Efluvii ale aceluiași parfum – vaporizat de unde? – străbăteau întreaga sală, aneantizând mirosul de transpirație emanat de trupurile celor care se produceau la aparate.

Flaviu Sebastian Sîrbu număra a treia rundă de abdomene pe stinghia înclinată, cu labele picioarelor fixate sub opritoarele cu burete din capătul de sus al dispozitivului de culturism. Ori de câte ori termina o cursă și expira, putea să o vadă din capul oaselor pe încasatoarea de la ghișeul înalt de lemn din stânga intrării. Fata, înaltă și subțire, avea și ea abonament și, de trei ori pe săptămână, practica rutina de menținere a tonusului corporal. În ultimele săptămâni, se întâmplase să schimbe câteva vorbe cu Flaviu, cu un zâmbet ca o invitație, ceea ce nu putuse avea drept rezultat în mintea tânărului decât gândul lubric – să încerce?

Tocmai își punea viața în ordine pentru mult timp: "acum debutăm în vârsta adultă activă", râsese cu prietenii la masa unei terase. Și planul general de viață prevedea imperios ce avea de făcut: după ce avea să termine și ultima sesiune și să susțină teza de licență, își fixase un singur obiectiv major: să câștige bani, pornind de la un van Volvo alb și poziția de agent de vânzări pentru Macro Cosmetics, multinațională.

"Ăsta e drumul întregii mele generații, cel puțin pentru cei care nu vor să plece din țară – slujbași la companie." Apoi se gândea că nici tinerii occidentali nu aveau șansa unor trasee mai pitorești. Urma să aibă un salariu, să plătească rate pentru un apartament și, ținând cont de natura vieții în general și a femeilor în particular, putea prevedea că, până la urmă, avea să facă un cămin cu prietena lui de trei ani de zile, Adriana Baciu.

Era o relație de cuplu sinusoidală, ca multe altele: ultima oară o lăsase baltă el, după ce ieșise în oraș cu două luni în urmă cu câteva colege și una dintre ele i se așezase în poală în club și ea se răzbunase sărutându-se cu un DJ într-un alt club. Aruncându-și prosopul după gât, întâlni din nou privirea responsabilei de la ghișeu. Poate chiar ar fi trebuit să încerce.

Cu o jumătate de an în urmă, plătise primul abonament lunar la sala de culturism și fitness Body Cult, care ocupa întregul etaj întâi al unei clădiri masive din una dintre cele mai aglomerate intersecții ale orașului. Cei care treceau seara pe trotuarele din jur și ridicau privirea puteau vedea prin geamurile imense femei și bărbați în ținute sportive, sorbind din câte o sticlă cu apă sau energizant și schimbând câte o vorbă, sprijiniți de pervazuri. Când plătise abonamentul, Flaviu se gândise la imaginile cu săli de forță văzute în filmele americane. Era înalt și slab, judicios proporționat, avea o figură plăcută și era hotărât să pună masă musculară pe oase. În liceu, jucase fotbal în echipa de juniori a celui mai mare club local.

În seara aceea, luă primul contact cu Evelina Tundrea.

De cele mai multe ori, doamna Tundrea intra în sală însoțită de o prietenă, după ce hotărâseră amândouă că împreună ar fi avut mai multă tragere de inimă să își tonifieze corpurile.

După ce își întinse prosopul pe aparatul pentru abdominali, Evelina înaintă câțiva pași spre el ca să-l întrebe dacă își sfârșise seriile. Flaviu rămase vag încântat că femeia aceasta, care avea probabil peste 40 de ani, i se adresase cu un ton cordial și folosise pronumele de politețe, lucru care încă se întâmpla rar atunci când i se adresa o persoană matură.

Evelina îi zâmbi și, de atunci, ori de câte ori cei doi eroi se nimereau pe carpeta sălii în aceleași zile, la aceleași ore, se salutau.

Martor, din tocul ușii de la intrare, al scurtului schimb de replici, Cristian Fodor, născut și crescut în același cvartal al cartierului sudic al urbei, îi făcu un semn prin care îi dădea de înțeles că îl aștepta la ieșire și apoi aruncă o vorbă care, cu stringența unui impuls electric, îi trezi lui Flaviu dorința:

— Nu e rea deloc milfa...

