Like Someone In Love

2012 Not rated 1h49m

Drama

In Tokyo, a young sex worker develops an unexpected connection with a widower over a period of two days.

Domnul Yasushi Inoue, redactorul revistei Clubul Vânătorului Japonez, m-a rugat să scriu o recenzie despre Like Someone In Love. Bun, am înțeles că trebuie să scriu cam orice visează el noaptea, dar am încercat să-i explic că nu am mai scris niciodată o recenzie. Știam cât de neînduplecat este, așa că l-am rugat măcar să mă ajute, să-mi dea un punct de plecare. Mi-a zis cam așa:

— O prietenă de-ale mele îl cunoaște personal pe Okuno. Faci un interviu cu el, mai scrii ceva de la tine și e gata…

Asta era miercurea trecută. Mi s-a părut că am timp, dar agentul domnului Okuno m-a sunat de-abia ieri să mă întrebe dacă pot veni astăzi, chiar la dânsul acasă. Mi s-ar fi părut mult mai confortabil un interviu online, așa că l-am întrebat dacă nu ar putea domnul Okuno să țină întrevederea pe Zoom.

— Domnul Okuno nu folosește așa ceva! mi-a răspuns pe un ton autoritar agentul, de parcă toată lumea știa chestia asta și doar să întrebi așa ceva e nesimțire.

Așa că a trebuit să mă duc până acolo. Am ajuns la 14:00 fix, îmi place să fiu punctual, și când mi-a deschis ușa am avut prima senzație de ireal, de asta nu are cum să se întâmple în realitate: era îmbrăcat în hainele cu care a jucat în film. Mai mult de atât, am observat cu groază că era machiat migălos, de parcă urma să intre în platou. Până și mustața era acolo, la locul ei, fix ca în film. Probabil că a citit stupoarea de pe fața mea, pentru că a zâmbit și m-a invitat înăuntru fără nicio vorbă. Ceea ce, în loc să mă calmeze, m-a îngrozit și mai mult. What the fuck! Imita perfect gesturile de om bătrân din film, avea chiar și târșâitul ăla enervant de picioare. Bineînțeles că nu puteam să-i zic nimic, l-am lăsat să-și facă numărul, poate așa se distrează el în timpul liber; artiștii sunt întotdeauna mai excentrici. Nici casa nu mă ajuta foarte mult, era genul de bârlog confortabil pentru un celibatar bătrân. Locul respira un soi de intimitate agreabilă în mod normal, dar nu și în contextul în care mă aflam eu. Nu știu de ce, dar aș fi preferat un spațiu mai neutru sau chiar mai rece.

Bun, în fine, ne-am așezat la masă, față în față. În spatele lui era fereastra. Pe tot parcursul conversației, mi-a fost greu să-i urmăresc reacțiile feței, din cauză că stătea contre-jour.

— Bună ziua, domnule Okuno. Vă mulțumesc mult că ați acceptat acest interviu. Redacția Clubului Japonez…

Dar nu m-a lăsat să continui, m-a liniștit zâmbind, în timp ce dădea din mână în sus și-n jos, parcă a lehamite, gen toate astea nu sunt importante:

— Ai mâncat ceva astăzi? Nu vrei să-ți încălzesc o supă? Am supă de creveți și pe urmă putem să facem interviul, dacă nu te grăbești.

Aceeași voce din film, un pic răgușită, de-abia îi înțelegeam vorbele. I-am spus că mă grăbesc, că nu durează mult, îi pun câteva întrebări și, în 30 de minute, am plecat.

Nu mi-a răspuns, dar și-a dres glasul ca și cum m-ar fi îndemnat să încep.

— Știu că acest rol este foarte important pentru dumneavoastră, este unul dintre rolurile la care țineți cel mai mult, nu-i așa?

A încuviințat din cap încântat.

— Le puteți descrie cititorilor noștri cum ați pregătit acest rol și cât de grea a fost pentru dumneavoastră relația cu personajul pe care-l jucați?

Și-a dres din nou glasul, a stat un pic pe gânduri, fixându-mă cu privirea. Mă simțeam ca în fața unui profesor de liceu care încearcă să-mi explice pe înțelesul meu un subiect complicat.

— Cum să vă spun, a început el, pentru mine nu este vorba de jucat un rol. Ce ați văzut acolo în film sunt chiar eu, în carne și oase, fără modificări sau retușuri, pur și simplu așa sunt eu.

Pentru o clipă am avut senzația că ies din corp, mă ridic înspre tavan și mă uit de acolo la el. Presupun că am stat așa câteva secunde, încremenit. Ce fel de șaradă este asta? Își bate joc de mine? Sunt la camera ascunsă? M-am repliat și am decis să-i joc jocul până la capăt. Fie ce-o fi, dacă e să ne jucăm, păi pot și eu să mă joc.

— Atunci spuneți-mi, vă rog, care este relația dintre dumneavoastră și situația abuzivă a lui Aikko?

