Afară ploua încet, melancolic, lipsit de viață. Umbrelele viu colorate se aplecau aritmic și monoton înspre pavelele noi din centrul orașului. Pașii oamenilor aminteau de un somn greu, ca de octogenar sătul de viață. Mai erau vreo 2 ore rămase până ce se întuneca afară. Era doar o altă zi de octombrie. Anca, o tânără grăbită și mohorâtă din cauza vremii neprielnice, se îndreptă spre cel mai apropiat Cărturești. Ajunsă acolo, îmbrățișarea maternă a milioane de povești i se instală în corp deodată. Totuși nici ploaia de afară, nici cele câteva rafturi de coperți bonvivante și titluri greu de digerat nu îi dădeau niciun răspuns nesfârșitei întrebări: "există o persoană care să poată supraviețui ciudățeniei mele"? Poate da, poate că nu, important este că mă aflu aici și nu cunosc pe nimeni. Deci pot fi eu fără să fie considerat ciudat. Fata s-a mutat de o lună în Timișoara, pentru facultate și încă nu cunoaște prea multă lume în acest oraș. Viața ei a curs destul de obișnuit până acum: cursuri, casă, vizite la supermarket și librării, totul în regulă ai putea spune. Librăria era goală și plictisită și nici nu părea să primească noi vizitatori prea curând. La un moment dat îi alunecă ochii pe o povestire de-a lui Dostoievski: "Nopți albe." Buricele degetelor sale subțiri străpung ușor primele pagini ale cărții și aproape că simte cum fibra paginilor îi despica definitiv, complet iremediabil țesuturile viscerale arcuite de curiozitate.

Câteva minute mai târziu, lângă ea se ivi un tip interesant. Era înalt, cam de 1.80 cm, cu o constituție osoasă și zveltă, păr brunet, ochi căprui, purta ochelari, și avea o brumă de barbă și buze, subțiri de un roz simpatic ce dădea spre roșu. A fixat cu privirea romanul "Crimă și pedeapsă."

— E chiar plăcut să mai vezi și alți oameni care îl gustă pe Dostoievski, remarcă ea, întorcându-și fața spre el, cu o aură senină.

— Da, de fapt am început să citesc de curând clasici. În general, sunt amator de SF dar de curând am simțit nevoia de a-mi face puțină ordine în viață(de ce nu), răspunse el, absorbit de gânduri.

— SF? Hmm...Un vizionar fantezist aflat undeva departe de ceilalți, trăind după propria filozofie, chiar cu prețul de a fi ars pe rug de restul societății.

Nu știu de ce dar îmi sună foarte cunoscut.

— Și tu te-ai îndrăgostit de o persoană doar pentru că ai văzut ceva special în ea la început și după aceea ai realizat că e la fel ca toți ceilalți?

— Aș fi vrut eu. Dar nu am iubit niciodată. Tot ce-am făcut a fost să admir, să simpatizez pe oricine, indiferent dacă era bun sau rău pentru mine, completă studenta, oftând.

— Te înțeleg. Și la mine a fost la fel o bună perioadă de timp, adaugă bărbatul sincer.

— Nu prea am nimic de făcut în seara asta. După ce plătesc cartea asta, în cazul în care nu te grăbești undeva, ai vrea să pierdem puțin timpul la Cafeneaua Verde? Mi-ar prinde bine cineva cu care să vorbesc. Ce-i drept, îmi plac și ochii tăi albaștri foarte mult! Îmi aduc aminte de picturile lui Van Gogh.

— Vai, mă simt flatată, onorabile domn, răspunse ea, pe un ton zeflemitor. Dar dacă tot ne vom petrece restul serii împreună, cred că ar fi necesar să ne cunoaștem întâi numele.

— Sunt perfect de acord. Vlad, încântat de cunoștință!

— Anca, îmi pare bine!

Ieșiră încet din librărie, observând că afară ploaia încetase,

acum doar un curcubeu reveric acoperea întreg cerul. Ei înaintau entuziasmați cu pași din ce în ce mai iuți, simțind un fior electric în mâini și picioare, de parcă lumea din jurul lor era un spațiu ireal, complet de neînțeles.