Cum era prima seară de weekend, Flaviu urma să iasă în oraș fără Adriana, probabil în Scala, clubul studențesc pe care îl frecventa încă din primul an de facultate. Trecu în revistă, în minte, cei doi sau trei bărbați tineri, colegi ai prietenei lui, cu care ea s-ar fi putut culca în interludiile periodice în care erau certați. Și el o înșelase, cu ceea ce i se părea acum mult timp în urmă, când încă mai era un postadolescent traversat de hormoni:

— E justificat în anul întâi, în anul al doilea, și după aceea începi să crești mare și se mai domolesc hormonii, îi spuse Flaviu prietenului său Cristian de pe scaunul din dreapta șoferului. Cristian Fodor, un tânăr bărbat cu haine de firme scumpe și gel în freză, avusese o prietenă venită dintr-o comună apropiată la facultate în oraș, însă o lăsase baltă tocmai la începutul anului patru și, recent, îi relata lui Flaviu, contractase din nou curve:

— Eram cu ai mei (colegii din același an de facultate) și băusem și am zis de ce nu?

Flaviu avusese două experiențe cu prostituate – în liceu și în anul întâi de facultate – fără să fie neapărat soiul care se dedă la astfel de cavalcade: cât timp lucrurile merseseră bine între el și prietena lui simțise că ar fi fost o prostie să apeleze la profesioniste.

În seara aceea, printr-o coincidență, atât Flaviu, cât și Evelina Tundrea au luat parte la câte o manifestare de viață socială: el ieșea în oraș cu câțiva prieteni, iar ea făcea întocmai același lucru cu o singură prietenă.

Așa că, în timp ce Flaviu Sebastian Sîrbu sorbea dintr-o bere Becks la masa unui club, nu departe de catedrala ortodoxă a orașului, pe bulevardul din spatele catedralei catolice, în barul-restaurant Spheres, Evelina Tundrea își felia pieptul de pui față în față cu prietena de-o viață Liliana Petrea.

— Ești femeie frumoasă, Evi. Să nu-ți pară rău după el! Poți să-ți refaci viața cu cine vrei.

Divorțul Evelinei urma să fie declarat săvârșit peste numai douăsprezece zile, în ședință publică.

— Ca să fiu sinceră cu tine, nu m-ar mira să vrei să rămâi singură, completă Liliana. Era mai înaltă și mai puțin drăguță decât Evelina și avea ticul de a-și arunca mereu părul peste urechea dreaptă.

Evelina se căsătorise cu nouăsprezece ani în urmă. Ca în atâtea alte cazuri – "endemic în generația și mediul meu social", spunea chiar ea, cu modulații științifice – soțul ei găsise pe altcineva. Însă, îi spunea Evelina prietenei ei, nu adulterul era primul motiv al despărțirii, fiind abia efectul cauzei profunde: după câțiva ani, se săturaseră unul de celălalt.

— Ai 44 de ani. Floarea vârstei, reiteră Liliana.

Apoi, inevitabil, îl aduse în discuție pe Victor Iordan. Liliana însăși, căsătorită și mamă a doi copii, nu îi ascundea că, într-o lume posibilă, nu i-ar fi displăcut să fie jumătatea omului de afaceri Iordan. Era un bărbat cu costume scumpe și mașină scumpă, pornit, cu ani în urmă, de la o firmă de plasare a forței de muncă în străinătate. Avea ceva mai mult de 50 de ani.

— Ți se pare prea în vârstă? Măcar are copii mari. Și e un bărbat plăcut.

Evelina ridică din umeri.

În seara aceea, Flaviu Sebastian Sîrbu se ameți zdravăn, împreună cu cei trei prieteni cu care ieșise în oraș.

Peste două zile cădea aniversarea zilei de naștere a prietenei lui. Înainte de a se gândi la vreun cadou, Flaviu știa că trebuia să se împace cu ea. Își spuse că, probabil, avea să o găsească în camera ei din cămin și, a doua zi, după ce bău o cafea, o apucă spre complexul studențesc.

Urcă scările și o găsi fierbându-și cafea în oficiu. La prima privire, Flaviu avu senzația că prietena lui se îngrășase. În orice caz, Adriana Baciu era tot simpatică, o fată mărunțică, de treabă, cu ochelari și cu o aluniță deasupra buzei de sus. Flaviu glumi și încercă să o ia în brațe. Tânăra se opuse, dar acceptă să îi toarne și lui niște cafea. Se așezară la masa de lemn din hol și, peste zece minute, erau din nou un cuplu.

