ia și dreptul de a visa. Oameni buni, când visăm, suntem liberi cu adevărat! Putem fi orice, oricând, oricum. Nimeni nu ne mai pune opreliști. În vis, nu mai acționează legile realității. De câte ori n-ați visat că zburați sau că puteți dansa ori cânta minunat, ați vizitat locuri magice în care nu ați fi putut ajunge niciodată în realitate. Dar în vis, totul e posibil. Vedem un flu ...

Băiatul ajunse în parc la ora înserării. Ninsese mult, iar zăpada înnobilase cumva copacii uscați și strâmbi, redându-le un pic din măreția pierdută în lupta cu vânturile aspre. Găsi o bancă, dădu la o parte cu mâna omătul prăfos și se așeză. Nu trecu mult și lângă el luă loc o fată tristă cu un fular vesel, trecut șmecherește peste geaca albă. Tânăra îl privi un timp absentă și apoi îl întrebă:

— Ai auzit de Somnium Space?

— Nu.

— Îți cumperi un avatar care va trăi și după ce mori.

— De ce ...

— Hai, veniți mai în față! E loc pentru toată lumea! Ocupați și spațiul de pe margini.

Cel care vorbise era un bărbat între două vârste, înalt și mai degrabă slab, cu pomeți proeminenți și bărbie puternică, cu o mustață răsucită și perciuni ce depășeau lobul urechilor. Purta un veșmânt lung și negru, iar când desfăcea brațele părea un liliac uriaș. Privirea sa fără astâmpăr se oprea la întâmplare pe câte un chip, iar cel fixat de ochii aceia de culoarea algelor lăsa rușinat capul în jos.

— P ...

Motto:

"Cred, bineînțeles, în vise. A visa este esențial. Ar putea fi singurul lucru real care există." (Jorge Luis Borges)

Începuse, deși, la început, nimeni nu-și dăduse seama că ceața grea care li se lăsa peste suflet îi va afecta pe toți, fără excepție. Din ce în ce mai mulți oameni mergeau prin orașul gri cu capul plecat, iar tristețea desena riduri pe mai toate chipurile. Viața lor se strângea chircită într-o cochilie de melc. O depresie colectivă se întindea pe nesimțite, ca o pâ ...

Mi-era teamă. De fiecare dată când mă vizita. Nu se întâmpla foarte des, dar când venea, îmi îngheța sângele în vine. Apărea de nicăieri, ca o figură de tarot nedorită. Intrarea era mereu dramatică . Cu tobe și muzică de circ. Atâta dramatism în costumul ăla colorat...

Și valiza. Valiza aia în care își căra visele. Aia mă speria cel mai tare. Nu știu cum făcea, dar mă atrăgea ca un magnet. Da, da. Eu cred că pe fundul ei avea un magnet ascuns. Dar nu era ca cel cu care îl păcălise Melchiades pe ...

Cu siguranță știți tabloul. A avut și el soarta Mona Lisei, adică a devenit în ultimii ani subiect inepuizabil de meme-uri și parodii pe platformele social media. Un ulei pe pânză care înfățișează patru personaje într-un restaurant din centrul orașului, văzute prin fereastra mare de sticlă a unei cafenele.

Hopper spunea că "Nighthawks" a fost inspirat de un restaurant de pe bulevardul newyorkez Greenwich, aflat undeva la întâlnirea a două străzi. Doar că, în momentul în care privim tabloul, in ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...

"Zăcură înfrânți, în vast abis de foc

Zdrobiți, dar tot nemuritori."

​ John Milton – Paradisul pierdut

Se jucau de-a v-ați ascunselea și chiar atunci, când Nicolae s-a pus cu fața la copac și toți au fugit care încotro să se ascundă, a simțit o strângere de inimă, ca și când prietenii săi ar fi plecat definitiv din viața sa. De fapt, chiar asta s-a și întâmplat. În acel an, fusese ultima dată când ieșiseră împreună la joacă.

Își trecu mâinile peste coaja zgrunțuroasă a salcâmul ...

Bogdan Boeru

Omul de lângă mine se pregătește să arunce bila. Mă întreb dacă să latru în momentul când o va face. Ce se poate întâmpla? Ratează sau nu. Dacă ratează, o să se enerveze, o să mă înjure, o să arunce cu ceva după mine. Probabil o să mă lase să adorm flămând. Dacă nimerește, atunci o să fie convins că lătratul meu i-a purtat noroc. Ce bine dacă ar mai exista și o a treia posibilitate! Dacă bila ar rămâne suspendată în aer, cumva în afara timpului... Asta i-ar uimi pe toți. I-ar ...

Pornind de la imaginea atașată vă invităm să scrieți povestea celor doi sau a unuia ori a celui care privește spre ei.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea:

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână.

