O boală NU atacă organismul, e cea mai proastă exprimare. O tumoră, de pildă. E parșivă, vrea să păcălească, să trimită mesaje amestecate. Face tot posibilul să pară prietenoasă, timp în care se acomodează. Caută condiții pentru a se dezvolta. Vrea ca celulele ei să se înmulțească, să capete VIAȚA care le dă puterea să anihileze.

Mă gândesc la o clădire cu pereți din sticlă și multe etaje, toate înțesate de birouri pline de calculatoare și dosare. Tumora apare pe un perete din subsol, poate în parcare. Colorează ușor un zid dosnic. Dacă o observă vreun îngrijitor, aruncă un strat de var peste ea.

Dar tumora MĂNÂNCĂ din ciment, își întinde tentaculele nevăzute. Crește fără să-și arate adevărata hidoșenie. Se întinde prin scheletul clădirii. Dă de țevile uriașe care poartă aerul rece dintr-un birou în altul și-și împrăștie sporii. Nimerește cablurile de curent și-și impregnează în ele impulsurile care ajung în calculatoare și în toate bazele de date. Peste sticla cafenie care acoperă clădirea se așează o ceață lipicioasă. Pe hârtiile din dosare cade o umezeală ciudată.

Ce se întâmplă cu OMUL pe tot parcursul ăsta? Nu sesizează schimbările, aerul mai gros, înnecăcios, impuslurile care pâlpâie a disperare și suferință?

Ba da. Dar omul e ocupat. Luptă pentru ce crede că-i IMPORTANT. Își spune că mai are mult de muncă. Dacă privește în jos și vede câte etaje a urcat, simte că trebuie să protejeze toate realizările astea. Ridică privirea unde sunt și mai multe etaje de parcurs. Vrea să adune puterea.

Asta e boala, înțelegi? Tumora care corupe orice SUFLET. Nimeni nu e imun la putere. Știu, o să spui că unii folosesc puterea în scopuri nobile. Adună bani, averi uriașe și ajută nevoiașii, copiii bolnavi, bătrânii fără familie.

Sigur. Dar omul ăla, când se uita la compania pe care-a construit-o, la tot blocul turn înțesat de birouri și calculatoare și dosare, e gata să sacrifice pe oricine ca să protejeze realizarea asta. Își apără puterea cu orice preț și crede că e pentru o cauză justă. Dar e acaparat de o tumoră. Nu mai gândește cu adevărat, voința îi e SUBJUGATĂ. E vorba despre oricine aici: de la un om de afaceri, la un șef de biserică. Sau un general. Până JOS, la ultimul soldat. Sau vânzător ori paznic. Puterea se instaurează între părinte și copil, între cei egali și neegali, între slabi și puternici. Da, funcționează inclusiv de jos în sus. Ce tirani se nasc din oamenii ținuți la pământ, cu talpa pe grumaz... Puterea macină pe oricine, nu există excepții.

Dacă Iisus ar păși acum pe pământ, îți garantez că ar fi sacrificat, crucificat din nou. Am găsi suficiente justificări. Smintește, ne cere să ne lăsăm familiile și să-l urmăm, să ne lepădăm averea. Dar cu averea asta noi facem bine. Înțelegi?

Și-acum crezi că o să te sfătuiesc să renunți la putere, să fugi în pustiu și să te razi în cap. Nici vorbă. Știi, tumora asta e deja în tine. În mine, în toți. Setea de putere e adevăratul iad pe pământ, unul pe care-l trăim în realitatea înconjurătoare, în universul familiei, la muncă, în societate. E un blestem și un dar. Un dar pentru că s-ar putea ca cineva, cândva, undeva... să poată controla iadul ăsta. Un om. Îți dai seama ce PUTERE ar fi asta?