Seara ieși cu prietena lui în oraș, mâncară câte un hamburger și se plimbară pe bulevardele din jurul pieței catedralei catolice, tachinându-se. Se simțea totuși bine alături de mica lui prietenă, cu toată istoria lui de certuri și împăcări în spate. Și nu putea să nu se întrebe: oare ea nu căuta pe cineva mai bun?

Cum două seri la rând băuse, a doua zi Flaviu se trezi hotărât să meargă la sală. Luă parte la un curs la facultate, împrumută o carte pentru teza de licență și se întoarse în garsonieră, unde se lungi timp de o jumătate de oră pe pat, fără să poată adormi.

Porni muzica, răsfoi cartea împrumutată, puse în ordine un teanc de cursuri, mâncă toate copănelele de pui din frigider și, odată cu căderea serii, cu rucsacul Adidas în spate, străbătu cele două cvartale până la sala de forță. Se întreba la cine va apela ca să-l ajute cu împinsul la piept.

Înainte de a intra în vestiar, oprindu-se la ghișeul de lemn de lângă intrare, o zări printre trupurile angrenate în diferite proceduri pe femeia cu care schimbase câteva vorbe cu zece zile în urmă.

Când ieși din vestiar, ea era la ghișeu, cumpărând o apă minerală, și își întoarse privirea către el și îl salută. Apoi Flaviu începu încălzirea obișnuită înainte de a aborda primul aparat.

După primele exerciții pentru pectorali, pe care le presta șezând și aducând cu brațele, de la ceafă, cele două extensii ale aparatului până în dreptul pieptului, luă o gură de apă și se pregăti pentru împinsul greutăților în sus. După primele două serii de câte zece curse, puse la capetele barei încă două discuri de câte zece kilograme. Cineva trebuia să-l asiste în timpul repetărilor și la final, când bara urma să fie depusă în siguranță în suporturile aparatului.

Rămase o clipă nehotărât, scanând întreaga sală și la triunghiul pentru triceps o zări din nou pe Evelina Tundrea, cu fața cufundată în prosop. Pentru o clipă, îl reținu o timiditate veche și tocmai de aceea își spuse "de ce nu?" și se îndreptă către ea.

Evelina își duse la capăt rolul de secondant, și, între două serii, schimbă cu el câteva impresii despre dotarea sălii.

— Trebuia să vin, să scot hamburgerii și berea. Și muzica din club trebuie transpirată, secretată afară!

Femeia râse și îl întrebă de ce nu merge într-un loc unde să asculte sonoritățile care îi plac.

— E dificil. Prietena, prietenii. După mine, aș merge numai în Class Lounge.

— Am mers de câteva ori când s-a deschis, apoi obligațiile sociale, ca în cazul tău...

Începuse să-l tutuiască, însă, dintr-un motiv sau altul, părea perfect firesc.

Flaviu râse:

— Ei, măcar nu suntem târâți în stabilimentele cu lăutari! Până una-alta, m-am obișnuit cu house-ul comercial și Buddha Bar-ul din Euphoria.

— Acolo am fost data trecută. Merg câteodată sâmbăta.

Tăcură o secundă amândoi.

— Poate ne întâlnim acolo, e așa de aglomerat! reluă ea.

— Da, mi-ar face plăcere să dăm unul peste altul în Euphoria, zise Flaviu și apoi, spunându-și că dă dovadă de tact, inspiră demonstrativ și ridică la piept bara de la podea.

Era o femeie căsătorită sau divorțată? Cu numai doi ani în urmă, cu o trufie joculară, ar fi povestit flirtul prietenilor lui – acum se hotărâse să nu spună nimic. Aruncă o ultimă privire spre femeia care trecuse deja la aparatul următor: purta supraelastici și un tricou mulat și Flaviu putea cântări ușor formele doamnei. Era un trup de femeie dezirabil, însă ceea ce îi rămase până la culcare în minte fură chipul ei, cu trăsături care dădeau impresia unui amestec între distincție și senzualitate și, mai ales, ochii de un verde intens și sfidător.

Cu Cristian se întâlni peste trei zile, după-masa, într-un fast-food din campusul studențesc. Cristian îi povesti pe scurt cum băuse cu un coleg de an și chemaseră o prostituată cu reclamă pe internet.

— Câtă vreme o am pe Adriana, de ce să merg la curve? îl întrebă Flaviu.

— Variație.

— E destulă variație cu una singură.

