Revistă print și online

Adrian Lesenciuc: în romanele mele există o singură constantă: umilirea

 

Un scriitor de top: Adrian Lesenciuc


Dragă Adrian, ai fost recent nominalizat la premiile Salonului de Carte de la Chaumont, alături de cărți importante ale momentului. Cum a fost tradus în franceză?


Raymond Clarinard, redactorul-șef adjunct al publicației Courrier international, a descoperit romanul meu la Brașov. Toate drumurile duc într-un fel la Brașov. Sau pleacă de la Brașov. Lui Raymond Clarinard îi apăruse aici, în limba română, la editura în care publicasem și eu romanul (Libris Editorial, devenită Creator), cartea Logodnica neagră, tradusă de Iulia Badea-Gueritée. Lui Raymond i-a plăcut romanul meu, Iuliei i-a plăcut romanul meu, Raymond a găsit o editură dispusă să-l publice, Les Éditions Bleu et Jaune, condusă de cea de-a treia persoană inimoasă căreia îi datorez foarte mult, Tatiana Sirotchouk. Aceasta este povestea scurtă a traducerii. Există și o poveste mai lungă decât însăși Ficțiunea.

Când a apărut romanul în Franța?

A apărut pe 25 ianuarie 2024, grație sprijinului financiar obținut de editură prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și fondurilor de la administrația Île de France. Anunțul editurii a venit pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale. Am primit cartea prin poștă, pe 15 februarie, de Ziua Lecturii. Simple coincidențe.

Care au fost primele ecouri?

Unele care m-au bucurat foarte tare. În Franța contează foarte mult blogurile literare, ele sunt responsabile de întâmpinarea operei. Cimitirul eroilor a avut cronici foarte bune pe bloguri. Iar această nominalizare la premiile Târgului de carte de la Chaumont, anunțată nu la mult timp după apariția cărții, mă bucură și mai mult.

Despre ce e vorba în romanul tău? Care e relația ta cu categoria estetică a straniului? Surse?

Am mize personale în cazul fiecărui roman. În cazul Cimitirului... mi-am propus să construiesc un spațiu cultural. Așa s-a născut Bheristanul, un stat creștin dintr-un Orient incert, care în limba proprie înseamnă Țara Oilor. Toată onomastica și toponimia acestei cărți e alcătuită din termeni indo-iranieni, din farsi, urdu, hindi, paștună, dari ș.a. Apoi, în această țară stranie am plasat personajul în miezul vieții cazone. Straniul pătrunde în romanele mele în chipuri diferite, dar e mereu prezent acolo. În Cimitirul eroilor pătrunde prin însuși acest pact al meu cu cadrul cultural construit după regulile realiste după care funcționează țara. Cititorul intră în stranietatea acestei povești acceptând existența, identitatea, istoria Bheristanului, ca și cum ar fi real.

În romanele mele există o singură temă constantă: umilirea. Iar umilirea, indiferent care sunt metodele și instrumentele sistemului care strivește individul, presupune mereu o aură stranie. Fie a individului, fie a sistemului.

Ce crezi despre mersul actual al literaturii?

Sunt optimist. Am citit literatură română de bună calitate și cred în puterea poveștii. Ce mă sperie este, în lumea aceasta înconjurată de informații, lipsa de cultură generală a cititorilor. Dar mai ales cea a scriitorilor. De aceea cred că dacă literatura are o șansă, ea depinde doar de puterea povestirii și de spiritul enciclopedic al scriitorilor.

Când pleci la Salon du Livre de Chaumont? Cu ce? Cu cine?

Plec singur, pe 23 mai. Zbor spre Paris, iar de acolo iau trenul spre Chaumont. Voi fi la târg alături de Iulia, care împreună cu Tatiana și Raymond au făcut posibil ca Cimitirul eroilor să iasă din pielea limbii în care a fost scrisă și să expună într-o franceză foarte apreciată pe bloguri în hainele editurii de pe Champs-Élysées.

Cu ce te îmbraci? Îți plac pălăriile ?

Nu mă prind pălăriile. Prin urmare, nu am o relație specială nici cu pălărierii. Nici măcar una accidentală. Prefer zâmbetul pisicii de Cheshire.

Cu cine ai vrea să te întâlnești acolo (scriitori, editori, agenți etc.)?

Nu mi-am pus problema. Nu mă iluzionez. Mă las purtat în locurile în care urmează să ajung ca în adevărate țări ale minunilor. Vor fi cu siguranță întâlniri importante și mă voi bucura de ele tocmai pentru că nu au fost planificate. Nu mă va deziluziona nicio așteptare deoarece nu am așteptări. De aceea m-am bucurat atât de tare de apariția și receptarea romanului meu.

Cimitirul eroilor, Creator, 2017

 

ZENOB

Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".