Dragă Nadine Vlădescu, ce personaj de ficțiune (teatru, film, literatură etc.) te bântuie? Care te inspiră?

Bun-găsit tuturor! Nu aș spune că mă bântuie vreun personaj literar sau cinematografic, dar sunt personaje care îmi plac și care sunt mai vii și mai puternice decât oamenii reali. La unele mă gândesc uneori cu tandrețe, alteori cu recunoașterea faptului că și eu am fost în situația lor (sau ei în a mea) și cu înțelegerea plină de simpatie că le-a fost greu și s-au descurcat bine (sau nu aveau ce să facă altfel). Polonius își spăla toate păcatele prin ce-i spune, testamentar, fiului său Laertes, Contele de Monte Cristo, care nu mai poate dormi decât pe jos sau pe o scândură devine atât de uman, mult prea uman, Idiotul lui Dostoievski – prințul Mîșkin – îmi provoacă o mare tandrețe neliniștită (sau o neliniște tandră), Olguța din La Medeleni, o senzație omniprezentă de râs, nerv și ironie.

Mă inspiră orice personaj bine gândit și bine scris, cel despre care simți că la un moment dat în timpul scrierii, a căpătat viața proprie și s-a eliberat din schema creatoare a autorului, acționând, gândind, simțind de capul lui.

Cu ce te lauzi în acest an? Spune-ne trei lucruri de care ești mândră.

Sunt în viață, mănânc zilnic înghețată și mă mișc continuu prin lume.

Altfel, mă bucur că filmez episoade noi din Fata cu cartea, că urmează alte proiecte culturale frumoase, pe care le aștept cu bucurie și că simt la fel de intens atracția dintotdeauna pentru cărți. La un moment dat, mă îngrijorasem să n-o pierd, din oboseală, îngrijorare, temeri, dar nu, deoarece cărțile rămân pentru mine, alături de umor, cel mai important și mai protector refugiu și cea mai stabilă și constantă bucurie.

Alege un an/perioadă din istorie unde ți-ai putea petrece o oră frumoasă. Ce-ai face?

Oh, Doamne, o oră e timpul cel mai greu de umplut: prea puțin pentru o îndeletnicire mai amplă, suficient de lung cât să nu-ți permiți să nu faci nimic.

Cu condiția să rămân în viață după acea oră (you never know), aș merge în Grecia Antică, în timpul Jocurilor Olimpice. Asta mi-a venit în minte acum, pentru atmosferă și ca să simt pe viu dacă oamenii erau sau se comportau altfel în prea-omenescul lor, dat fiind că nicăieri nu defilează umanitatea mai plenar și mai franc prin fața ei înseși decât la Olimpiade (și pe aeroporturi). Dar, gândindu-mă bine, nu aș vrea să călătoresc în alte epoci. Epoca de acum e cea căreia îi aparțin, acum e vârful civilizației, aici e cea mai bună dintre lumile posibile. Poate aș merge doar o oră înapoi într-un an din secolul trecut, să zicem 1947, an greu, desigur, dar nu ca să văd lumea de atunci sau România sau marile prefaceri, ci ca să-i văd pe părinții mei, plecați acum amândoi din lumea asta, copii, inocenți, cu toată viața înainte: tatăl meu avea atunci 10 ani, mama 6. I-aș privi de departe, poate jucându-se sau poate m-aș juca și eu cu ei sau am mânca un măr împreună, încet, cât să umplem o oră ronțăind coaja lui tare, lucioasă, cu gust acrișor.

Cu cine te-ai întâlni?

Cu istoria, cu viața, cu mine însămi în alte vieți.

Care sunt cele două versuri care te reprezintă în viață?

Nu sunt două versuri, sunt două propoziții și o frază sau...3 dictoane.

Memento mori, Iubește și fă ce vrei și Adevărat a înviat!

Ce scriitori se află în topul tău secret?

Nu am topuri secrete, am preferințe literare fățise sau declarate.

Când îmi place un scriitor, o spun cu voce tare, și mai ales dacă e român, cu atât mai mult îl admir și încerc să-l promovez, fie doar și printre prieteni sau cunoscuți. Bogdan Răileanu, Bogdan Crețu sau Bogdan Munteanu, de exemplu. Sau Liviu G. Stan, coleg de televiziune și scriitor foarte talentat și incisiv. Dintre cei străini, îmi plac foarte mult Ian McEwan și Julian Barnes, Alice Munro și Jhumpa Lahiri.

Există un decalaj între valorile subiective și valorile pe care le etalezi?