— În primul rând, eu sunt un om educat, a început el și se vedea că îl încântă subiectul. Dacă observi cu atenție celelalte personaje, vei vedea că acestea aparțin unei lumi periferice. Eu sunt singurul din afara peisajului, și deci singurul care o poate salva pe Aikko. Vezi tu, în lumea lor subterană, nu poți face foarte multe, sau nu atât de multe pe cât ți-ai dori. Suntem cu toții responsabili pentru acțiunile noastre, da, fiecare trebuie să lucreze la propria salvare, dar, dacă poți să aduci un pic de claritate, un pic de celeritate în mediul acela, poate vei influența, măcar vremelnic, oamenii aceia, astfel încât să nu reacționeze orbește, sau măcar să o facă mai puțin. Înțelegi?

L-am lăsat să termine de vorbit, dar simțeam cum crește furia în mine.

— Domnule Okuno, cu toate acestea, filmul vă face părtaș la abuz. Sunteți la fel de vinovat pentru suferința lui Aikko, la fel de vinovat ca prietenul, ca proxenetul ei.

Mi-a zâmbit afabil, cu compasiune, ca și cum ar fi înțeles cât de dificil îmi este să pricep, dar nu-i nimic, mă va ajuta, avem timp.

— Eu nu am nimic de-a face cu situația ei. Sunt doar un bătrân singur, căruia îi place din când în când să primească vizita unei prietene mai tinere. Mereu am avut grijă de ele și nu s-a întâmplat vreodată să avem raporturi nepotrivite.. Dacă îți amintești bine, filmul îți arată…

— Minți!

Mi-am dat seama că țipasem, așa că mi-am cerut imediat scuze:

— Mii de scuze, nu știu ce m-a apucat, sunt și un pic în urmă cu articolul, poate de aceea am o stare, cum să vă spun, mai agitată, da, mă simt agitat. Vă rog să mă scuzați și haideți să continuăm.

Și am luat hotărârea să mă retrag cât mai repede. La o adică, o să scriu eu un dialog mai mult sau mai puțin real, îl voi da la feedback către agent și, dacă totul este ok, îl vom publica așa. Trebuia însă să mă grăbesc.

— Da, da, filmul îți arată că o tratez cu foarte multă tandrețe și gingășie sufletească pe acea domnișoară.

Dar nu mai puteam suporta, așa că am izbucnit:

— Nu e adevărat! Nu știu ce raporturi aveți cu aceste tinere prostituate (eu aș presupune că aveți totuși raporturi nepotrivite, așa cum le numiți dumneavoastră), dar măcar de ar fi doar atât! Știți de ce vă urăsc, domnule Okuno? Vă urăsc din cauza lipsei dumneavoastră de umanitate.

Zâmbea în continuare și încuviința din cap, cu bucurie parcă.

— Țineți minte scena din mașină? Aikko este îngrozită că iubitul ei va afla că se prostituează. Și vă cere ajutorul. Și dumneavoastră ce faceți?

— O ajut, dragă prietene, o ajut.

— O femeie speriată, o femeie cu care fuseserăți intim cu doar câteva ore înainte. Femeia asta, care se teme pentru viața ei, vă cere ajutorul și dumneavoastră știți ce faceți? Îi cântați que sera, sera, ăsta este răspunsul dumneavoastră la drama ei. De asta vă spun că sunteți la fel de vinovat ca și prietenul ei, pe scurt, domnule Okuno, sunteți un torționar, dar din specia cea mai abjectă, aceea de torționar din ignoranță.

Simțeam că mă sufoc, dar el a continuat netulburat:

— Îmi pare rău, tinere prieten. Îmi pare rău că filmul te-a tulburat într-atât. Să știi că intenția noastră nu a fost deloc asta. Câteodată cred, și își luă un aer visător, sau îmi place să cred că regizorul m-a vrut foarte aproape de Alioșa lui Dostoievski, sau Mâșkin…

— Vă rog să mă scuzați, domnule Okuno, chiar nu mai pot rămâne, o să iau legătura cu agentul dumneavoastră. Îmi pare rău.

M-am ridicat greu din scaun. L-am privit o ultimă dată. Se uita înțelegător la mine și dădea din mână a nu face nimic.

Am ieșit clătinându-mă pe ușă. Am coborât cele două etaje ținându-mă de balustrada rece. Când am ajuns în fața clădirii, parcă m-am mai înviorat un pic de la aerul proaspăt. M-am uitat înspre fereastră și am crezut că-i văd silueta de după perdea, ba chiar mi s-a părut că se uită la mine printr-o crăpătură a ei. Am rămas așa în continuare, cu ochii țintă la el câteva secunde. Apoi am luat de pe jos o piatră. Era grea și colțuroasă. Am ținut-o strâns în pumn până a început să mă doară, și am aruncat-o violent către el.

— Minți! am zbierat ca dementul, în timp ce geamul se spărgea cu zgomot.