ACEASTĂ DĂRUIRE NU-I UN SIMPLU JOC

 

Pentru că s-a făcut în aceeași măsură părtașul tuturor

celor buni cum și celor răi,

bogaților și săracilor,

bolnavilor sau celor sănătoși,

celor cumpătați cât și celor hapsâni

timpul,

e oprit și dus pentru răstignire cum Iisus pe Golgota.

Pe nenumărații săi umeri de secunde ,minute, ore, zile,

timpul ne ridică drept cruci vii pe toți pământenii.

Existăm pe umerii timpului drept cruci vii

în drum spre această răstignire,

cum unele substantive pe lista suplimentară a gramaticii

doar ca elemente de chin…

Ce-am putea face să ne creadă timpul altceva?

Care dintre noi cei peste 7 miliarde de pământeni

putem spune că nu suntem cruci vii

pe umerii timpului ce urcă spre răstignire, Everestul?

El nu se oprește pentru nimic ci urcă mereu

să nu fie învinuit de ceva…

Să nu fie întrebat:

"Cine e mai greu pe umerii tăi, "Timp prea darnic"?

Bolnavii sau cei sănătoși?

Bogatul sau săracul?

Cel cumpătat sau cel hapsân?"

Această dăruire a timpului

nu-i un simplu joc

ci e seva tinereții tuturora

adunată la un loc…

 

NU AJUNG CUVINTELE

 

Nu ajunge gramatica pentru a etala în cuvinte

sărăcia pe care o inimă și-o definește prin sânge, pulsând...

Sunt mesagerul sărăciei

pe care o etalez în regim de pantomimă

în gesturi, semne, suspine,

cum vântul în crengile goale ale copacului.

Tăcerea absolută o dețin copacii

Ei nu rostesc un murmur de durere

nici pentru ultima frunză ce cade

de aceea gramatica nu se poate împlini prin viu grai.

Nu ajung cuvintele pentru a defini concret

durerea tăcută a lumii…

Sărăcia nu poate fi definită în context fizic, chimic

ori biologic

ci o redau în gânduri, în context astronomic

precum spațiul.

Să se poată concepe o temă în toată amploarea

despre sărăcia noastră a tuturor

aceasta a fost ridicată la rang de Cosmos.

La privighetorile și mierlele înfăptuite

să definească sărăcia cântând

ziua și noaptea,

membrii unui ansamblu folcloric

n-au fredonat nimic un timp

ci doar s-au mirat..

Acum orchestra le imită

perfecționând și împlinind folclorul,

definind astfel prin cântec ce nu au avut…

 

EXERCIȚIU 4

"Pregătește-te să faci ceva special ca astfel

Dumnezeu, să poată dormi undeva

măcar un minut."

Incredibil, cum a intervenit de această dată muza față de

mine!

Credeam că e pe "invers",

fără nici o legătură cu literatura

și totuși mă gândeam să pregătesc un pat în care

Tatăl Ceresc să se așeze pentru un repaus pe măsură...

"Ce gânduri fără noimă te pătrund în acest sens,

a intervenit ferm muza.

Crezi că Dumnezeu se odihnește în diverse paturi ca tine

sau ca cei un miliard, două de pământeni,

pentru că aceștia nu pot face nici nu pot spune

ce poate înfăptui Tatăl Ceresc?

La câte are de făcut și de spus Dumnezeu,

se odihnește pe unde apucă...

De aceea fă ceva special pentru el!"

Rămân perplex!

Este pentru prima dată când muza

nu mă inspiră personal cu nimic,

dar a intervenit brusc:

"La câte cereri și vise deșarte sunt în lume,

însă cum de veacuri munții așteptându-și pădurarul ideal,

îndurând de toate,

m-ai așteptat pe mine,

m-ai dobândit ca pe o recompensă

sau premiu

nu ca pe un lucru oarecare!

Iată-mă!

Îți ofer posibilitatea să scrii...

Astfel să pregătești cel mai fin pat de cuvinte

în care Dumnezeu

să se odihnească măcar (temporar) câteva clipe…!

 

EXERCIȚIU 3

 

Cade o ploaie ce pare

o pregătire pentru finala concursului de ploi.

Cum va curge atunci ploaia acționată în finală, în doi?

Dumnezeu cu cine se va confrunta în acest sens?

Când o parte din lume, de inundații a murit și alta

momentan moare,

eu refugiatul poeziei scriu parcă aș desfășura un colac de

salvare...

Nefăcând altceva, prin ce și prin cine să-mi aflu

o iertare,

o binecuvântare

o altă chemare?

"Ce tot vorbești acolo?"

M-a abordat fulgerător muza și apoi a continuat:

"Te-am atras prin inspirație aici să scrii,

să nu dai apelor tribut chiar și poezii...

Nu ești tu mai marele apelor

ori judecător,

marinar sau salvamar!

Chiar potop să fie, aceștia au rolul lor.

Eu pentru tine sunt aici...

În fața Tatălui Ceresc,

cu sau fără tine

poeziile tale au aceeași trecere....

Pentru că am lăsat pământul și apa din care sunt făcută

te-am dobândit ca pe un premiu sau recompensă

nu ca pe un lucru oarecare

să nu încadrezi totul prin scrierile tale

fără rând în geografie sau în istorie.

Te-am atras unde inima salvamarilor

și a tuturor lucrătorilor pe ape

nu-i cuprinsă de iubirile amăgitoare.

Acum că știi de ce te-am atras aici

și nu în mijlocul lumii

prinsă momentan între ape, scrie!

Controlează-ți cu pixul poziția și fizionomia!

Deci, scrie...!

Doar scrierea ta continuă este virgula credibilă

între tine și lucrurile neînsuflețite!"