Pat Barker, Femeile din Troia, Pandora, 2023

Pat Barker, o renumită scriitoare britanică de ficțiune istorică a momentului, câștigătoare a premiilor Booker Prize și Guardian Fiction Prize, se remarcă prin acuratețea cu care reușește să exploreze natura umană, aflată într-una din cele mai dezumanizante ipostaze ale sale: războiul, unde, cu toate acestea, nevoia acerbă de supraviețuire nu este îndeajuns încât să dizolve complet ceea ce a mai rămas uman. Femeile din Troia, cel mai recent roman al său, nu constituie o excepție în acest sens.

La scurt timp după asediul cetății, amintirea lui Ahile cel căzut în luptă continuă să dăinuie în tabăra grecilor, prin copilul său nenăscut, aflat încă în pântecele lui Briseis, sclava sa, și prin prezența brutalului și necioplitului său fiu, Pyrrhus, ajuns la vârsta adolescenței. Briseis se bucură, însă, de privilegii de care celelalte femei luate captive nu au parte: înainte de a muri, Ahile lasă ca aceasta să îi fie dată de soție nobilului Alcimus. Aflată sub protecția acestuia, este respectată, ferită de primejdii și cunoaște confortul unui adăpost călduros. Observând cât de greu le este celorlalte sclave, aflate la cheremul bărbaților ce le stăpânesc și nevoite să locuiască înghesuite în barăci, Briseis încearcă să le îndulcească amarul, asigurându-le hrană și ferindu-le de necazuri. Însă teribilele fapte săvârșite de ahei în război nu rămân nepedepsite, astfel că zeii refuză să le ofere un vânt prielnic pentru a pleca acasă. Toată această așteptare scoate la iveală îndoială, suspiciune și dușmănie, iar femeile și bărbații deopotrivă nu își găsesc liniștea.

Barker reușește să rescrie, într-o notă profund feministă, nemuritoarea poveste a Războiului Troian, privită, de această dată, din perspectiva femeilor troiene, ce ajung prada de război a aheilor învingători, atenția fiind îndreptată nu către vitejia și cruzimea războinicilor, ci asupra greutăților cu care femeile sclave se confruntă. Astfel, Barker le dă glas celor lipsite, în mod tradițional, de voce, lăsând durerea, teama și reziliența acestora să transpară în paginile cărții. Prin evocarea unor figuri feminine emblematice din Iliada, precum Briseis, sclava lui Ahile, Cassandra, preoteasa damnată a lui Apollo, ale cărei profeții rămân trecute cu vederea de cei din jurul său, Andromaca, văduva mărețului Hector, sau Hecuba, bătrâna regină a Troiei, autoarea invită cititorul să li se alăture în explorarea conflictului emoțional și psihologic ce se dă în interiorul acestora, a căror blândețe, solidaritate și spirit de sacrificiu înnăscute contrastează cu brutalitatea, impetuozitatea și cruzimea bărbaților învingători.

Stilul simplu și dur, aproape deloc ornamentat, caracterizat, însă, de un oarecare lirism, de a relata conflictele lăuntrice ale personajelor, precum și experiența războiului, este redat cu măiestrie în traducerea în limba română a Genovevei Cerchez, care reușește să transpună cititorul în tensionata atmosferă din tabăra grecilor. De altfel, polifonia romanului, datorită căreia vocile și gândurile personajelor par a se suprapune, nu este deloc neglijabilă, scoțând la iveală traumele, temerile și dorințele ascunse ale fiecărui personaj.

Femeile din Troia nu este, așadar, o simplă repovestire a celebrului mit, ci este o întreagă alegorie asupra condiției femeii în vreme de război, prezentând cu o brutală onestitate traumele și dezechilibrele emoționale pe care asemena experiențe violente le generează.