Victor Cilinică, Quermessa. Lupoaica mărilor, Eikon, 2022

În urmă cu ceva timp, s-a stins din viață prozatorul și dramaturgul gălățean Victor Cilincă. Avea doar 65 de ani. Ca orice scriitor care se respectă, a murit cu fruntea pe tastatură, sfârșit de prea mult scris și sufocat de mulțimea proiectelor care îi bântuia mintea: romane, piese de teatru, scenarii de film, articole de ziar, care pentru un om normal însemna ca ziua de lucru să fie de 24 de ore.

Cu ocazia ultimei întâlniri cu Victor Cilincă, din septembrie 2022, la Tulcea, mi-a înmânat ultima sa carte (ultima și la propriu și la figurat), "Quermessa" care, la rândul ei, are o poveste la fel de captivantă: publicată mai întâi în foileton, în cotidianul "Viața liberă" – Galați, în perioada 2010-2013, a fost tipărit într-o primă ediție în 2014, la Editura Axis Libri, iar în 2022, la Editura Eikon. Despre carte, cel mai "cărturar" scriitor gălățean, A. G. Secară, scrie scurt și la obiect: "Poate cea mai frumoasă carte cu pirați din toate timpurile". Prima dată, am ezitat în fața acesteia afirmații, dar după ce am citit cartea, subscriu din toată inima și toți cei 40 de miliarde de neuroni, cu sinapse cu tot.

Acțiunea începe ca o lovitură de tun, de la bordul unei nave de pirați, pe la anul o mie șapte sute și ceva, când o contesă spanioloaică, Isabella de Maljunction, cam scăpătată, dar tânără și plină de nuri, se trezește văduvă și moștenitoare a unui galion putred, plin de datorii. Salvarea, vorba vine, "vine" de la pirații mauri care atacă Cadizul, portul negustoresc, de altădată și turistic, de astăzi. Ajutată de câțiva servitori, mai mult sau mai puțini loiali și "căpătată" cu o duzină de "novice", de 18-19 ani, ce se pregăteau să înceapă viața mânăstirească, Dona Isabella se îmbarcă val-vârtej la bordul galionului moștenit și care plutea doar grației divine și bunăvoinței autorului.

Victor Cilincă se dovedește a fi un mare meșter în crea o atmosferă ambiguă în care aventura și exotismul se află așezate pe primele rânduri ale "sălii de spectacol", dar ele sunt diluate și învolburate de un limbaj dulce oriental, susținut însă cu o documentație solidă din lumea marinărească, pentru că și autorul a fost o perioadă din viață marinar și scafandru.

Cititorii mai curioși vor căuta degeaba trivialul, promiscuitatea sau violența care ar trebui să ne însoțească autorul în această lume a piraților. Cilincă doar ne sucește mințile cu fraze îmbârligate și cuvinte întortocheate, scrise parcă de un autor sud-american - și nu de unul sud-moldovean -, parcă pentru a ne aduce aminte că viața în Tanger nu era nici pe departe la fel de dulce precum cea din Moldovlahia fanariotă. Parcă mai cedează din când în când, și-i scoate un ochi Donei Isabella, care prea arăta ca o "starletă" de la Hollywood (până și chipul de pe coperta cărții este al unui model spaniol pe nume tot Isabelle) și mutilează o parte din novicele în ale călugăriei, sau, pur și simplu, le omoară. Aceasta se întâmplă de pe la jumătatea cărții, când autorul, supărat din motive pe care nu le vom afla niciodată, începe să-și căsăpească personajele. Pare că Cilincă vrea să rămână doar cu cei care îi merită încrederea sa scriitoricească, și pentru siguranță ne căptușește cu singurul personaj autohton, un moldovean vânjos, mare iubitor de cai. Moldoveanul Alisandru poate fi considerat un alter-ego al scriitorului: arătos, cinstit, bărbătos, om de cuvânt și tăcut, aici având de-a face cu o hiperbolă, pentru că nu există moldovean tăcut.

Cartea este scrisă pentru cititorul obișnuit dar și pentru cei rafinați. După prima parte, intitulată "Cartea fugii", parțial în a doua, "Cartea de apă", în partea a treia, "Cartea de nisip", autorul s-ar părea că își abandonează cititorii mai puțin versați, printre dunele de nisip, împreună cu exemplarul din "Don Quijote" folosit de Dona Isabella ca biblie și chiar chitanțier, pentru a se dedica în întregime aproape doar cititorilor rafinați. Este doar o părere, pentru că aventurile, întâmplările tragice, nostime (mai puține), crimele (unele chiar sadice) se succed după același algoritm scriitoricesc pus la cale cu măiestrie de Victor Cilincă. Cititorul nu are ce face și-l urmează supus, cu capul plecat, în unele pagini mai visând la un viol, la o bătaie într-o cârciumă rău famată de port; lucruri aproape interzise în lumea piraterească a lui Cilincă, pe care unii ar fi vrut-o mai pitorească. Explicația este simplă: "...am încercat și o antropologie istorică și am vrut să înțeleg marile culturi de veac al XVIII-lea, religiile dominante, etica și speranțele, asumarea neșansei de a ajunge proprietatea cuiva...". Zice autorul într-un fel de postfață, folosind cuvinte grele la cântarul lexical, pentru o carte prin care ar trebui să zburătăcească doar soarele, archebuzele, pistoalele cu cremene, săbii grele din oțel de Toledo, călit printre mațele vreunui sclav, catran, mătase, lemn putrezit de apa sărată a mării... și așa mai departe, că v-am zis doar că autorul vrea să le vorbească doar cititorilor cu ștaif.

Până la urmă, Victor Cilincă își dă în petec și recunoaște lucruri și fapte pe care personajele sale se cam codesc să le mărturisească: "... Am scris cu penitență pentru anii petrecuți pe mare, în care am fost nevoiți practic să facem piraterie, intrând în taină în ape teritoriale străine, furând capturi grele de pește și scăpând cu fuga...". Pentru cei care nu știu și îl suspectează pe autor de niscai ficțiune în plus, acesta se referă la anii în care fost marinar pe pescadoarele IPO Tulcea (Întreprinderea de Pescuit Oceanic) care pescuia în Africa, la limita apelor teritoriale ale Angolei și Mauritaniei, în care mai făceau din când în când câte o escapadă, pentru a-și întregi planul la pescuit.

Romanul se încheie pe țărmul african de la Cansando, pe malul Atlanticului, cu un Don Esteban care arde jurnalul Donei Isabella, cu toate minunățiile istorisite în cele 350 de pagini ale cărții. Victor Cilincă se răzbună însă pe Don Esteban, și-i trimite spanioloaicei o sticlă cu un papirus de la un iubit francez care visa să cultive cafea în insula Martinica, iar Dona Isabella să o recolteze și prăjească.

Cam asta este "Quermessa", publicată într-un foileton și două ediții - la care autorul visa și un scenariu la Hollyowod - scrisă într-un port la Dunăre, adică schela Galațiului, unde odată cu Victor Cilincă, s-a stins din viață și ultima spiță a piraților de apă dulce de Dunăre.