Răspunsul nu e niciodată mulțumitor. De ce ai plecat? De ce ai protestat? De ce l-ai votat? Sunt de ce-uri care scot la suprafață potențialul epic al unui om. Păi, eu n-am vrut să mă implic, dar... Sau: s-a nimerit ca în ziua aia să trec pe-acolo și m-am indignat că... Sau: a fost o decizie de moment, poate că astăzi nu mai văd lucrurile așa. Sunt răspunsuri volatile, defensive, ba chiar promisiuni pentru un viitor fără legătură cu obiectul întrebării. Puțină lume are curajul să răspundă cinstit la un de ce, să expună cauzele adânci, legate de o acțiune spontană.

De ce l-aș vota într-un post de acțiune pe un om bolnav? Nu cred că cineva va răspunde cu onestitate, deși răspunsul rațional este: pentru că în spatele lui poate crește debandada, clica, neamul meu. Cumpăr un șal rupt pentru că e mai ieftin și vreau să-l dau mai departe. Dar cine ar recunoaște așa ceva? Tipii cu ștaif spun chestii sofisticate, iar, dincolo de dezinteresul jucat, se află o cauză pragmatică, un interes incontestabil. Crud și adevărat: aș pune un om bolnav într-o funcție importantă ca să pot să-mi fac de cap în timp ce el moare.

Cam așa e cu orice, chiar și pe teritoriul literaturii. De ce aleg o carte? Pentru că am auzit că e foarte bună. Fals. Aleg o carte pentru că vreau să intru într-un grup, vreau să fac plăcere cuiva, vreau să se știe că "mă alătur". De multă vreme, cărțile au încetat să mai fie o bucurie personală, o alegere cinstită. Aleg o carte bolnavă, pentru că doar așa îmi pot păstra pe mai departe relațiile.

Există un de ce și pentru scriitor. De ce scriu – de exemplu.

Cu toate că există o cauză cât se poate de clară, scriitorul va fabula. În realitatea de azi, totul e șeruire. Lumea vorbește continuu, oamenii se caută unii pe alții, iar eu scriu pentru că încerc să vă uimesc, să vă smulg admirația. Scriu pentru că am nevoie de dragostea voastră. Scriu pentru că vreau să văd în ochii voștri cât m-am schimbat, ce s-a întâmplat între timp cu mine. De ce scrii? Din același motiv care mă montează pentru un taifas, pentru o șuetă, pentru un telefon lung. Ați avut vreodată impulsul de-a suna un amic din Oradea, pentru a-i povesti tâmpenii pe care voi le-ați uitat imediat după aceea, în timp ce amicul le-a folosit metodic, ca monedă de schimb? Cam în situația asta se află un prozator: scrie un roman ca și cum ar da un telefon lung și imprudent. Iar uneori se întâmplă ca telefonul lui să circule și să fie citat, să fie imitat și, mai rar, numele lui apare scris pe rețelele sociale.

Unii dintre voi, puțini, vă veți întreba, unde mai este ars longa? Ce s-a întâmplat cu emoția, cu acea furnicătură esențială, de rang înalt?

Vă voi spune că arta nu mai e de multă vreme un act privilegiat și alte de-astea. Euforia artistică a coborât astăzi în faptul mărunt, cum ar fi mâncarea făcută și filmată pentru un reel, cuvintele aruncate pe net și, de ce nu, un roman, scris cu avânt, cu iluzia că ai creat altă lume, uneori chiar o capodoperă, pregătită să înfrunte timpul ori să treacă prin barierele precupeților literari. Am scris o poveste și vreau să văd ce zic alții, exact cum bucătăreasa vrea să audă cuvinte de laudă pentru mâncarea în care și-a pus pasiunea.

Iar aici, în legătură cu ultima afirmație, e nevoie de o precizare: chiar și cel mai slab scriitor se crede genial, cred că știți asta. Am întâlnit multe feluri de scriitori: unii talentați, în stare să scrie o poveste frumoasă. Alții mitomani de mâna a doua. Scriitori de calomnii, scriitorii propriilor șosete. Scriitori de mărgele, scriitori-dezvoltatori, care iau o poveste scrisă de altul și o lăbărțează fără folos, scriitori-sticlari, vărzari, în fine, scriitori care în locul poveștii, produc 100 de selfie-uri. Adică, multe feluri de scriitori. Și am constatat că toți, fără excepție, sunt motivați de același imbold, de aceeași dorință narcisistă, discret ascunsă și pe care n-ar declara-o nici morți.

Totul în jurul unui scriitor e legat de balonul din piept. Orice face se leagă nu de ceea ce-a scris, ci de acel roman viitor, posibil, sperat, care îi ține umflat balonul din piept. Un scriitor face piața, emoționat de acel roman viitor. Cumpără un pui congelat, fulgerat de povestea posibilă a aripilor care au fost pe când puiul trăia. Chiar când fură, tâlhăresc, chiar când sunt prinși asupra faptului, cum s-a întâmplat nu demult, vor spune imediat că sunt acuzați doar din invidie, doar pentru că sunt geniali. Tu ești idiot, că nu poți să apreciezi valoarea etc.

Prin urmare, de ce scrie un scriitor? V-am spus de ce scriu eu. Relaxați-vă, nu e un complot, ci o dorință străveche de-a fi iubit. De ce faci ceva, de ce optezi? E întotdeauna un interes mic, adeseori un plan meschin, care decide ce carte s-alegi, de ce să scrii ori de ce să votezi un om bolnav.