NU!... Ce întrebare! Una dintre valorile principale în care cred este autenticitatea, așa că n-aș avea cum să arăt altă imagine decât cine sunt și ceea ce cred. A fi egal cu tine însuți e în opinia mea cea mai mare calitate și cea mai folositoare, ție însuți în primul rând și apoi și celor cu care interacționezi. Atenție însă, asta nu înseamnă ca a fi tu însuîi (există o inflație de îndemnuri "fii tu însuți!" acum, în toate formele) îți permite să faci rău, să fii nepăsător, nesimțit, au naturel în sensul necivilizat. Nu. Important este să aspiri la eul tău cât mai bun și mai frumos și mai adevărat, cu care să faci tot posibilul să fii egal zi de zi și clipă de clipă, pentru că singurul nostru termen de comparație ar trebui să fim noi înșine, în variantele noastre cele mai bune, mereu autentice.

Ce rol are promovarea în zilele noastre? Care e după tine cel mai eficient tip de promovare pentru un scriitor?

Un scriitor, asemenea oricărui alt creator, trebuie să fie și să se facă știut, cunoscut publicului. Nu în sensul de a-i cunoaște viața personală sau de a intra în detalii biografice, care încurcă mereu, deoarece un cititor sau un receptor al artei unui artist nu ar trebui să confunde viața autorului cu opera lui. Dacă am cunoaște viețile scriitorilor în amănunt, nu i-am mai citi pe unii – pe mulți – așa că e mai bine să existe o distanță salutară între un autor și opera lui, acea zonă de mister în care se întâmplă creația. Tocmai pentru că eu nu cred că există ficțiune pură și că orice scriere este reală și inspirată din realitate, oricât de imaginativă ar fi sau oricărui gen literar i-ar aparține. Gândirea scriitorului, experiențele sale, felul său de a vedea lumea și viața sunt cărămizile din care se construiesc cărțile sale și, deși inseparabile de scrisul lui, e mai bine ca ele să fie doar sugerate sau întrezărite și nu dezbătute în paralel cu opera. Pentru cine citește corect și cu atenție, persoana autorului, în întregimea ei, e foarte vizibilă în spatele rândurilor.

Cred că scriitorii români au fugit până acum de autopromovare și de instituția lecturilor publice si a întâlnirilor cu cititorii, atât de răspândită în străinătate, precum și de turneele de promovare. Din inerție, pudoare, frică, din lipsa de experiență sau de îndrumare în acest sens. În ultimii ani, am constatat cu bucurie că lucrurile s-au schimbat și că acum scriitorii au coborât din turnurile lor de fildeș și se pierd din ce în ce mai des prin mulțimea care îi primește cu brațele deschise, foarte dornică să înțeleagă, de la sursă, în ce constă procesul creator al unui artist care rămâne, peste tot în lume și mai ales în România, un exemplu de intelectual și de profesionist al cuvântului la care mulți aspiră. Ca dovadă că a scrie și a publica o carte este unul dintre cele mai râvnite simboluri ale prestigiului intelectual și uman.

O altă metodă pe care o adoptă unii scriitori este să lase câte un exemplar din cărțile lor, cu autograf, într-un loc public, pe o bancă în parc sau undeva pe stradă, spre a fi descoperit de un cititor la întâmplare. E un gest interesant, care presupune o surpriză și un fior și pentru scriitorul care dăruiește în blanc, unui cititor fără chip, rodul creației sale (un gest care poate fi însoțit de o reținere, știu scriitori care se despart greu de cărțile lor și sunt foarte protectori cu exemplarele și distribuirea lor), dar și pentru străinul care găsește o carte și decide s-o ia și s-o citească, mai ales după ce vede îndemnul autorului din autograf. E unul dintre cele mai frumoase gesturi acesta, de a dărui o carte unui necunoscut, pentru că ce poate fi mai frumos decât să primești o carte și prin ea să descoperi o altă lume, o altă gândire, un scriitor nou, pe care poate nu-l citiseși înainte, o altă viziune și prin gestul însuși, o lecție de generozitate? Sper ca prin Fata cu cartea, în care prezint telespectatorilor în fiecare emisiune câte o carte, un concept literar sau o idee, o chestiune de cultură, literară sau urbană, să reușesc același lucru, de a deschide o ușă către ceva nou, un subiect necunoscut sau neaprofundat până atunci și prin aceasta să le dăruiesc oamenilor bucuria curiozității, a descoperirii și a lecturii, trei campioni alături de care urcușurile și coborâșurile din viață vor fi mai ușor de întâmpinat, iar drumul mult mai luminos.