După vreun sfert de oră de mers sacadat, în sincron, corpurile lor au început să se apropie aproape organic unul de celălalt, devenise deja un joc tentant și periculos. El îi prinde cu căldură mâna într-a sa, cei doi tineri rămânând tăcuți tot restul drumului. Au pășit în cafenea și s-au așezat la o masă retrasă, lângă fereastră. Au comandat niște cappuccino.

— Ești din Timișoara sau te-ai mutat aici?

— Am venit aici de puțin timp, pentru facultate.

— Ce facultate urmezi?

— Facultatea de litere, specializarea română-engleză.

— Îți place să scrii, așa-i?

— Da, de unde ai știut? Chiar plănuiesc să public un volum de versuri peste 2-3 ani.

— Am intuit. Ai o privire expresivă. Și eu scriu, dar nu poeme ci povestiri scurte, SF și fantasy în mare parte. Am terminat facultatea acum 2 ani tot aici, la jurnalism. În momentul de față lucrez la un volum de proză scurtă și mai sunt și copywriter pe lângă. Teoretic vorbind, doar a doua ocupație mă ajută să plătesc facturile dar am zis să o menționez și pe prima ca să fac impresie mai bună, spuse el zâmbind ironic. — Apreciez faptul că ești sincer și ai și simțul umorului, răspunse cu binețe fata. După 2 ore interminabile în care au stat la povești, au râs copios și au sorbit zgomotos din cafele, aceștia s-au îndreptat spre blocul de peste drum, unde locuia fata.

— Bun, iată-ne ajunși! Aici locuiesc eu. Fă-te comod și simte-te ca acasă!, îi spuse fata cu un aer cordial scriitorului.

— Sublim de-a dreptul! Blocul 5, scara B, un nume atât de plăcut urechii, cu o muzicalitate aparte, predestinat parcă pentru o poetă frumoasă și ambițioasă ca tine!, remarcase el cu un aer triumfător. — M-am simțit foarte bine astăzi.

— Și eu m-am simțit din nou viu, aș putea spune fără să exagerez.

Ochii celor doi străluceau plini de dorință. În secunda următoare el o trage cu forță înspre el, îi apucă brusc obrazul și o sărută animalic. Ea își plimbă degetele cu o repeziciune demonică pe spatele său, în timp ce el îi explora cu mâinile pline de inele de argint și tatuaje gâtul ivoriu și sânii copți prin geaca pe care o purta. Au continuat acest dans până la ușa garsonierei fetei, la etajul 1. Fata se dezlipește de tânărul scriitor pentru câteva secunde, doar pentru a descuia și încuia din nou ușa, urmând ca apoi să-i sară în brațe, ca o felină vicleană ce tocmai își capturează prada. Anca și-a fixat genunchii în jurul trupului impunător al lui Vlad, în timp ce degetele sale subțiri se mișcau frenetic ca roțile unei mașini unei mașini în părul său conturat ca niște dâre de creion chimic, tânăra ghidându-l pe bărbat în călătoria lor spre dormitor. Sărutul lor continuu parcă le întețea setea și mai mult, în loc să o potolească. Odată ce hainele s-au evaporat, el o trântește pe pat și începe să-i sărute intens gâtul și sânii trandafirii, imobilizând-o în cea mai adâncă îmbrățișare, una în care fiecare nervură a ființei lor trăia un proces spiritual. Brațele fetei se înfigea în carnea roșiatică a bărbatului: acum ea îl poseda cu totul, umerii de piatră, pieptul ferm, gâtul lung toate erau numai ale ei, deși știa că le putea da drumul oricând. Noaptea i-a cuprins în cele din urmă într-un somn cosmic pe amândoi. I-a ajuns și dimineața într-un târziu pe cei doi îndrăgostiți. În jurul orei 8, în dormitorul garsonierei mirosea a espresso și a parfum masculin lemnos, tare, hipnotizant. Sufletele lor se aflau atunci într-o sinergie perfectă. Vlad, fiind numai în chiloți, își încolăci brațele lungi și atletice în jurul taliei ei mărginite de tricoul larg, burgundy al bărbatului. Atunci, Anca, pe jumătate dezbrăcată, râse strident și îl sărută. “Suntem dezgoliți dar niciodată goi."