Primul lucru sau primul curent la care îmi zboară mintea când invoc expresia "cenaclu literar" este romantismul. În secolul XIX, romantismul a condus, în Franța, la trecerea de la renumitele saloane la gruparea de tip cenaclu. Poate cel mai renumit cenaclu care răzbește în memoria colectivă, raportându-ne la mediul francez, este cel al lui Victor Hugo, care a reprezentat rampa de lansare pentru mulți tineri parizieni sau veniți din provincie, care au avut privilegiul de a se consacra total și singular literaturii. Pentru debutanții din cenaclul lui Hugo nu exista o altă profesie pe care aceștia să o ia în serios, în defavoarea artei scrisului, prin care doreau să își câștige statutul pe scena culturală franceză, sub numele de poeți. A fost întâia dată când poeții își impuneau propriile condiții pentru a fi recunoscuți, fără ca arta lor să fie un mediator între cererea aristocraților și artiștii care puteau răspunde cererii. Din acest aplomb al tinerilor romantici, cultivați în cenacluri precum cel al lui Hugo, a luat naștere deviza și principiul l’art pour l’art.

În încercarea de a analiza cum s-a transformat cenaclul literar astăzi, am luat ca punct de pornire testarea valabilității acestei devize în secolul XXI și, de asemenea, a trăsăturilor membrilor cenaclului.

Mai întâi, trebuie menționat că spațiul idilic al cenaclului de altădată, casa unui intelectual sau bibliotecile renumite, nu s-a păstrat de-a lungul secolelor, cred eu din motive utilitare care au ca scop eficientizarea întâlnirilor culturale, întrucât eficiența a devenit un principiu cardinal al societății, înlocuind pretenția spațiului rafinat. Principiul eficienței a făcut ca spațiul de dialog și mediul de difuzare al mesajelor să se schimbe radical, adaptându-se la mijloacele tehnologice ale secolului nostru. Astfel, avem din ce în ce mai multe bloguri și videobloguri care fac analiză de carte și oferă recomandări, atât că acestor medii le lipsește componenta de dialog tête-à-tête cu cititorii/urmăritorii. Ce rămâne sunt comentariile sau conversațiile rezultate din direct messages adresate bloggerului, vloggerului, tiktokerului. În același timp, mediile noi de difuzare a informațiilor literare și bogăția revistelor culturale au făcut posibil accesul unui număr mult mai mare de oameni la opere literare și discuții pe marginea acestora. În zilele noastre, un cenaclu literar este mai mult o muncă individuală decât una de grup, întrucât cei care se ocupă de bookstagram, booktube sau booktok își construiesc singuri materialele, așteptând apoi răspunsuri, reacții, feedback din partea internauților.

Am fost și eu, la rândul meu, tentată să mă integrez în rândul bloggerilor, observând potențialul peisajului digital ce mă înconjoară. Tentația a rezultat în crearea unui blog personal unde publicam proză, poezie, eseuri filosofice pe marginea unor pasaje de cărți sau a animeurilor. Dar pentru că blogul nu era autosuficient pentru promovare, m-am extins și pe Instagram, unde am postat videoclipuri în care îmi lecturam poeziile. Între timp, am renunțat la blog, din cauza promovării masive pe care trebuia să o conduc, dorind în schimb să dedic mai mult timp lecturii și scrierii. Totuși, în acel interval de câteva luni în care m-am ocupat de blog, am observat potența noilor media, dar și ușurința cu care acestea te pot slei de puteri.

Cenaclul literar astăzi, transformat într-unul virtual în măsura în care majoritatea discuțiilor se desfășoară în mediul online și în absența fizică a interlocutorilor, este o muncă individuală împărtășită colectivităților internaționale, un spectacol cu scaune goale, dar cu ușile (virtuale) deschise, putând oricine să se alăture.

Așadar, spațiul intim și limitat al cenaclului francez a devenit o forță majoră de difuzare a informațiilor literare. Cenaclul virtual poate fi văzut din două unghiuri, cu două valențe distincte. Faptul că există mult mai mulți privitori și cititori activi pe rețelele de socializare poate însemna un lucru bun, atât timp cât conținutul revistelor online, al blogurilor, al conturilor de bookstagram sau youtube îmbogățesc cultura sau, mai bine zis, formează un nou tip de e-cultură. Un exemplu pozitiv în acest sens îl reprezintă e-revista EgoPHobia, care publică atât debutanți, cât și scriitori și intelectuali cu renume, având o paletă largă de ficțiune și non-ficțiune: proză, poezie, filosofie, critică.