— Te însori?

— Eu știu? Până la urmă...

În următoarele optsprezece zile se duse de mai multe ori să-și facă exercițiile, însă nu se mai întâlni cu Evelina Tundrea. Probabil că venea la alte ore sau în zile diferite. Teza de licență era aproape terminată și taică-său îl asigurase încă o dată că, după absolvire, poziția de agent de vânzări pentru Macro Cosmetics, cu mașină, costum și telefon, era numai a lui. Salariul era suficient pentru o rată la un apartament sau chiar o casă în suburbii.

Într-un fel, se simțea ușurat când intra pe carpeta sălii de fitness și constata, din nou, că doamna Tundrea nu era acolo. "Cel mai amuzant ar fi să nu ne mai întâlnim niciodată." Pe de altă parte, ar fi vrut să fi fost mai îndrăzneț în timpul conversației. Nu putea să nu-i dea dreptate lui Cristian:

— Astea trecute de 40 ți-o fură din pantaloni.

Peste câteva zile, doamna Tundrea se găsi în fața episodului care avea să decidă semnificația omului de afaceri Victor Iordan în viitorul ei. Bărbatul se hotărâse să ia taurul de coarne. Îl cunoscuse prin prietenii de familie Procopie – amândoi medici. Doamna Procopie îi era verișoară de gradul al treilea și fuseseră nedespărțite în timpul vacanțelor de la țară până la sfârșitul liceului, într-o comună simpatică din platoul transilvan.

Doamna Procopie ducea muncă de lămurire cu Evelina în vederea sudării cuplului – știa însă că ruda ei era oarecum ciudată și poate prea mândră. Așa că declanșă asaltul final: într-o seară de weekend o aduse la masă pe Evelina, împreună cu Liliana, în restaurantul Cater, când, după o jumătate de oră, își făcu apariția domnul Iordan, care reușise să slăbească zece kilograme și se bărbierise curat, renunțând la barbișon, și care dădu, din nou, dovadă de spirit și umor în conversație. Credea cineva că era doar un om de afaceri?

Ajunseră la politică și domnul Iordan își declară, încă o dată, mefiența față de foștii comuniști care garniseau partidul aflat la putere:

— Ei, lasă, că n-au fi toți, protestă doamna Procopie.

— Mai mult sau mai puțin. Și cei mai tineri sunt progeniturile lor. Astea sunt apele în care ne scăldăm.

Evelina știa că omul de afaceri, care începuse să facă bani în epoca privatizărilor de după Revoluție, nu era străin de apropieri cu unii dintre potentații pe care îi denunța.

La sfârșitul serii, domnul Iordan se oferi să o ducă acasă. Evelina venise cu taxiul, fiindcă știa că avea să bea vin și acceptă, imaginându-și ce avea să urmeze în timp ce traversa parcarea. Victor Iordan închise ușa după ce ea urcă în mașină și se sui la volan.

După ce porniră, continuară considerentele pe marginea celor discutate în restaurant: copiii fiecăruia și viitorul lor.

Fiul Evelinei avea 19 ani și era student la calculatoare și cibernetică în Franța. Cei doi fii ai lui aveau fiecare între 25 și 30 și erau la casele lor. La 53 de ani, omul de afaceri era bunic.

— Mă gândesc la asta și mă simt bătrân, doamnă Tundrea. Nu ajunseseră niciodată la singularul persoanei a doua – el încercase, însă Evelina păstrase formalitățile.

După încă alte câteva fraze, domnul Iordan trecu la ofensivă:

— Dacă aș avea pe cineva ca tine, aș fi fericit.

Evelina îi spuse că, după divorț, avea să rămână singură.

— Poate peste o vreme, eu o să aștept să... să...

Evelina îl asigură că nu credea că ziua aceea avea să vină vreodată.

— O femeie ca tine, singură! Viața, nu poți planifica...

— Lăsați-o să rămână singură, îi spuse Evelina.

În fața scării ei, domnul Iordan își ceru scuze pentru îndrăzneală, deși era, în parte, mulțumit că știa în sfârșit cum stau lucrurile.

Începuse să se facă iar frig, deși iarna trecuse. Tânărul din sala de forță era doar o amintire amuzantă. Continuă să meargă la sală de două ori pe săptămână, dimineața, fără să îl mai întâlnească.

Într-o sâmbătă seara, alături de Cristian și alți doi colegi, Flaviu intră în Euphoria.

