Revistă print și online

Visează ChatGPT oi electrice?

Acapararea puterii și replicarea conștiinței umane de către Inteligența Artificială reprezintă teme predilecte ale literaturii și cinematografiei science-fiction. Romanul lui Philp K. Dick la care am făcut trimitere în titlul articolului, cu încă și mai celebra sa ecranizare – Blade Runner – e doar un exemplu care îmi vine în minte. Nu știu cum va arăta viitorul, dacă e cazul sau nu să ne imaginăm scenarii distopice ori apocaliptice, însă anumite temeri în această privință sunt justificate.

Să ne îndreptăm atenția asupra prezentului, aș spune, după cum ne îndeamnă și filosofii stoici. O chestiune stringentă cu severe implicații etice care are loc în prezent este folosirea software-ului ChatGPT în mediul academic. Dată fiind înclinația anumitor studenți cu alergie la seriozitate și muncă cinstită de a trișa, de a fenta sistemul și a de o lua mereu pe scurtături, ChatGPT, odată încăput pe mâinile acestor loaze (viitorii conducători ai patriei), devine un veritabil peștișor de aur. Duse sunt vremurile plagiatelor clasice! Acum, în doar câteva momente, un roboțel îți poate scrie, la comandă, un eseu întreg. Până la lucrări de licență și teze de doctorat ieșite din "condeiul" ChatGPT-ului nu mai e decât un pas.

Prin urmare, universitățile trebuie să pună în aplicare, cât de curând, un software detector de furtul căciulii prin intermediul AI-ului, dacă îl pot numi astfel. Cu alte cuvinte, în lupta contra imposturii augmentate digital, e imperios ca mediul academic să-și dezvolte un sistem defensiv, asemănător unui scut antirachetă.

În ceea ce privește teritoriul literaturii, lucrurile sunt mai nuanțate, dar se recomandă și aici o doză optimă de îngrijorare. Am aflat de curând de scriitorul AI supranumit Zane Gort, căruia Mihail Victus i-a luat un amplu interviu în ultimul număr al Revistei Liternautica. Recunosc, mi-am ridicat sprâncenele a mirare când am citit că Zane Gort, la rugămintea intervievatorului, a compus două fragmente de proză scurtă, unul în stilul lui Franz Kafka, altul în stilul lui Charles Bukowski. Ambele paragrafe m-au surprins prin coerența și capacitatea lor de a mă ține captiv în procesul lecturii. Dacă aș fi răutăcios, aș spune că Zane Gort, în pofida limitărilor tehnologice din prezent, scrie mai bine decât unii ageamii cu ifose.

Aici intervine, cred, adevărata problemă: când nu mai poți distinge între creația umană și cea care aparține de AI.

Ca să explic în detaliu ce simt în raport cu utilizarea programului ChatGPT în literatură (și implicațiile acestei utilizări pe termen mediu și lung) vreau să aduc în discuție intervenția polemică din 2019 a lui Nick Cave – un cantautor pe care îl stimez enorm – pe marginea cărții lui Yuval Noah Harari, 21 Lessons for the 21st Century. În carte, Harari argumentează că, în viitor, Inteligența Artificială va fi capabilă să scaneze mintea unei persoane și să compună un cântec perfect adaptat la nevoile emoționale ale persoanei respective, fie că e vorba de melancolie și tristețe, fie de bucurie și entuziasm. Iar cântecul compus de AI va fi, practic, imposibil de diferențiat de unul creat de un compozitor sau de un producător muzical. Nick Cave dă replica și spune că, din punct de vedere tehnic, da, Inteligența Artificială va fi în stare să compună o melodie la fel de grozavă ca Smells Like Teen Spirit de Nirvana, de pildă. Însă toată angoasa adolescentină, toată furia și frustrările reprimate, precum și lupta cu propriii demoni ai lui Kurt Cobain (luptă pe care a pierdut-o în cele din urmă, dar asta-i altă poveste) transcend muzica și sunt, esențialmente, umane, în consecință, se vor pierde, fiindcă nu pot fi reproduse de niciun AI.

De fapt, afirmă în continuare Nick Cave, această transcendență a emoției asociată actului muzical (sau a oricărui act artistic) provine din senzația de uimire pe care ți-o dă creația umană, noi având deja conștiința limitării noastre ca specie. Astfel, uimirea rezultă din posibilitatea de a ne depăși limitele prin artă – și aici e altă chestiune care nu poate fi manufacturată de Inteligența Artificială; practic, AI-ul nu poate simula, în mod genuin, uimirea.

Revenind la subiectul articolului de față, sunt de acord că, mai devreme sau mai târziu, ChatGPT va produce opere literare perfecte, dar în sensul unei perfecțiuni aseptice, asemenea unui laborator din Geneva. Ce vom face atunci noi, scriitorii în carne și oase? Ne vom îndrepta privirea către noi înșine – lucru pe care, deși l-am practicat dintotdeauna, îl vom uita în viitor – către ceea ce ne face imperfecți și failibili și vom crea din imperfecțiune artă.

Căci, vorba lui Nichita Stănescu, ce operă literară perfectă ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colț sfărâmat!

Mihai BĂLĂCEANU

(n. 1994). A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, programul de Comunicare și Relații Publice. Debutul literar s-a produs în 2018, în Revista de povestiri, câștigând locul al doilea la un concurs de proză scurtă. În 2021, am fost inclus în antologia Șotron pe zăpadă. Redactor la Media Press TV România. Publică eseuri și cronici de carte, editoriale și proză scurtă. Colaborator al revistei Ficțiunea.