Am 30 de ani ca un pumn de alice și o 

multitudine de obiecte și atitudini pe care 

le-aș putea descrie sau enumera

ca să devin o poetă a 

acumulării

cum am auzit recent despre o tipă care aduna

în poezia ei orice

la fel ca bătrânii care de la un timp încep

să strângă pe balcon toate vechiturile din oraș

în simplitatea mea de începătoare se aud

doar detunături

ca săptămâna trecută când ceva a explodat

și în mine se auzea țiuitul prelung pe care îl

scot două microfoane pornite când se ating

am apăsat singură butonul off de pe microfonul 

care insista să transmită unui public adult 

o voce nepregătită, rârâită

am o limbă leneșă, mi-a spus doctorul

dintre cele făcute să ascundă un bănuț de argint

***

descopăr din ce în ce mai mult cartierul dejist

cu verdeața ieșită prin crăpături

un fel pripyat relocuit unde copacii se hrănesc

direct din pereți radioactivi

iar florile ghidează insecte cu semnale luminoase

faptul că și un peisaj socialist se poate sfârși 

mă liniștește și 

mă face să proiectez cadre în care

crengile sparg geamuri dinăuntru

suntem un cuplu industrial

avem platforma noastră de beton

cu urme de doze și mucuri de țigară pe care le

strângem apoi într-o pungă

acolo privim soarele și scheme astrale

despre cum rezultatul biopsiei va fi bun

cine ar fi crezut că radiațiile provoacă 

tumori lucioase ca bucățelele

de antracit

cu puțin noroc o să pot descoperi cu tine 

dezastrul

și nu vor fi fost decât teama și strigătele

aruncate înainte de somn 

pentru că alunec

totul va fi nou plin de o forță sigură

care mă va face să merg mult 

mai mult decât acum când desenez cu capătul

aprins direct în carne

***

apropierea de real și pulsul mărit
când îmi palpez carnea de pe braț și sân
un săculeț spongios
din care vor crește cândva tufe de cimbrișor

și rozmarin
la fel cum din sâmburele înghițit se înalță un copac

sper ca tufele mici să infuzeze o vreme

pământul
să-l transforme într-o sare aromată
bună să umple guri
să se așeze pe
firele de păr rare ale pielii de cerb
în care sunt

să-ți fie frică să te atingi ca nu cumva să

descoperi ceva nou
o umflătură la suprafața scoarței din care va

crește un mugur negru
un lăstar de neputință și sarcini neduse la capăt

număr momentele de liniște așa cum alcoolicii

își tot numără mărunțișul
dar în mine se înmulțesc necontrolat doar

celulele benigne
care îndepărtează țesutul sănătos, nu-l

înlocuiesc
am imaginea puiului prea mare care-și

împinge frații vitregi din cuib
iar el crește și tot crește
hrănit de un corp adoptiv