— Deschide ușa asta imediat!

Țipetele maică‑sii îi sfredelesc creierul, clanța se mișcă repede în sus și în jos, părând să cedeze din moment în moment.

— Luna, deschide naibii blestemata asta de ușă,

până nu o smulg din țâțâni!

Nu se poate întâmpla nimic rău. Își desprinde încet mâinile de pe urechi. Pandelea e plecat în gardă, iar maică‑sa trebuia să fie la Maria la ora asta. În fiecare seară în care bărbatul nu e acasă, stă cu vecina la bârfe până târziu în noapte. Nu se poate întâmpla nimic rău, poartă pe ochelarii de soare cu rame verzi și un inorog de plastic în fiecare colț. Ochelarii de soare cu lentile oranj, pe care i‑a adus Radu dintr‑un voiaj în Thailanda, când era mică tare. După ochelarii ăștia, care au atras invidia tuturor picilor de pe scară, a început a face colecție. Are o cutie întreagă, șaptesprezece perechi de ochelari de soare pentru copii, cu rame viu colorate și accesorii din desene animate. Îi mai poartă uneori, când vrea să îi fie liniște. Brațele din plastic dur o deranjează, fiindcă a crescut, dar ce contează puțină durere când lumea devine oranj? Sau verde crud? Sau violet? În ultima vreme a început a‑i purta mai des, chiar și pe stradă. Unii o privesc ciudat, dar lucrul ăsta nu o supără. Trecătorii oranj sunt oricum mult mai haioși decât cei cenușii, pe care i‑ar întâlni în absența ochelarilor. O să îl roage pe Radu să îi caute o pereche cu lentil curcubeu. În felul ăsta, cu o simplă înclinare de cap, va putea schimba culoarea oamenilor ce alunecă pe lângă ea. Vecina de la trei, care e arțăgoasă tot timpul, ar putea deveni bleu. Iar Valeriu, cu burta lui umflată și tricoul permanent murdar, care i‑a spus că a fost coleg cu taică‑său și care bombăne când o vede fumând în scuarul dintre scări – roz. Să nu uite să pună în rucsac și cutia cu ochelari. Trebuie să plece, o așteaptă Clara și Șerban, au stabilit că în seara asta vine la ei, cât timp maică‑sa e plecată la vecina. Au stabilit și că, de‑acum înainte, va rămâne la ei. Și Luca a zis că e mai bine; i‑a promis și el că va vorbi cu maică‑sa. Atunci, de ce nu e mama plecată la Maria?

— Bună, mama. Ești oranj acum.

În cadrul ușii deschise, femeia scundă și suplă, cocoțată pe tocurile cui ale papucilor de casă – oare unde găsește mama și papuci de casă cu blăniță și toc? – o privește cu fața congestionată de furie.

Fragment din romanul Porturile Lunei, ed. Lebăda Neagră, 2024