Era, ca de obicei, aglomerat și fură nevoiți să stea în picioare la barul semicircular în așteptarea eliberării unei mese. Era un club frecventat de localnici, în care studenții din alte zone intrau mai rar și odraslele universitare care intrau aveau, de obicei, părinți care le trimiteau sume consistente pe durata studiilor.

Dacă, în seara aceea, Adriana ar fi ieșit cu el în oraș, nu ar fi vorbit deloc cu Evelina, mărginindu-se, cel mult, la un salut.

Flaviu se așezase la o masă destul de îndepărtată de bar. Incinta clubului era vastă și în capătul ringului de dans erau câteva trepte care duceau către o zonă cu mese aflată la un nivel mai ridicat. Aici se afla doamna Tundrea, alături de Liliana Petrea și sora Lilianei, Amina. Deocamdată, DJ-ul difuza hituri pop remixate pentru clientela de o anumită vârstă, evergreen-uri ale anilor ‘80 și ‘90.

Se întâlniră din pură întâmplare: Flaviu pornise către bar, în vreme ce ea cobora scările spre ringul clubului în drum către baie.

— Bună seara! La distracție? îl întrebă, după ce el o salutase și bătuse pasul pe loc.

— Și dumneavoastră la fel!

— A, la vârsta mea! Nici nu știu de ce mai vin aici, flutură ea cu mâinile prin aer.

Flaviu avea pe el o cămașă cărămizie în carouri, ea purta blugi și o bluză cu un model intricat pe piept.

— Cu sala ați încheiat?

— Încă merg, mai rar, dimineața... Probabil de-aia nu ne-am mai întâlnit.

Flaviu simți ușa deschisă și îi zâmbi fără echivoc:

— Nu-i nimic, doamnă, ne întâlnim în club.

— Îmi place să îmi aduc aminte de studenție. Cum tu ești student, mă faci să mă simt mai tânără.

— Eu eram și încă sunt sigur că nu aveți mai mult de treizeci de ani.

Apoi, asigurându-se reciproc că cei care îi însoțeau nu aveau să se alarmeze, se lipiră amândoi de bar, în picioare, și cerură o bere și o Coca-Cola cu gheață.

Vorbiră timp de douăzeci și cinci de minute. De câteva ori, Flaviu se întrebă dacă să încerce să se ofere să o conducă acasă la sfârșitul zilei, însă ceva din mina femeii îl obligă să se abțină. La sfârșit, conveniră că aveau să se întâlnească în același loc, la bar, în sâmbăta care avea să vină.

— La sală nu am timp să merg săptămâna asta, adaugă ea la despărțire.

Era o avocată ocupată și avea termene de procese în desfășurare.

Într-adevăr, în zilele de luni, miercuri și vineri, Flaviu nu se întâlni cu ea pe carpeta sălii.

Doamna Tundrea era prinsă într-un proces care începuse cu un an și jumătate înainte și care era, cel puțin din punctul de vedere al câștigurilor materiale, cel mai important din întreaga ei carieră în barou. Reprezenta un om de afaceri – în fapt, doi, pe patronul unei firme și pe soția lui, care era managerul firmei – și începuse de o săptămână să pună în ordine hârtii și să noteze idei pentru pledoaria finală. Termenul era joi și, când ieși din sala de judecată, procesul părea câștigat.

Cât despre Flaviu, tocmai se afla în focurile ultimei sesiuni de examene. Cel mai dificil examen, pe care îl amânase cu un an în urmă, se desfășură în dimineața zilei de miercuri și Flaviu păși pe trotuarul din fața facultății convins că, dacă nu cumva se înșela în mod grosolan, avea să-l treacă și să obțină o notă cuprinsă între șase și șapte.

Sâmbătă la prânz, Evelina își dădu seama că nu avea cu cine să intre în club în seara aceea. Apoi își spuse că era poate mai bine: nu avea s-o spioneze nimeni. Tot ce trebuia să facă era să vină cu zece minute înainte de ora convenită și să-l aștepte pe Flaviu la bar.

Flaviu se hotărâse și el să meargă de unul singur. Cristian îl tachinase, bineînțeles, când îi povestise, pe scurt, despre rendez-vous-ul care se apropia.

Sâmbătă seara, intrară la distanță de câteva minute în Euphoria – el primul. Purta o cămașă gri, cu două buzunare la piept, foarte americană, și tocmai își turna din nou din berea cerută în pahar când își făcu apariția doamna Tundrea.

