"Amfiteatru" e primul cuvânt la care mă gândesc atunci când trebuie să discut despre aspectele pozitive când vine vorba despre cum este să fii student. Fiind studentă în cadrul filologiei, aș spune că e un soi de realism magic factual să intri într-un amfiteatru fără nicio direcție, într-o zi oarecare, și să ieși de acolo mai plin de viață, de sens, nu doar de informații noi. Încă din al doilea an de la licență, după ce ieșisem de la un curs despre Harold Bloom, aveam o micro-fantezie de a fi studentă pentru tot restul vieții. Multe dintre materiile pe care le-am studiat și profesorii pe care i-am avut au contribuit la consolidarea acestei idei.

Revenind la domeniul în care studiez, am avut șansa să studiez filologia. Anii de licență au fost amprentați de negocieri balcanice la anticariatele stradale și de continuarea unor analize ale studiilor de caz antropologice sau a unei metafore moderniste în pauza de cafea, alături de colegi. Alte puncte nodale care mi-au definit anii de licență sunt diminețile, după-amiezile sau serile în săli de lectură, fuga pe stomacul (aproape) gol între sala de curs și cea de seminar, dar și plimbările prin Grădina Botanică, la sfârșit de săptămână. Am fost norocoasă să studiez literatura, dintr-o perspectivă comparatistă, care nu doar că m-a familiarizat în profunzime cu textele reprezentative ale literaturilor centrale sau periferice, dar mi-a oferit accesul la un întreg sistem al practicilor culturale, politice sau sociale ale mai multor continente. Acest fapt a contribuit enorm la cunoașterea stratificată nu doar a lumilor intratextuale, dar și a dimensiunii metatextuale, la generatorii sociali sau politici care ne-au oferit materiale de lectură și analiză.

Totuși, din păcate, nu este suficient să ai o pasiune sau o nevoie vorace de a internaliza noi informații, noi teorii, noi moduri de a vedea un text. Trebuie să avem un sistem educațional și social care să sprijine nevoia noastră de a căuta răspunsuri sau de a umple golurile specifice începutului de drum într-un anumit domeniu. Ceea ce observăm permanent este că această nevoie este amputată de multe dintre probleme socio-politice, care devin o parte integrantă a vieții cotidiene. Astfel, partea care șchiopătează în cadrul vieții de student nu începe în interiorul amfiteatrelor sau al micilor săli de seminare. Acolo totul e viu, totul e despre a căuta semnificații și a vedea dincolo de primul nivel de sens al unui text. Fiecare amfiteatru e o nouă ocazie să dezbați un subiect atractiv până ți se buclează neuronii sau pur și simplu să asculți prelegeri odiseice care te fac să uiți de noțiunea de oboseală. Partea mai grea se conturează în afara pereților amfiteatrelor,

când închei ziua sau încă ești în mijlocul zilei și trebuie să mergi acasă. Ajungi la cămin și îți dai seama că locul unde stai e zgomotos, iar în cele mai multe cazuri e vorba de un cămin care ascunde același praf pe mobilier și urmele aceleiași oboseli studențești de zeci de ani. Dincolo de pereții amfiteatrelor, pentru unii, interacțiunea umană poate scădea brusc. Pauzele dintre cursuri petrecute cu colegii sunt uneori prea departe, iar sensurile după care ne ghidăm sunt din ce în ce mai invizibile. Cred că asta se întâmplă atunci când pasiunea noastră de a studia într-un anumit domeniu intră într-o pauză, chiar și pentru câteva ore. Ne intersectăm cu alte aspecte ale vieții cotidiene. Locul unde stăm, momentele în care trebuie să mâncăm la cantină (unde din cauza prețurilor te întrebi dacă nu cumva s-a transformat temporar în restaurant) sau interacțiunea cu deficiențele sociale imediate ne pun pe gânduri. Lipsa de sprijin, eternele burse insuficiente, fiecare tăiere sau fiecare reformă ne aduce nu doar mai aproape de limitele unui sistem educațional defect care pare ireparabil. În plus, acest fapt ne chestionează și anduranța noastră în ceea ce privește eforturile pe care le facem pentru a continua să facem parte din acest sistem.

Efectele acestor reforme și idei din ce în ce mai străvezii se mișcă asemenea unui fir roșu pe harta învățământului românesc. Pe de o parte mulți dintre studenți caută să își continue parcursul academic în străinătate, unde pot găsi burse sau un mediu care să le sprijine parcursul educațional, prin resurse, centre de cercetare sau reduceri semnificative la transport. Pe de altă parte, ne confruntăm cu abandonul, iar motivele sunt evidente, statisticile vorbind de la sine. Lipsa de sprijin sau a unor minime condiții care să ne însoțească în parcursul nostru academic ne fac să luăm în considerare alte traiectorii geografice pentru a continua să ne păstrăm intactă nevoia de a studia, fără a ne simți inconfortabil atunci când cerem sprijin pentru informare și cercetare. Totuși, pentru cei care aleg să rămână în postura de studenți - temporar sau permanent - este important să caute sau să se lase absorbiți de mijloace compensatorii în fața slăbiciunilor spațiului social.