În același timp, există un efect negativ observabil mai ales la generațiile născute după 2000. Acesta este, nesurprinzător, faptul că cei mici preferă să acceadă la informație indirect, prin rețelele de socializare, mai degrabă decât direct, prin citirea și analiza proprie. Cea mai bună variantă ar fi fuziunea dintre cele două, mai exact lectura proprie, completată cu opiniile și informația din mediul online.

Trecând de la spațiul cenaclului la o trăsătură importantă a membrilor, am observat că, spre deosebire de tinerii poeți din cenaclul lui Hugo, cei din zilele noastre nu își permit luxul de a se dedica eminamente scrisului, fără a lua în serios și alte preocupări sau profesii. Interdisciplinaritatea a luat locul consacrării singulare pentru un mediu artistic. Tinerii artiști din zilele noastre, și aici nu mă refer doar la scriitori, își găsesc desăvârșirea în expansiunea în diverse medii de creație, experimentând cu formele de livrare a mesajului. Poezia, narațiunea, ideile se pot materializa în moduri diverse și pot fi asociate cu alte tipuri de artă pentru a crea un efect mai puternic. În zilele noastre au loc expoziții care aduc împreună instalații și poezie, muzică și pictură, reflecții și spații tridimensionale.

Literatura izolată de la cenacluri, chiar dacă fructuoasă și calitativă, s-a extins în secolul XXI și în alte arii de expresie, depășind granițele foii. Avem spectacole de slam poetry care îmbină poezia cu teatrul și muzica, poetry readings acompaniate de dj sets în stilul celor de la OMG Publishing de la Cluj, și nu în ultimul rând proiecte de tip Digital Poetry Bootcamp, acesta din urmă fiind inițiativa Festivalului Flight din Timișoara, care a adus împreună trei forme de artă: poezie, muzică și artă vizuală.

În continuare, literatura își păstrează suplețea, rostul și bogăția de una singură, dar în secolul XXI a câștigat și aliați, medii artistice care o potențează sau o folosesc drept artă complementară în derularea propriilor activități. Astăzi, prin stilul de viață pe care oamenii îl creează și urmează, ei aleg o viață cu multiple tentacule, fiecare mădular reprezentând o manieră diferită de expresie personală. Poate că această trăsătură a făcut, alături de altele, ca cenaclul literar din zilele noastre să prindă cu totul alte contururi, mult mai vagi și permisive, care demonstrează rapiditatea cu care se adaptează contemporanii la dezvoltările tehnologice, care conduc ulterior la schimbări artistice și nașterea de noi curente.

Schimbarea caracteristicilor în rândul membrilor cenaclului virtual, calitatea lor de a-și extinde cunoștințele în noi arii de interes și a îmbrățișa noi medii de expresie a adus cu sine și o modificare a principiilor inerente unui astfel de grup. Visul romantic al artei pentru artă a fost desființat odată cu expansiunea poeților-artiști în multiple medii, căci aceștia nu au putut ignora necesitatea de a lucra, a scrie, a compune și pentru a servi diverse scopuri, fără ca asta să știrbească statutul lor de artiști. Astăzi, scriitorii de literatură sunt în mare măsură și traducători, formatori, inițiatori de proiecte culturale, dar pot la fel de bine să aibă o altă slujbă ca sursă de venit, să fie avocați sau medici sau librari și să scrie pentru a-și satisface pasiunea pentru literatură. Odată cu transformarea cadrului romantic al cenaclului într-o scenă publică online unde oamenii se pot face auziți cu suficientă strădanie, rolul acestui tip de grupare s-a transformat din crearea de statut pentru membrii săi, așa cum era în cazul tinerilor din cenaclul lui Hugo, în popularizarea subiectelor de interes pentru apărătorii literaturii, fie că aceștia sunt scriitori sau cititori pasionați.

Diferența majoră, aș spune eu, dintre cele două tipuri de cenacluri este următoarea: cenaclul de secol XIX a urmărit să ascută simțul estetic al participanților datorită mediului intelectual favorabil, debutul acestora realizându-se din interiorul cenaclului. În zilele noastre, calitatea de a fi autodidact prevalează în rândul tinerilor, care deși urmează studii superioare, se educă mai degrabă pe cont propriu, din surse disponibile online sau nu, decât sub aripa unor intelectuali. Aceștia, autoeducându-se, ajung să își creeze propriile medii de difuzare și (semi)conversație care, în opinia mea, au înlocuit astăzi cenaclurile literare romantice.