Vorbiră timp de un sfert de oră, Evelina se duse și se întoarse de la baie, cerură iar de băut și Flaviu se întreba dacă până la urmă vor dansa. Se simțea acum tonifiat de faptul că, în fața acestei femei, nu mai voia și nu era necesar să o facă pe deșteptul, așa cum procedase în fața oricărei studente cu care flirtase în anii de facultate. Nu trebuia să arate că știe tot despre toate: politică internă, externă, artă, relații și existență în general. Poate de aceea se simțea acum egal sau chiar superior oricărui alt bărbat din club, oraș și aiurea, și i se păru firesc oarecum ca ea să-l invite la ea acasă, invitație pe care o eticheta în sinea lui ca fiind un triumf al acestei maturități dobândite.

Ieșind cu ea pe ușa clubului, își aminti una dintre spusele lui Cristian: "Când te culci prima dată cu o femeie care nu e curvă, fuți cu bun simț." O prostie, își spuse, nu se pot da rețete în viața amoroasă. Plecă de la ea la patru și jumătate dimineața, urmând să se sune – nu stabiliseră cine pe cine – ca să se întâlnească din nou.

Peste trei zile, se întâlniră într-un restaurant, apoi în alte locuri din oraș. Ineluctabil, pe lângă prietenii apropiați, cărora le mărturisiseră chiar ei că se vedeau, cercul social în care se mișcau luase cunoștință de legătură.

După cum Flaviu se aștepta, Adriana nu îi mai răspundea la telefon – o sunase fără să aibă habar ce ar fi putut să-i spună. Se părea că prietena lui aflase și că o terminaseră din nou.

Peste încă o săptămână, se hotărâră să meargă la teatru, după ce Evelina îi spusese că ar vrea să vadă "Hamlet".

— Puștiul în iegări?

— Știai că monologul "a fi sau a nu fi" e cel mai larg cunoscut pasaj din literatura lumii? îi răspunsese ea.

În seara aceea, după ce văzură piesa, intrară într-un bistro de pe bulevardul care trecea prin fața baroului. Un coleg de-al Evelinei o opri înainte să se așeze la masă și Flaviu se simți traversat din creștet până în picioare de o iritare agresivă – încă două-trei vorbe și s-ar fi ridicat de la masă ca să intervină.

Cei doi eroi continuară să se întâlnească și se pomeniră, în curând, în fața dilemelor iscate de un eveniment care se apropia: ceremonia de absolvire a lui Flaviu. Bineînțeles, el o invitase deja și îi surâdea ideea că toate colegele și toți colegii lui aveau s-o vadă. Evelina dădea înapoi la gândul că avea să-i întâlnească părinții; peste jena ușoară (amestecată cu mândria de a se expune) pe care i-o provoca perspectiva de a deveni ținta privirilor colegelor și colegilor ei ar fi putut trece surâzând.

Flaviu o asigură că părinții lui nu aveau nimic împotriva legăturii lor, mințind pe jumătate: maică-sa, care aflase destul de repede, nu era deloc încântată de întreaga poveste.

Până la urmă, doamna Tundrea alese să nu participe la eveniment.

În scurt timp, Flaviu își luă în primire jobul de agent de vânzări și van-ul Volvo. Trebuia să-și petreacă trei zile într-o stațiune din secuime, pentru o sesiune de formare profesională, și îi propuse Evelinei să vină cu el. Ar fi fost pentru prima dată când ar fi petrecut atâta timp împreună – după ce, luni de zile la rând, se întâlniseră seara și se despărțiseră dimineața sau chiar în timpul nopții. Poate era mai bine așa, gândi Flaviu: se întâlneau, petreceau câteva ore împreună și se revedeau din nou după câteva zile. Pe de altă parte, dacă ar fi fost o relație care evolua, ar fi trebuit să petreacă mai mult timp împreună și să o vrea amândoi, și nu știa nici el cum ar fi fost mai bine și, mai ales – mai bine în vederea cărui scop?

Într-o seară, Cristian îi spuse că fosta lui iubită ieșea în oraș, de la un timp, cu un jucător profesionist de tenis.