Ileana Marin

Privitor într-o expoziție: Tablou impresionist, cu urmele dorinței de a picta în plein air, dar pe o ploa ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Mitică omora pisici. Când biata creatură intra în raza de acțiune a bocancului său, lovitura pornea fulgerător, proiectând animalul cu capul de zid. Cât încă pisica agoniza, Mitică o lua de coadă, o învârtea ca pe un ventilator și o izbea cu putere de stâlpul terasei scării, împrăștiindu-i creierii prin aer.

Mitică era un om scund și îndesat, fuma Carpați, trăgea flegme și înjura de morți. Vara, umbla îmbrăcat într-un maieu alb și pantaloni scurți din care i se ițeau picioarele butucănoase, li ...

Motto: "În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție, el este cel mai rău."

Aristotel

Plouă cernit și strâmb peste capetele oamenilor zgribuliți, îmbrăcați în pelerine negre. Pășesc cu grijă, unul în spatele celuilalt, atenți să nu se stropească. Se opresc în fața unei cruci înalte și subțiri, din piatră, pe care scrie Anton Braun, 1830-1902.

Groparii, desculți și nămoliți, icnesc aruncând în lături pământul mocirlos. Lovesc cazmaua de pi ...

Motto:

"Într-o zi vom găsi ceea ce căutăm. Sau poate că nu. Poate vom găsi ceva mult mai bun."

Julio Cortázar

— Domnule, eu sunt un om rațional! Ți-am mai spus și săptămâna trecută să termini cu bazaconiile astea și să mă lași în pace. Vezi-ți de treaba ta! Uite cum îmi pierd eu timpul cu tine!

Profesorul își strânse lucrurile, îndesă grăbit câteva foi în servieta ponosită și părăsi încăperea. Coborî grăbit treptele de marmură ale facultății și ajunse la parter. Forfota din hol îl ameți. ...

Unde îmi place să citesc și de ce? În casă sau afară?

Nu am citit niciodată afară. Sau oi fi uitat? În fine, nu îmi amintesc. De când mă știu, citesc în cele mai inconfortabile poziții. Citesc ghemuit, pe canapeaua din sufragerie. Îmi schimb poziția, lumina nu e bună, mă ridic în șezut, cu spatele sprijinit de perne. Vine pisica. Își caută loc, mi se urcă pe carte. O dau la o parte. Mă gândesc dacă pozele alea de pe Facebook cu încăperi destinate cititului, cu un balansoar așezat lângă șemi ...

Totul a început atunci când a deschis plicul. Ar fi putut să-l pună direct în coșul plin cu pliante de la Kaufland sau Lidl de sub cutia de scrisori. L-ar fi găsit altcineva și poate toate acele lucruri nu i s-ar mai fi întâmplat. Îl atrăsese, însă, culoarea neobișnuită, verde pal. Ca cea a scrisorilor de amor. Nu avea destinatar. La expeditor, o ștampilă ciudată încadra într-un chenar dreptunghiular cuvintele: Ministerul Amintirilor. Amuzat, descuie ușa apartamentului, își lăsă cheile pe tăblia ...

Citeam mai deunăzi un articol al Doinei Ruști, în care ne propunea un termen nou, Proiectoratul și consecințele acestuia, Proiectocrația.

Recunosc că vederea mi-a jucat o festă și inițial citisem Protectoratul, cuvânt pe care, probabil, creierul l-a recunoscut și deja mintea îmi plecase către Monaco, San Marino sau Oliver Cromwell și mă gândeam sub aripa cui intrase încercata noastră țărișoară. Dar vezi bine că nu citisem corect.

"Istoria în care am intrat poate fi numită Proiectorat", îș ...

— Da, eu sunt. Cine? Vorbiți un pic mai tare că nu vă aud. Tu ești, Sică? Vecine, închide că pe mine mă caută! Cum? Nu vorbeam cu tine, era cuplajul. Ce zici? Când? Vai de mine! Bine, îi anunț, sigur. Dumnezeu să-l ierte! Femeia puse telefonul în furcă și rămase câteva clipe cu privirea-n gol.

— Cine era, mami?

— Unchi-tu, Sică. A murit nea Ilie. O să mergem la înmormântare. Doamne, n-am nimic negru de îmbrăcat.

— Nici eu n-am pantofi negri.

— Îi ai pe ăia cu baretă, de la Consignația.

— Mă ...

Ieșisem la țanc, împins afară de un curent puternic de aer. Ceva îmi spunea că mă aflam încă acolo, dar în același timp știam că drumul pe care îl străbătusem de mii de ori, ca un prizonier închis într-un perpetuum mobile, nu mai trebuia parcurs și înapoi.

Eram liber și totuși mintea mea se lupta să înțeleagă ce se întâmplase. Tot ce îmi puteam aminti era finalul, cu Elisenda tăind ceapă în bucătărie, urmărindu-mă cu privirea, în vreme ce deveneam un punct imaginar în zare, deasupra mării.

M- ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...