De ziua lui nu reuși să-și convingă șeful să-i aprobe un liber. Pentru prima dată, Evelina îl însoți în oraș alături de prietenii lui. Erau în total șapte: Flaviu, doamna Tundrea, Cristian și alți doi colegi cu prietenele lor. Deși Evelina mai dăduse întâmplător peste cunoscuți de-ai lui Flaviu când se afla pe la vreo terasă sau în club, acum stătea cu ei la masă. Peste un timp, plecă – nu voia să-și ia în primire rolul de adult care dă sfaturi pentru carieră și, mai dezesperant, pentru viață, deși inevitabil, făcuse tocmai asta timp de trei sferturi de oră. După plecarea Evelinei, Flaviu se îmbătă în lege.

Taximetristul care o ducea spre casă abordă cu viteză prima intersecție și șoferul unui 4X4, care nu ținuse cont de culoarea semaforului, lovi taxiul în aripa dreaptă. Șoferul taxiului porni din nou mașina și o apucă direct spre urgența spitalului, unde medicul constată fractura a două metatarsiene și îi fixă Evelinei o proteză de ghips.

Flaviu o vizită abia seara, fiindcă ea nu-l sunase să-l informeze despre accident și cea care o dusese de la spital acasă fusese Liliana. Avea să meargă cu ajutorul unei cârje timp de două săptămâni.

Trecu încă o lună și continuară să se întâlnească.

Cândva de-a lungul acestei luni, simțiră amândoi că îi apropie efortul de a renunța la fumat. Fu ideea Evelinei, după ce el îi spusese că, în vâltoarea îndatoririlor noului lui job, ajunsese să fumeze mai mult de douăzeci de țigări zilnic. Stinseră amândoi ceea ce trebuia să fie ultima țigară în bistroul de lângă barou și merseră acasă la Evelina. Se dădură jos din pat la șase și jumătate dimineața și ea porni mașina de cafea. În fața ceștilor aburinde, el îi propuse să coboare la non-stopul din cartier și să cumpere țigări. Ea scoase dintr-un sertar al noptierei pachetul de Vogue Slim și, râzând înfrânți amândoi, își aprinseră țigările. Mai târziu în aceeași zi, Flaviu ajunse în apartamentul părinților săi, cu scopul de a ridica o prăjitură de casă coaptă de maică-sa cu o zi înainte. Taică-său îi deschise ușa, și, după câteva vorbe despre munca lui și oportunitățile de carieră, îl întrebă:

— Te însori cu doamna avocat Tundrea? Îi văzuse fotografia pe internet, unde soția lui o dibuise printre figurile care făceau parte din baroul urbei.

Flaviu îi spuse că nu se gândea la însurătoare.

— Până la urmă, 44 de ani nu e mult... Dar o să îmbătrânească înaintea ta, conchise taică-său.

Peste câteva zile, Flaviu o însoți ca să-și cumpere un pui de buldog. O să-i dea de lucru și o să-i țină de urât, îi spuse el.

— Credeai că-l iau ca să nu fiu singură? A, nu! Îmi place rasa! îi răspunse Evelina.

Peste numai o săptămână, Flaviu se găsea în librăria centrală, căutând un volum pentru dezvoltarea aptitudinilor de lider și manager, recomandat de șeful lui, directorul zonal.

Se simți copleșit printre atâtea cărți. Cultură. Evelina citea, îi plăcea Gabriel Garcia Marquez. Ca prin minune, căzu cu ochii pe "Un veac de singurătate", ediția de la Rao, și își aminti aprecierea cu care doamna Tundrea îi pomenise, cu ceva timp în urmă, de romanul acesta. Lângă el erau alte volume ale aceluiași autor și Flaviu se întrebă dacă Evelina le deținea pe toate pe cele două rafturi cu cărți de pe mobila din sufragerie.

Cumpără "Generalul în labirintul său", alături de cartea pe care o căuta pentru informații despre avansarea în carieră, și, două zile mai târziu, îi oferi romanul Evelinei. Ea îi spuse că era una dintre cărțile columbianului pe care încă nu le citise.

În chiar seara aceea, totul se sfârși. Era nouă și jumătate și stăteau amândoi pe terasa unuia dintre cluburile scumpe ale orașului, chiar peste drum de ușile masive ale catedralei catolice.

Evelina tocmai îi mulțumise pentru carte și îi spusese că ar fi fost mai bine să nu se mai întâlnească.

— De ce? o întrebă el, surprins și alarmat.

— Însoară-te cu prietena ta.

Apoi femeia se ridică, băgă romanul în poșetă și porni spre parcare.